Un elev de 10 ani din Marea Britanie, pedepsit dupa ce a venit la scoala imbracat ca Adolf Hitler

60564977

William Ghassemi, un elev in varsta de 10 ani de la o scoala din Staffordshire, Marea Britanie, a fost pedepsit dupa ce a venit la scoala imbracat in uniforma nazista.

Cu ocazia zilei dedicate celui de-al Doilea Razboi Mondal, copiii de la scoala Dosthill au fost rugati sa se imbrace precum o personalitate istorica, iar mai multi soldati au fost chemati pentru a vorbi cu ei.

William a avut insa o idee mai excentrica. Tanarul s-a imbracat in uniforma nazista, mama lui i-a desenat cu markerul o mustata ca a lui Hitler, iar pe brat a purtat o svastica.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA O POZA CU WILLIAM IMBRACAT CA HITLER

In momentul in care a ajuns la ceremonie si profesorii au vazut cum arata, acestia l-au trimis imediat sa se schimbe si nu i-au permis sa asiste la ceremonie.

Davina, mama elevului, se declara revoltata de decizie.

"Cred ca scoala a exagerat. William e pasionat de istorie si mi-a spus ca vrea sa se imbrace ca Hitler pentru ca a fost unul dintre cele mai importante persoane din tot razboiul", a declarat femeia.

De cealalta parte, directorul scolii, Tony Hand, a declarat ca este complet gresit ca un copil sa vina imbracata ca Hitler si ca si ceilalti parinti au fost de acord cu decizia luata.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61394354
S-a dus la spital cu o simpla raceala, acum nu mai are maini si picioare. Ce s-a intamplat cu tanara

Unei adolescente i s-au amputat mainile si picioarele dupa ce a contactat o forma rara de meningita. Dupa 8 luni de spitalizare si 20 de operatii, ea s-a intors acasa.

61394350
Cum arata baiatul din cel mai popular "meme", la sase ani de cand a fost facuta poza. FOTO

Sammy, din statul american Florida, cunoscut drept cel mai popular copil dintr-un meme nu s-a schimbat foarte mult in ultimii sase ani.

61394329
Vestea primita pe Facebook de o tanara, chiar in ziua nuntii ei. "Am izbucnit pe loc in lacrimi"

Chiar in ziua in care s-a casatorit, o tanara de 26 de ani a primit un mesaj pe Facebook care i-a stricat toata bucuria.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.