Mica Romanie care s-a instalat pe fostele case ale indienilor. In ce conditii se locuieste "la comun" pentru o chirie mica

×
Publicitate

ROMANIA DIN REGATUL UNIT ep. 11. Romanii dicteaza pe piata chiriilor de la Londra si stau la comun ca in caminele studentesti. Campania "Romania din Regatul Unit" va arata conditiile in care locuiesc si traiesc romanii din patura de mijloc.

Castiga in medie sub 2 mii de lire pe luna si nu isi permit o chirie mai mare de 500 de lire. Inevitabil, singura optiune ramane sa imparta o locuinta cu necunoscuti.

Sapte oameni in 3 camere se inghesuie dimineata la unica baie din locuinta. Iar frigiderul este plin cu carne, trimisa de parinti din Romania.

In aceste conditii traiesc la Londra sapte romani oameni in toata firea. Se poate si mai rau - 12 sau 16 persoane intr-o casa de 100 de metri patrati sau cea mai neagra varianta - dormitul prin parcuri. Din cauza chiriilor foarte mari, multi romani stau impreuna la Londra, dupa ce s-au cunoscut prin intermediul anunturilor.

Anii 60, centrul Londrei. Furnicar pe trotuare, oameni care merg in ritm alert. Aceeasi capitala in 2015. Pare ca nimic nu s-a schimbat. In realitate insa, marea metropola s-a marit enorm in ultimii 50 de ani si statisticile arata ca, in urmatoarea jumatate de veac, ar putea deveni orasul european cu cea mai mare densitate in ce priveste populatia. Schimbarile majore se vad catre periferie. Unde valurile de emigranti vin si pleaca. In cautarea unor chirii rentabile, cartiere intregi intregi aduna comunitati dislocate parca din tarile lor, pentru a crea enclave in cartierele londoneze. Iar romanii si-au gasit loc in marele oras.

Citește și
Povestea a doua surori romance care au ajuns sa conduca banci din Londra: "Aici nu se fac diferente de nationalitate"
Povestea a doua surori romance care au ajuns sa conduca banci din Londra: "Aici nu se fac diferente de nationalitate"

Ne aflam in zona Park Gardens, din Nordul Londrei, pana nu demult, adica in urma cu 10 ani, locul era dominat de indieni si pakistanezi. Vorbim de stradute inguste, cu foarte multe case insiruite, unde chiriile sunt ceva mai accesibile. In ultimii 10 ani insa, locul a fost intesat de romani.

Gasesti cate o mica Romanie in zonele Colindale, Burned Oak, Edgeware, Eastham sau Ilford. Cartiere unde marile bulevarde au magazine si restaurante romanesti. Iar de cand conationalii nostri vin in acest zone, situatia s-a schimbat.

"Au venit foarte multi romani, in ultima perioada si e concurenta la chirii. Si indienii au scumpit deja foarte mult chiriile. Indienii sunt proprietarii. Vazand ca vin tot mai multi emigrant si romanii sunt disperati sa dea cat mai multi bani, atunci normal ca au crescut preturile, daca vad ca e concurenta.
- Cu cat au crescut preturile?
- Cam cu 300 de lire. Sub 1800 nu mai gasesti o chirie aici. "

Am aflat ca multi dintre romani locuiesc "La comun", adica oameni straini, impart chiriile, ca sa isi dramuiasca bugetele. Am vrut sa vedem cum locuiesc.

Sapte romani impart casa cu etaj - 3 fete si 4 baieti. 3 cupluri stau in 3 camere cu pat dublu, si mai e o camera single, ocupata de un muncitor in constructii. Baia si bucataria sunt la comun, la fel si o camera de dining, unde iau masa cu randul.

"E aranjamentul nostru si bunul simt al fiecaruia…"

Dani lucreaza la un service auto, a venit din Ramnicu Valcea, impreuna cu sotia. Ne face turul casei si tine sa inceapa cu frigiderul.

"Avem de toate, sunca, rosii castraveti. Congelatorul e plin cu carne de acasa. Asta chiar este de la mama de acasa. Mama socra si mama.
- Mamele v-au pus acolo carnita?
- Pusa la pachet, cum sa nu - toba, pui, carne de porc, toate cele."

Traiesc ca la camin si sunt oameni care nu s-au mai vazut niciodata pana sa imparta chiria. Vin din lumi diferite, lucreaza la Londra in domenii si zone diferite. S-au cunoscut prin intermediul anunturilor online britanice, unde zilnic sunt mii de postari prin intermediul carora imigrantii isi cauta colegi de camera.

"O camera dubla aici, Izabela, putem intra?
- Aici e o camera dubla
- Ce faci Izabela, locuiesti singura?
- Da, ma pregatesc pentru un examen, eu sunt la chinetoterapie in tara, si o sa merg in iunie ca sa imi sustin examenele. "

Dani spune ca ei platesc 500 de lire pentru camera dubla, la care se adauga o cota parte din utilitati. Adica un total de 700 de lire, la fel cat ar plati lunar daca si-ar cumpara in rate un apratament cu doua camera la periferie. Impreuna castiga 3200 de lire si spun ca au depus deja dosarul pentru un credit pe 25 de ani. Vor sa ia un mic apartament, la 250 de mii de lire, pentru care au strans cei 10% necesari la avans. Iar Dani spera ca pana la sfarsitul anului sa primeasca aprobarea unei banci londoneze, pentru finantare. Astfel va scapa de calvarul diminetilor cand fiecare dintre cei 7 trebuie sa treaca pe la …unica baie.

