Theresa May, acuzată de trădare de susținătorii separării totale a Marii Britanii de UE

×
Publicitate

Impasul negocierilor post BREXIT cu Uniunea Europeană a reactivat tabăra care militează pentru separarea totală a Marii Britanii de blocul comunitar.

În timp ce premierul Theresa May încearcă să-și salveze propriul plan, pe baza căruia negociază cu Bruxelles-ul, apărătorii separării totale au prezentat alternativa lor "de divorț".

Eşecul negocierilor de până acum privind viitorul relaţiei dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie l-a readus în scenă pe unul dintre actorii principali ai Brexitului. Nigel Farage, fostul lider al Partidului pentru Independenţa Marii Britanii, conduce campania "BREXIT ÎNSEAMNĂ BREXIT" şi o acuză pe Theresa May de trădare.

Nigel Farage, europarlamentar: "Noi am votat să ieşim din Uniunea Europeană şi eu am crezut că politicienii vor face ce trebuie. Dar nu a fost aşa. Ne-am întors şi o să-i obligăm să facă ce trebuie."

Un plan alternativ de "divorţ" este susţinut de David Davis, cel care până nu demult conducea negocierile cu Bruxelles-ul din partea guvernului May. Dar şi de fostul ministru de Externe, Boris Johnson. El a părăsit guvernul tocmai pentru că este nemulţumit de asanumitul "plan Chequers", pe baza căruia premierul May negociază - fără succes până acum - un acord post-Brexit cu Uniunea Europeană.

David Davis, fost negociator britanic: "Există informaţii că mai mulţi membri importanţi ai cabinetului şi-au exprimat dubiile în legătură cu "planul Chequers" şi vor să-l schimbe. Şi par să prefere propunerea mea privind comerţul liber."

În esenţă, susţinătorii separării totale cer ca Londra să aibă propria politica în privinţa comerţului şi, de pe aceste poziţii, să-şi negocieze viitoarele relaţii comerciale cu fiecare ţară europeană în parte. Vreo două mii de oameni au asistat la primul din cele şase mitinguri pro-Brexit plănuite.

În schimb, la Liverpool, câteva mii de oameni au cerut în stradă un nou referendum privind ieşirea din Uniune, îngrijoraţi de riscurile pe care le implică Brexitul.

"Nimeni nu a votat pentru acest haos. Guvernul face stocuri de alimente şi medicamente. E un dezastru."

"Cred că cei care au votat pentru Brexit vor suferi cel mai mult. E vorba de oamenii vulnerabili, sistemul naţional de sănătate va fi afectat, companiile britanice au început deja să se mute în Europa. E finalul Marii Britanii aşa cum o ştim."

Un nou referendum pentru rămânerea în Uniunea Europeană nu este susţinut însă de politicieni, nici măcar de opoziţia laburistă. Dacă este să fie organizat un nou referendum, alegătorii ar trebui să se pronunţe doar în privinţa "naturii" unui viitor acord post-Brexit, susţine opoziţia.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Gestul făcut de noul premier Luca Niculescu în momentul în care l-a văzut pe Gigi Becali: „Nu mai țineam minte”
Gestul făcut de noul premier Luca Niculescu în momentul în care l-a văzut pe Gigi Becali: „Nu mai țineam minte”
Citește și...
61987580
Ultimatumul dat de Theresa May Uniunii Europene. "Nu este acceptabil"

Uniunea Europeană trebuie să trateze Marea Britanie "cu mai mult respect" în negocierile pentru BREXIT, a spus premierul britanic.

61922795
Donald Tusk, despre BREXIT: Planul premierului Theresa May nu va funcționa

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat joi că planul de parteneriat al Marii Britanii cu UE, propus de premierul Theresa May după BREXIT, nu va funcționa.

61954391
Meleșcanu a semnat o declarație comună cu Polonia și Lituania referitoare la BREXIT. Iohannis confirmă

Miniştrii de Externe din România, Polonia și Lituania au avertizat într-o declarație comună că retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană prezintă un risc foarte important, și anume ”efectele BREXIT asupra politicilor externe ale Europei”.

Recomandări
Screenshot 2026 10 25 180437
„Satul, o nouă viață”. Zeci de mii de familii au ales să se mute la țară. Ce găsesc acolo și ce îi motivează pe orășeni

Satul, o nouă viață. Vorbim despre oameni care au dat zgomotul orașului pentru liniștea satului. Putem vorbi de un fenomen: în fiecare an, zeci de mii de familii aleg să își facă buletin în rural.  

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.