Modifica setarile cookie
Toate categoriile

City Break la malul mării. Cât costă un astfel de sejur la Constanța și ce surprize îi așteaptă pe turiști

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au fost 28 de grade la malul mării. Pentru a atrage turiști pe litoral la fiecare sfârșit de săptămână, în extrasezon, hotelierii au conceput pachete de „city break”.

Acestea pot include reduceri la cazare și restaurante, dar și degustări de vin sau plimbări cu barca. Iar opțiunile nu se opresc aici.

Un city break la Constanța poate conține o vizită la Muzeul Marinei, de exemplu, un tur prin piața Ovidiu și la Cazinou, chiar și o plimbare până la cetățile antice din Dobrogea.

Corina Martin, președinte Asociația Resto: „De ce nu un city break la Constanța oraș turistic 12 luni pe an. Foarte multe excursii și tururi locale în Dobrogea mergând până la Jurilovca, Lipoveni, în portul turistic de acolo sau și o croazieră pe mare din portul turistic Tomis.” În cadrul programului City Break la Constanța turiștii vor putea vizita șase crame și vor putea degusta vinuri dobrogene. Pachetele de weekend disponibile prin agențiile de turism cuprind minimum două nopți de cazare în hoteluri de 3 și 4 stele și vor fi disponibile până la primăvară. Cristina Calispera, managerul unui hotel din Mamaia: „Oferim în cadrul acestui program 10% discount la serviciile noastre de restaurant, cât și 10% la serviciile de SPA, iar bineînțeles pachetele de cazare de două nopți cu tarife preferențiale.”

Turiștii primesc inclusiv vouchere pentru restaurante unde pot alege fructe de mare, pește proaspăt sau specialități turcești.

Citește și
Elena Lasconi
Lasconi cere o reacție ”fermă” și propune să închiderea consulatului general al Rusiei de la Constanţa

Ștefan Frănculescu, managerul unei terase: „Oferim clienților un discount de 10%. Terasa noastră rămâne deschisă pe tot timpul anului și îi așteptăm oricând.” Mișu Scupra, bucătar: „Calamar umplut cu brânză proaspătă compoziție mixtă cu mai multe mirodenii. Majoritatea preferă fructele de mare, peștele, mai puțin cărnița”.

Cenegli Ozgur, managerul unui restaurant turcesc: „Trebuie să guste mâncare autentic turcească. Le oferim și o reducere și îi asteptăm să guste din baclavalele făcute de noi, dar și preparatele din carne.” Reporter: „Cum este toamna la mare? Bărbat: Este minunat, este liniște, este pace, este tot ce își trebuie să te împlinești sufletește”. Sâmbătă e posibil să plouă la malul marii, dar duminică se arată din nou soarele.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult