A fost inaugurat primul patinoar public construit în București în ultimii 70 de ani. Ce capacitate are

×
Codul embed a fost copiat

Atmosfera de sărbătoare se simte deja în Capitală. Primul târg de Crăciun din acest sezon și-a aprins luminițele și s-a umplut de copii porniți în căutarea Moșului.  

De asemenea, a fost inaugurat și primul patinoar olimpic construit în București în ultima perioadă. Are 800 de locuri și va găzdui diverse competiții și spectacole. Patinatorii sunt bineveniți la antrenamente.

Zeci de mii de ghirlande s-au aprins la târgul de crăciun de pe esplanada patinoarului din sudul capitalei. Fiind primul târg deschis în acest sezon în oraș, a fost neîncăpător. Căsuţele au pentru vizitatori bunătăţi de tot felul, ornamente şi cadouri.

Cei mici au fost întâmpinați de personaje îndrăgite din animații celebre, cum ar fi Olaf din Regatul de Gheață sau renii lui Moș Crăciun. Odată cu târgul, s-a deschis și un patinoar olimpic.

Este primul patinoar construit în București în ultimii 70 de ani și a fost ridicat de la zero. Are două niveluri și o capacitate de 800 de locuri. Clădirea cuprinde, pe lângă spațiul destinat patinajului, și alte încăperi dedicate serviciilor. În timp ce la nivelul patinoarului se va menține o temperatură de aproximativ 5-6 grade, spectatorii din tribune se vor bucura de temperaturi ceva mai blânde, aproximativ 15 grade.

Citește și
patinoar
A fost inaugurat primul patinoar construit în București în ultimii 70 de ani. Arena a costat 10 milioane de euro

Trei sferturi din cei 2.000 de copii care făceau patinaj au renunțat după închiderea patinoarului ”Flamaropol”

Pe lângă acest patinoar olimpic public, în capitală mai sunt câteva private, de dimensiuni mai mici.

Ar fi trebuit să fie gata și cel din Complexul Olimpic ”Lia Manoliu”, însă lucrările au fost sistate în 2019, din cauza unor divergențe între municipalitate și constructor. Noul termen de proiectare și construcție este de doi ani, au anunțat responsabilii.

În 2012, când a fost închis vechiul patinoar ”Mihai Flamaropol”, în București erau peste 2.000 de copii înscriși la patinaj. Trei sferturi dintre ei au renunțat atunci la acest sport. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Două mari orașe din România vor avea stadioane noi. Vor purta numele celor mai mari fotbaliști români
Două mari orașe din România vor avea stadioane noi. Vor purta numele celor mai mari fotbaliști români

În Costanța și Pitești se vor construi două noi stadioane, care vor purta numele foștilor mari fotbaliști "Gheorghe Hagi" şi "Nicolae Dobrin". Iar la Sfântu Gheorghe se va face un patinoar artificial. Contractele de finanțare au fost semnate de premier.

 

A fost inaugurat primul patinoar construit în București în ultimii 70 de ani. Arena a costat 10 milioane de euro
A fost inaugurat primul patinoar construit în București în ultimii 70 de ani. Arena a costat 10 milioane de euro

Primul patinoar construit în București în ultimii 70 de ani a fost inaugurat în Sectorul 4.

Cel mai mare patinoar natural din lume, care are o lungime de 7,8 kilometri, se redeschide în Canada
Cel mai mare patinoar natural din lume, care are o lungime de 7,8 kilometri, se redeschide în Canada

Rideau Canal Skateway, cel mai mare patinoar natural din lume, aflat în Canada, se redeschide pentru patinatori duminică dimineaţă, pentru prima dată după doi ani, a precizat National Capital Commission (NCC), potrivit Reuters.

Patinoar în biserică: ”Locul e incredibil!”. Ce se întâmplă cu cei care înjură când mai trag o căzătură
Patinoar în biserică: ”Locul e incredibil!”. Ce se întâmplă cu cei care înjură când mai trag o căzătură

E sezonul târgurilor de Crăciun, al decorațiunilor și colindelor, dar și al patinoarelor. Iar la acest capitol un oraș din Belgia iese de departe în evidență. Localnicii sunt invitați să-și pună patinele și să se plimbe într-o biserică.  

În Oradea a fost inaugurat un patinoar fără gheață, apă și curent electric, care poate rămâne deschis și vara. Cât costă
În Oradea a fost inaugurat un patinoar fără gheață, apă și curent electric, care poate rămâne deschis și vara. Cât costă

Un patinoar ecologic a fost deschis la Oradea. Nu folosește apă și nici curent electric pentru ca suprafața să prindă luciu. Mai mult, poate rămâne deschis și după ce vine căldura.  

Recomandări
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie

Anul 2026 nu va fi simplu, dar ar trebui să fie mai bun, a spus premierul Ilie Bolojan într-un bilanț al primelor 6 luni de guvernare.

Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina
Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina

Țările europene și-au declarat disponibilitatea de a trimite între 10.000 și 15.000 de soldați în Ucraina în primele șase luni după încetarea ostilităților, ca parte a garanțiilor de securitate, susține publicația germană Die Welt.

Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”
Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”

Pământenii care au intrat deja în 2026 l-au primit cu bucurie și focuri de artificii. Peste câteva ore va ajunge și la noi.