Vremea astăzi, 26 iulie. Prognoza meteo pentru București și restul țării

×
Publicitate

Marți vremea se încălzeşte din nou foarte tare. Canicula cuprinde vestul, sudul ţării, dar apare şi în zona centrală.

Temperaturile ajung pe la 38 de grade şi doar pe litoral găsim valori sub 30 de grade. La munte s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată, iar diseară şi la noapte, vor fi câteva averse în vest şi în nord-vest.

Vremea în țară

În Dobrogea şi Bărăgan nu prea zărim norii şi se face mai cald decât ieri. Va fi caniculă în zona Bărăganului, dar pe litoral vom avea temperaturi mai suportabile, în jur de 29 de grade şi un vânt destul de activ.

Se încălzeşte şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Temperaturile câştigă două-trei grade faţă de luni, însă rămân sub pragul caniculei. Norii apar destul de rar şi nu sunt şanse de ploaie.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, după o zi mai agreabilă, marți se face din nou foarte cald. Maximele depăşesc 30 de grade şi o să avem o zi însorită, fără ploi.

Căldura se intensifică şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Luni au fost cel mult 31 de grade. Se ating 34, chiar 36 de grade la Satu Mare. Creşte şi disconfortul termic, iar pe seară şi la noapte apar câteva averse cu descărcări electrice.

În vestul ţării căldura o să fie şi mai greu de suportat. Vom avea o amiază caniculară, cu 36-37 de grade la umbră. Indicele temperatură-umeazeală va depăşi nivelul critic de 80 de unităţi şi atmosfera va fi înăbuşitoare. La apropierea nopţii s-ar putea să vină o aversă-două şi aici.

În Transilvania, după o dimineaţă plăcută, chiar răcoroasă în depresiuni; soarele încălzeşte rapid atmosfera. În vestul provinciei o să avem caniculă, 36, poate 37 de grade şi un stres termic accentuat. Doar pe la munte e posibil să apară câţiva nori de ploaie.

Aerul se încinge foarte tare şi în zona Olteniei. Canicula se instalează după prânz; temperaturile urcă până la 37-38 de grade şi atmosfera devine sufocantă.

Şi în ţinuturile sudice se anunţă o amiază caniculară, cu 37-38 de grade, la umbră, multă zăpuşeală şi un disconfort foarte ridicat. Vântul abia se simte şi nu sunt speranţe de ploaie.

Vremea în București

În Bucureşti, marți se întoarce canicula. Temperatura urcă până la 36 de grade; nu prea zărim norii şi atmosfera devine sufocantă după prânz.

Miercuri, o să fie şi mai rău. Se vor atinge 39 de grade la umbră şi aerul va fi aproape irespirabil. Spre seară şi miercuri noapte se adună norii, cresc şansele de averse şi se pot produce vijelii.

Joi, temperaturile scad, dar chiar şi aşa o să fie foarte cald. Maxima ajunge pe la 34 de grade şi disconfortul termic se menţine ridicat. Se înnorează din când în când şi pot să apară câteva reprize de ploaie.

La fel va fi şi vineri: vreme călduroasă, 34 de grade pe la amiază, soare, dar şi ceva condiţii de averse parcursul zilei.

Vremea la munte

La munte, marți se face mai cald decât luni. O să avem o zi însorită, dar nu este exclus să apară o ploaie de scurtă durată. Seara, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor, cresc şansele de averse şi sunt posibile vijelii.

Miercuri se răcoreşte şi o să avem atmosferă instabilă şi mai multe perioade cu averse şi intensificări ale vântului. În Meridionali şi Orientali vor fi ploi torenţiale şi s-ar putea să cadă grindină.

Joi aversele se întorc după prânz şi vor afecta mai ales masivele sudice şi estice.

Ziua de vineri ne-aduce vreme mai bună. După-amiaza mai apar câteva reprize de ploaie. Vor fi şi tunete, fulgere şi răbufniri ale vântului.

Vremea la mare

Pe litoral, marți găsim vreme frumoasă, cer senin şi un vânt destul de insistent. Pe plajă vor fi până la 30 de grade, iar apa mării va avea 25 de grade.

Şi miercuri avem o zi destul de însorită, cu vânt activ şi cel mult 30 de grade pe la amiază. Miercuri noapte se înnorează şi apar averse trecătoare.

Joi domină atmosfera cu soare, dar nu este exclus să vină o ploaie rapidă şi zgomotoasă. Maximele se opresc pe la 29 de grade, iar temperatura apei ajunge la 26 de grade.

Şi vineri apar ceva condiţii de averse, dar în ansamblu avem vreme frumoasă, briză activă şi până la 30 de grade prin staţiuni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Valul de căldură va persista în următoarele zile, în București vor fi 40 de grade. Nordul țării, afectat de vijelii

Zone din vestul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se vor afla marţi sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Canicula revine în România. Mai mult de jumătate din țară va fi sub Cod galben și portocaliu de arșiță

Canicula revine de marți. Mai mult de jumătate din țară va fi sub Cod galben și portocaliu de arșiță, iar prognoza pentru următoarele două săptămâni se menține cu temperaturi încinse.

Vremea azi, 25 iulie. Prognoza meteo pentru București și restul țării

Temperaturile scad, luni, însă căldura persista, iar în vest şi în sud vom avea canicula şi până la 37 de grade Celsius.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.