Câți bani va primi David Popovici din partea statului român, după ce a câștigat două medalii de aur la Mondialul de natație
Popovici e primul înotător care căștigă titlul mondial la 100 și 200 de metri liber în ultimii aproape 50 de ani.
Americanul Jim Montgomery a reușit acest lucru în 1973, la prima ediție a Campionatelor Mondiale de la Belgrad.
“Este doar începutul, urmează un drum foarte lung”, a anunțat sportivul legitimat la Dinamo.
Potrivit legii din România, pentru performanțele obținute în capitala Ungariei, David Popovici va fi recompensat de Ministerul Tineretului și Sportului cu 56.000 de lei, echivalentul a 11.000 de euro, informează Sport.ro.
David Popovici, primul campion mondial din istoria natației masculine româneștiDebutant la o ediție de Campionat Mondial de seniori, David Popovici a obținut primele titluri mondiale din istoria înotului masculin românesc.
La feminin, România are două medalii de aur. Acestea au fost cucerite de Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi de Diana Mocanu (200 m spate, 2001).
Citește și: Popovici: Dacă vreodată o să mi se urce la cap, ştiu că voi primi două palme imaginare de la apropiaţii mei
Bilanţul României la Mondiale este acum de patru medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.
Sursa: Sport.ro
Etichete: David Popovici , campionatul mondial de natatie
Dată publicare: 23-06-2022 10:31