Ce este cardiomiopatia peripartum. Apare la sfârșitul sarcinii sau la începutul perioadei postnatale
Într-un nou studiu, cercetătorii americani de la spitalul Mass General au descoperit că nivelurile ridicate de proteine legate de îmbătrânirea celulară în sânge şi în placentă sunt legate de această formă de insuficiență cardiacă.
Cardiomiopatia peripartum este o formă rară de insuficienţă cardiacă care apare la femei în timpul sarcinii târzii sau la începutul postpartumului şi a cărei cauză rămâne în mare parte necunoscută.
Într-un nou studiu, cercetătorii de la Mass General (MGH), cel mai mare spital didactic al facultăţii de medicină Harvard, din Statele Unite, arată că nivelurile ridicate de proteine legate de senescenţa celulară, sau îmbătrânire, în sânge şi în placentă, sunt legate de această formă de insuficienţă cardiacă
Vizarea proteinelor placentare legate de îmbătrânire a îmbunătăţit funcţia cardiacă într-un model de laborator de cardiomiopatie peripartum, sugerând o nouă abordare potenţială pentru dezvoltarea terapeutică.
Această cercetare dezvăluie noi informaţii despre mecanismele care stau la baza dezvoltării PPCM şi indică noi strategii potenţiale pentru dezvoltarea terapeutică.
Rezultatele au fost publicate miercuri, în revista Science Translational Medicine.
„Chiar dacă afecţiunile cardiace reprezintă în prezent principala cauză de deces matern în Statele Unite, înţelegerea mecanismelor biologice care conduc la multe dintre aceste boli este încă foarte limitată”, a declarat într-un comunicat coautorul principal al studiului, dr. Jason Roh, cardiolog care conduce un laborator de îmbătrânire cardiovasculară în cadrul Centrului de Cercetare Cardiovasculară al Spitalului General din Massachusetts.
El a precizat că recentul studiu a identificat o anumită biologie subiacentă legată de îmbătrânire care contribuie la dezvoltarea insuficienţei cardiace materne în timpul sarcinii şi oferă dovezi atât de la pacienţi, cât şi de la modele animale.
Munca cercetătorilor a început cu o constatare neaşteptată. În timp ce studiau rolul celulelor senescente (îmbătrânite) la adulţii mai în vârstă cu insuficienţă cardiacă, ei au fost surprinşi să constate că proteinele secretate de aceste celule îmbătrânite erau detectate la niveluri şi mai ridicate în sângele tinerelor femei însărcinate, cu insuficienţă cardiacă.
Pe baza acestor constatări iniţiale, cercetătorii au efectuat experimente pentru a vedea dacă aceste proteine de senescenţă ar putea contribui la dezvoltarea PPCM, precum şi a preeclampsiei, o tulburare hipertensivă a sarcinii care este un factor de risc principal pentru PPCM şi insuficienţa cardiacă postnatală.
Raţionamentul lor s-a bazat pe cercetări anterioare care au arătat că placenta, un organ hibrid materno-fetal unic în timpul sarcinii, manifestă markeri de senescenţă crescută spre sfârşitul sarcinii.
Când echipa a evaluat placentele de la femeile cu preeclampsie, a constatat că acestea prezentau mai mulţi markeri pentru o senescenţă amplificată şi de îmbătrânire a ţesuturilor, precum şi o expresie crescută a multor proteine de senescenţă care au fost detectate în sângele femeilor cu preeclampsie sau PPCM.
Proteina de senescenţă celulară cea mai puternic exprimată în aceste placente a fost activina A, iar nivelurile mai ridicate ale acestei proteine au fost legate fie de disfuncţii cardiace mai severe, fie de insuficienţă cardiacă la femeile cu preeclampsie sau PPCM.
„În timp ce placenta suferă un proces fiziologic normal de îmbătrânire (sau senescenţă) pe parcursul sarcinii, acest lucru pare să fie amplificat şi mai mult la cele care dezvoltă insuficienţă cardiacă în timpul sarcinii”, a explicat dr. Roh.
Cercetătorii cred că acest lucru determină placenta să secrete diverşi factori în sângele mamei care pot avea un impact negativ asupra funcţiei inimii.
În experimentele efectuate pe şoareci, placentele animalelor cu PPCM au prezentat o expresie la fel de crescută a proteinelor asociate senescenţei celulare.
Tratarea acestor şoareci cu fisetină, un medicament care poate elimina selectiv celulele foarte senescente, în timpul sarcinii (de la mijlocul până la sfârşitul sarcinii), a redus parţial senescenţa placentară şi a îmbunătăţit funcţia cardiacă.
Tratamentul cu un anticorp care a vizat receptorul pentru activina A, după sarcină, a avut efecte similare la aceste animale.
„Deşi ne aflăm încă în stadii incipiente de înţelegere a modului în care senescenţa placentară amplificată poate afecta funcţia inimii mamei, credem că descoperirile noastre răspund la unele întrebări fundamentale despre biologia care stă la baza insuficienţei cardiace în timpul sarcinii”, a precizat dr. Roh.
Este important de menţionat că senescenţa placentară este o parte normală a sarcinii. Înţelegerea deplină a motivului pentru care acest proces devine perturbat în cazul bolilor cardiace legate de sarcină şi determinarea riguroasă a modului de reglare în siguranţă a acestuia reprezintă paşi cheie pe care echipa îi va urmări în continuare.
Deşi spune că mai are mult de lucru, echipa speră că această cercetare va contribui la accelerarea cunoştinţelor privind bolile cardiace legate de sarcină şi că va duce la noi strategii de diagnostic şi terapeutice foarte necesare pentru femeile care suferă de aceste afecţiuni.