Vremea astăzi, 26 iulie. Prognoza meteo pentru București și restul țării

×
Publicitate

Marți vremea se încălzeşte din nou foarte tare. Canicula cuprinde vestul, sudul ţării, dar apare şi în zona centrală.

Temperaturile ajung pe la 38 de grade şi doar pe litoral găsim valori sub 30 de grade. La munte s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată, iar diseară şi la noapte, vor fi câteva averse în vest şi în nord-vest.

Vremea în țară

În Dobrogea şi Bărăgan nu prea zărim norii şi se face mai cald decât ieri. Va fi caniculă în zona Bărăganului, dar pe litoral vom avea temperaturi mai suportabile, în jur de 29 de grade şi un vânt destul de activ.

Se încălzeşte şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Temperaturile câştigă două-trei grade faţă de luni, însă rămân sub pragul caniculei. Norii apar destul de rar şi nu sunt şanse de ploaie.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, după o zi mai agreabilă, marți se face din nou foarte cald. Maximele depăşesc 30 de grade şi o să avem o zi însorită, fără ploi.

Citește și
Vremea de azi, 28 martie. O să plouă în toată țara, iar la altitudini mai mari se va depune strat de zăpadă
Vremea de azi, 28 martie. O să plouă în toată țara, iar la altitudini mai mari se va depune strat de zăpadă

Căldura se intensifică şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Luni au fost cel mult 31 de grade. Se ating 34, chiar 36 de grade la Satu Mare. Creşte şi disconfortul termic, iar pe seară şi la noapte apar câteva averse cu descărcări electrice.

În vestul ţării căldura o să fie şi mai greu de suportat. Vom avea o amiază caniculară, cu 36-37 de grade la umbră. Indicele temperatură-umeazeală va depăşi nivelul critic de 80 de unităţi şi atmosfera va fi înăbuşitoare. La apropierea nopţii s-ar putea să vină o aversă-două şi aici.

În Transilvania, după o dimineaţă plăcută, chiar răcoroasă în depresiuni; soarele încălzeşte rapid atmosfera. În vestul provinciei o să avem caniculă, 36, poate 37 de grade şi un stres termic accentuat. Doar pe la munte e posibil să apară câţiva nori de ploaie.

Aerul se încinge foarte tare şi în zona Olteniei. Canicula se instalează după prânz; temperaturile urcă până la 37-38 de grade şi atmosfera devine sufocantă.

Şi în ţinuturile sudice se anunţă o amiază caniculară, cu 37-38 de grade, la umbră, multă zăpuşeală şi un disconfort foarte ridicat. Vântul abia se simte şi nu sunt speranţe de ploaie.

Vremea în București

În Bucureşti, marți se întoarce canicula. Temperatura urcă până la 36 de grade; nu prea zărim norii şi atmosfera devine sufocantă după prânz.

Miercuri, o să fie şi mai rău. Se vor atinge 39 de grade la umbră şi aerul va fi aproape irespirabil. Spre seară şi miercuri noapte se adună norii, cresc şansele de averse şi se pot produce vijelii.

Joi, temperaturile scad, dar chiar şi aşa o să fie foarte cald. Maxima ajunge pe la 34 de grade şi disconfortul termic se menţine ridicat. Se înnorează din când în când şi pot să apară câteva reprize de ploaie.

La fel va fi şi vineri: vreme călduroasă, 34 de grade pe la amiază, soare, dar şi ceva condiţii de averse parcursul zilei.

Vremea la munte

La munte, marți se face mai cald decât luni. O să avem o zi însorită, dar nu este exclus să apară o ploaie de scurtă durată. Seara, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor, cresc şansele de averse şi sunt posibile vijelii.

Miercuri se răcoreşte şi o să avem atmosferă instabilă şi mai multe perioade cu averse şi intensificări ale vântului. În Meridionali şi Orientali vor fi ploi torenţiale şi s-ar putea să cadă grindină.

Joi aversele se întorc după prânz şi vor afecta mai ales masivele sudice şi estice.

Ziua de vineri ne-aduce vreme mai bună. După-amiaza mai apar câteva reprize de ploaie. Vor fi şi tunete, fulgere şi răbufniri ale vântului.

Vremea la mare

Pe litoral, marți găsim vreme frumoasă, cer senin şi un vânt destul de insistent. Pe plajă vor fi până la 30 de grade, iar apa mării va avea 25 de grade.

Şi miercuri avem o zi destul de însorită, cu vânt activ şi cel mult 30 de grade pe la amiază. Miercuri noapte se înnorează şi apar averse trecătoare.

Joi domină atmosfera cu soare, dar nu este exclus să vină o ploaie rapidă şi zgomotoasă. Maximele se opresc pe la 29 de grade, iar temperatura apei ajunge la 26 de grade.

Şi vineri apar ceva condiţii de averse, dar în ansamblu avem vreme frumoasă, briză activă şi până la 30 de grade prin staţiuni.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Vremea de azi, 28 martie. O să plouă în toată țara, iar la altitudini mai mari se va depune strat de zăpadă
Vremea de azi, 28 martie. O să plouă în toată țara, iar la altitudini mai mari se va depune strat de zăpadă

Sâmbătă se înnorează și o să plouă în toată țara, mai abundent în ținuturile sudice și pe partea estică. La altitudini mari ninge și se depune strat de zăpadă, iar vântul se întețește în majoritatea regiunilor. 

Cod portocaliu de viscol în regiuni din două județe. Stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri
Cod portocaliu de viscol în regiuni din două județe. Stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri

Pe Transalpina, în zona Rânca, a început să ningă, vineri seară, iar stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri. Drumarii au scos utilajele, ca în plină iarnă, și au împrăștiat sare și nisip.

Vremea azi, 27 martie 2026. Revin ploile și vântul puternic, iar la munte va ninge
Vremea azi, 27 martie 2026. Revin ploile și vântul puternic, iar la munte va ninge

Vineri, înnorările și ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat jumătatea sudică. În sud-vest și în sud apar averse, cu tunete și fulgere, și se pot acumula peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Recomandări
Descinderi ale procurorilor la Departamentul pentru Situații de Urgență. Raed Arafat: ”Doar au luat câteva telefoane”
Descinderi ale procurorilor la Departamentul pentru Situații de Urgență. Raed Arafat: ”Doar au luat câteva telefoane”

Procurorii Parchetului Curții Militare de Apel București au descins vineri la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de doctorul Raed Arafat. Au ridicat mai multe documente, dar și telefoanele mobile ale unor angajați.

Cod portocaliu de viscol în regiuni din două județe. Stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri
Cod portocaliu de viscol în regiuni din două județe. Stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri

Pe Transalpina, în zona Rânca, a început să ningă, vineri seară, iar stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri. Drumarii au scos utilajele, ca în plină iarnă, și au împrăștiat sare și nisip.

Război în Iran. ”Trebuie să redeschidem strâmtoarea Trump … pardon, Ormuz”, a spus Donald Trump într-un discurs
Război în Iran. ”Trebuie să redeschidem strâmtoarea Trump … pardon, Ormuz”, a spus Donald Trump într-un discurs

Războiul din Iran s-ar putea încheia în câteva săptămâni, spune Marco Rubio. Secretarul de stat american susține că obiectivele pot fi atinse și fără trupe terestre.