Situație neobișnuită la centrul Apple din California. Oamenii intră prin geamuri, rănindu-se

61944999
Getty

Sediul Apple Park din California este construit într-o asemenea manieră încât acolo s-au produs accidente neobișnuite, după ce unii oameni s-au rănit din cauza geamurilor de sticlă ale clădirii, care sunt aproape ... invizibile.

Situația neobișnuită a fost descoperită de presa americană după ce San Francisco Chronicles a publicat transcriptul unor apeluri telefonice pe care oamenii le-au dat la numărul 911.

Potrivit Newsweek, Parcul Apple din Cupertino, supranumit ”nava spațială”, este renumit și pentru faptul că are un design foarte transparent.

”Avem un individ care se afla în campus și care a intrat cu capul în fereastra de sticlă, iar cioburile l-au rănit la cap”, se arată într-un apel de pe 2 ianuarie.

Apple Park

”Avem un angajat, era în campus și a intrat prin geamul de sticlp, s-a lovit la cap”, se spune în al 2-lea apel, în aceeași zi.

Două zile mai târziu, alt apel, de această dată de la una din victime: ”Hm, am intrat printr-o ușă de sticlă de la etajul întâi al Parcului Apple, când încercam să ies afară, ceea ce a fost cam aiurea..”

Apple Park

Cei de la Apple au încercat să reducă numprul accidentelor punând stickere de atenționare pe geamuri , însă problema ar fi putut fi evitată total dacă producătorul de iPhone ar fi ținut seama de avertismentele unui constructor din California în timpul construcției sediului de 5 miliarde de dolari.

”Mi-am dat seama că asta va fi o problemă, în special când curăță geamurile. Când spală geamurile nici măcar nu poți să-ți dai seama că unii sunt acolo”, a declarat Albert Salvador pentru Chronicle.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61942880
O femeie câștigă mii de euro vânzând lapte matern, inclusiv bărbaților
O mamă din Cipru a reușit să câștige mii de euro după ce a vândut din laptele ei matern inclusiv unor bărbați, care susțin că au nevoie pentru musculatură.
61943422
Două canadience, prinse cu 95 de kilograme de cocaină. "E cea mai mare captură de droguri"
Două femei din Canada au recunoscut, în faţa unui judecător, că au încercat să introducă 95 de kilograme de cocaină în Sydney, Australia, în timpul unei croaziere. Ele aveau marfă în valoare de 17 milioane de dolari, notează BBC.
61939852
Trupul neînsuflețit al unei femei a dispărut de la o casă de pompe funebre. Sicriul, adus în instanţă
Un coșciug a fost adus la proces în fața instanței, după ce trupul neînsuflețit al unei femei din Texas a dispărut de la o casă de pompe funebre.