Punerea pe agenda Guvernului a bugetului de cheltuieli și venituri al Metrorex vine în contextul în care angajații companiei riscă să nu-și mai primească salariile, după ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a blocat alocarea subvențiilor.

Aceeași soartă amenință în curând și operatorul feroviar de stat, CFR Călători, din cauza neaprobării bugetelor de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, arăta Club Feroviar.

Într-o adresă transmisă luni, 7 septembrie 2026, directorul Direcției de Transport Feroviar din minister, Mihaela Mocanu, a respins solicitarea Metrorex de deschidere a creditelor bugetare în valoare de 63.458.000 de lei. Decizia se bazează pe nerespectarea prevederilor legale ale Ordonanței de Guvern nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la operatorii economici cu capital de stat.

Conform legii, bugetele acestor operatori trebuie aprobate în termen de 150 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat. Legea bugetului de stat pe anul în curs a fost adoptată de Parlament pe 20 martie 2026, a trecut de controlul de constituționalitate al CCR pe 26 martie și a fost publicată în Monitorul Oficial pe 27 martie 2026.

Ce include proiectul de buget pe 2026 al Metrorex

Metrorex estimează pentru 2026 venituri mult mai mici decât în 2025, în principal din cauza scăderii veniturilor din subvenții pentru investiții. Veniturile totale sunt estimate la 1,798 miliarde de lei, cu 23,19% sub nivelul din 2025. Subvenția de la bugetul de stat pentru activitatea Metrorex este de 761,49 milioane de lei, cu 12,77% mai mică decât în 2025 și acoperă doar 59,65% din necesarul de compensație estimat de companie. În schimb, Metrorex se așteaptă să încaseze mai mult din activitatea propriu-zisă: veniturile din transportul călătorilor cresc cu 7,84%, până la 380,65 milioane de lei, pe fondul estimării că numărul de călători va urca de la 153,27 milioane la aproximativ 165,5 milioane, după cum arată Nota de Fundamentare de pe masa Guvernului.

O parte importantă a diferenței vine din „veniturile din subvenții pentru investiții”, care sunt venituri contabile asociate unor investiții finanțate anterior din bani publici. Pentru 2026 sunt prevăzute 308,1 milioane de lei la acest capitol, inclusiv aproximativ 208,5 milioane de lei legate de finalizarea recepțiilor pentru Magistrala 5 și accesibilizarea stațiilor.

Cheltuielile scad mai puțin decât veniturile: sunt bugetate la 2,093 miliarde de lei, cu 21,08% sub nivelul din 2025. Cea mai mare componentă este reprezentată de cheltuielile cu personalul, de 1,071 miliarde de lei, care cresc cu 38,45 milioane de lei față de 2025, în timp ce cheltuielile cu bunuri și servicii cresc cu 13,41%, la 559 milioane de lei. Cheltuielile salariale propriu-zise ajung la 973,8 milioane de lei, cu 3,71% peste anul precedent.

Alte hotărâri de pe agenda Guvernului

Printr-o altă hotărâre, Executivul va aproba suplimentarea bugetului Consiliului Economic şi Social din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, şi pentru aprobarea normativelor şi a limitelor maxime de cheltuieli pentru organizarea, la Bucureşti, în perioada 28-30 septembrie 2026, a Forumului Dialogului Social Francofon şi a Adunării Generale a Uniunii Consiliilor Economice şi Sociale şi Instituţiilor Similare Francofone (UCESIF), notează Agerpres.

Va fi aprobată, tot prin hotărâre, alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Culturii.

Executivul va modifica, prin altă hotărâre, Hotărârea Guvernului nr. 35/2019 pentru desemnarea autorităţilor publice responsabile în domeniul protecţiei infrastructurilor critice naţionale şi europene.

Printr-un memorandum, Guvernul va aproba creşterea cheltuielilor de natură salarială, ocupării posturilor vacante şi a creşterii numărului de personal şi a cheltuielilor de natură salarială ca urmare a dezvoltării activităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. XXXVI alin. (2), (3) şi (4) din OUG nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, după caz, pentru 22 de operatori economici.