Cel mai batran investitor de pe bursa. Joaca pe Wall Street la 106 ani VIDEO

60538280

Irving Kahn a implinit luna aceasta 106 ani. Varsta nu-l impiedica pe analistul de pe Wall Street sa joace si acum la bursa, informeaza CNN.

Americanul joaca la bursa din 1928, iar pasiunea pentru pietele de capital il caracterizeaza si acum, la cei 106 de ani de viata pe care i-a implinit luna aceasta.

Jucatorul le-a declarat jurnalistilor de la CNN ca nu urmareste mereu indeaproape ceea ce se intampla pe burse, desi detine un Terminal Bloomberg pe biroul sau (un sistem electronic realizat de Bloomberg L.P. care permite specialistilor financiari sa acceseze toate serviciile companiei, monitorizand astfel, in timp real, evolutia pietelor de capital). Kahn urmareste insa, in mod constant, evolutia actiunilor pe care le detine la cele 20 de companii.

Varstnicul american nu a avut dintotdeauna un Terminal Bloomberg ori telefon mobil, dar a fost prezent la toate schimbarile economice si tehnologice care au avut loc, de-a lungul timpului, pe Wall Street.

„Cand am patruns eu pe Wall Street, prin anii `28/`29, era mai mult un joc de-al oamenilor bogati – nu ca eram eu bogat, dar vreau sa spun ca bursa era destinata doar bancherilor, companiilor de asigurari, transporturi sau de utilitate publica”, a explicat traderul intr-un interviu acordat televiziunii americane. „Acum bursa nu mai este destinata doar oamenilor bogati. Este un business la care are acces oricine”, a adaugat Irving Kahn.

Citește și
Consiliul Concurenței a amendat 27 de service-uri auto pentru fixarea tarifelor. Doi asigurători RCA, parte din cartel
Consiliul Concurenței a amendat 27 de service-uri auto pentru fixarea tarifelor. Doi asigurători RCA, parte din cartel

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Consiliul Concurenței a amendat 27 de service-uri auto pentru fixarea tarifelor. Doi asigurători RCA, parte din cartel
Consiliul Concurenței a amendat 27 de service-uri auto pentru fixarea tarifelor. Doi asigurători RCA, parte din cartel

Consiliul Concurenței a sancționat 25 de service-uri auto și două societăți de asigurare. Acestea au format un cartel pentru a stabili prețurile. Autoritățile transmit că firmele și-au recunoscut practicile ilegale.

În 2025, Pilonul III a depășit Pilonul II la randamente. Cum sunt investiți banii economisiți pentru bătrânețe de români
În 2025, Pilonul III a depășit Pilonul II la randamente. Cum sunt investiți banii economisiți pentru bătrânețe de români

Tot mai mulți români au început să pună bani deoparte pentru bătrânețe și prin Pilonul III de pensii. Potrivit datelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România, 2025 a fost anul recordurilor.

Avertismentul BNR cu privire la inflație, după corecția bugetară. „Incertitudini şi riscuri semnificative”
Avertismentul BNR cu privire la inflație, după corecția bugetară. „Incertitudini şi riscuri semnificative”

Corecţia bugetară iniţiată în 2025 şi continuată probabil în 2026, inclusiv prin implementarea în debutul acestui an a unor măsuri fiscal-bugetare suplimentare, va influența inflația, transmite BNR.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.