Vice-cancelarul Germaniei: "Este o zi amară pentru Europa"

62014985
Getty

Ministrul de finanţe şi vicecancelar german Olaf Scholz a declarat marţi că este "o zi amară pentru Europa" după ce Parlamentul britanic a respins acordul negociat cu Bruxellesul privind Brexit-ul, relatează AFP.

"Este o zi amară pentru Europa. Suntem pregătiţi. Dar un Brexit dur este cea mai rea dintre toate posibilităţile pentru UE, dar în special pentru Marea Britanie", a scris Scholz pe Twitter imediat după votul din Parlamentul de la Londra.

Preşedinta Uniunii Creştin Democrate (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, şi-a exprimat la rândul său regretul pe Twitter, spunând că "un Brexit dur ar fi cea mai rea dintre toate opţiunile".

Ea i-a îndemnat pe britanici ca de acum "să nu se precipite".

Secretarul de stat german pentru Europa, Michael Roth, a spus că este vorba de un 'dezastru', adăugând totuşi că "porţile Europei rămân deschise".

Parlamentarii britanici au respins marţi cu o majoritate covârşitoare, 432 la 202 voturi, acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxellesul, într-un vot crucial privind viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

Theresa May se va confrunta miercuri cu o moţiune de cenzură depusă după vot de liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62007712
Macron: Presiunea este de partea Marii Britanii
"Presiunea este de partea" Marii Britanii după respingerea acordului privind Brexit-ul de către Parlamentul de la Londra, a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron în cadrul unei dezbateri cu primari în departamentul Eure, potrivit AFP.
61876295
Prim-ministrul scoţian: Theresa May ar trebui să organizeze un nou referendum
Premierul britanic Theresa May ar trebui să suspende procesul privind Brexit-ul şi să organizeze un nou referendum, a declarat prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon, după ce Parlamentul de la Londra a respins acordul privind ieşirea din UE.
61939219
Ce urmează după ce acordul privind BREXIT a fost respins de parlamentarii britanici
Parlamentarii britanici au respins masiv marţi seară acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxellesul, într-un vot crucial privind viitorul Regatului Unit.