"E micuta ,dar e ce ne trebuie noua. La cat stam noi pe casa, noi cel mai putin timp il petrecem acasa. Plecam dimineata la 7,8 si ajungem seara la 7,8. Asta e dezavantajul. Urmatoarea camera e alui Cristi, care e si scriitor si poet."

Cristian Groman a facut un liceu de muzica la Targoviste si multi ani a cantat la pian. A urmat apoi Politehnica, si a absolvit ca inginer. In tara a scris doua carti de poezie. L-am intrebat ce munceste la Londra.

Spune ca iti gasesti rapid loc de munca in Regat, dar doar daca vine vorba de munca de jos, slujbe de care in general britanicii se feresc. Multi romani cu facultate accepta posturi pentru care sunt supracalificati. Poate de aici si mirarea angajatorilor, cand ii vad ca se pricep.

"M-am chinuit am lucrat ca sudor, electrician, mecanic manevrant. Toata lumea din Romania cand aude despre Londra ca cineva e acolo, a, e plin de bani, e bogat, nu este asa. Ne chinuim foarte mult."

Acasa locuia cu parintii intr-o casa mai mare decat cea in care locuiest azi cu sotia si alti 5 romani. Iar sotia, care a absolvit facultatea de chimie, lucreaza in Marea Britanie, ingrijitoare la un hotel. Si impart 12 metri patrati, in care au adus doar o comoda.

"Spune-mi unde te vezi tu peste 5 ani?
- Peste 5 ani as vrea sa fiu in tara, nimanui nu-i e usor departe de parinti, de prieteni de familie de casa, dar viata e asa cum e in tara. As vrea sa fiu cu sotia, aproape de parinti."

Ca nu le este usor sustine si cel de-al saptele colocatar. Are cea mai mica incapere, in jur de 7 metri patrati, cu un pat si un dulap.

Stiu ca se poate mult mai rau. Sunt imobile in care locuiesc mult mai multi romani, in aceeasi suprafata. Sunt in general din categoria celor fara serviciu, cum este acest barbat, plecat din Ramnicu-Sarat, judetul Buzau. El imparte casa cu alti …11 romani, fiind cate 3 in 4 camere. L-am gasit in fata unui depozit de materiale de constructii, cauta de lucru cu ziua.

Marin Banu spune ca atata timp cat banul se face greu in Regat, douasprezece persoane in 4 camere nu suna atat de rau, pentru ca alternativa ar fi dormitul pe strazi si prin parcuri.

Multi proprietari de case din Regat nu au incredere in ei si ii accepta cu greu sa ii ia in chirie. Romanii sustin ca asta se intampla de fiecare data cand in presa apar reportaje despre conationali care fura, ucid si talharesc in Regat. Andrei din Iasi, povesteste:

"Multi nu accepta decat cupluri, daca suntem doi baieti, nu gasesti. Ai simtit ca se feresc de romani? Da, asta conteaza cel mai mult, cand aude ca esti roman, se mai gandeste odata. Am avut care a zis ca da, tot, si cand ne-am dus sa ne mutam, n-a mai vrut, a spus ca l-a dat inainte. V-a vazut ca sunteti romani. Da, intre timp s-a documentat. "

Un tinar britanic, specialist in marketing spune ca romanii trebuie sa lucreze mai mult la imaginea creata la Londra, mai ales pentru ca sunt vazuti ca muncesc mult, pe bani putini,. Iar mana de lucru ieftina e asociata de multe ori cu mana intinsa la cersit in centrul Londrei.

"Imigrantii joaca un rol important in tara noastra, in economie, in serviciile de sanatate, fiecare are rolul lui, dar nu poti sa te intrebi cat de rau e in Romania daca vii sa cersesti munca pe strazi. Si sa faci parte din crima organizata, iar multi romani fac parte."

Imaginea romanilor de la Londra e sifonata de conationali care incalca legea. Imigrantii corecti fac eforturi si sacrificii pentru fiecare lira castigata. Pentru cei mai multi, Regatul Unit reprezinta un urias targ de munca, in care conteaza salariul, si mai putin ce muncesti, un loc in care primeaza banii pusi deoparte si nu unde si cum locuiesti.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Povestea a doua surori romance care au ajuns sa conduca banci din Londra: "Aici nu se fac diferente de nationalitate"
Povestea a doua surori romance care au ajuns sa conduca banci din Londra: "Aici nu se fac diferente de nationalitate"

ROMANIA DIN REGATUL UNIT ep. 16. Dimineata incepe cu o cafea la birou, urmata de teleconferinte cu Singapore si New York. Campania Stirilor PRO TV "Romania din Regatul Unit" vi-i prezinta pe tinerii care fac cariera in sistemul financiar de la Londra.

10.000 de antreprenori romani si-au mutat afacerile la Londra. "Am investit mult in Romania, dar nu ne mai simteam acasa"
10.000 de antreprenori romani si-au mutat afacerile la Londra. "Am investit mult in Romania, dar nu ne mai simteam acasa"

ROMANIA DIN REGATUL UNIT ep. 15. ''Marea Britanie este casa mea, iar Romania este o amintire, la fel ca toate celelalte tari in care am trait.''

A pornit de la zero si a ajuns milionar in lire. Povestea romanului care si-a inceput aventura londoneza ca taximetrist
A pornit de la zero si a ajuns milionar in lire. Povestea romanului care si-a inceput aventura londoneza ca taximetrist

ROMANIA DIN REGATUL UNIT ep. 14. Sa ajungi sofer de taxi in cea mai aglomerata capitala europeana nu e deloc usor, insa romanii demonstreaza ca se descurca si castiga binisor.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.