Primele cazuri de infectare cu Covid-19 a unor elevi, după începerea școlii în 8 februarie

×
Codul embed a fost copiat

Primul caz de infectare cu Covid-19 al unui elev, după începerea școlii în 8 februarie, a fost înregistrat într-o unitate de învățământ din Capitală.

Este vorba despre un elev de la Şcoala "Sfântul Andrei" din Sectorul 6, care a fost confirmat cu noul coronavirus.

Informația a fost confirmată de inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea.

Ea a precizat că este vorba despre un elev din învăţământul primar.

"Da. Se confirmă. (...) Dar copilul a făcut testul după ce a plecat de la şcoală, că avea simptome", a precizat inspectorul, potrivit Agerpres.

Citește și
Începerea școlilor înseamnă orașe aglomerate. De ce Iași sau Cluj au transport special pentru elevi, iar București, nu
Aglomeraţie în marile oraşe, după reluarea cursurilor. De ce nu are Capitala autobuze şcolare

Bucureștiul se află în scenariul galben, aşa că în bănci se află doar preşcolarii, elevi din clasele 1-4, a 8-a şi a 12-a.

Pentru toţi elevii de peste 5 ani, masca este obligatorie, iar distanţa dintre ei trebuie să fie de un metru, acolo unde este posibil.

Un profesor și trei elevi din Sectorul 4 au fost testați pozitiv la virusul SARS-COV-2

 

De asemenea, în Sectorul 4 au fost înregistrate alte 3 cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul elevilor din următoarele unități de învățământ. Potrivit Primăriei Sectorului 4, este vorba despre:

-► Școala Gimnazială nr. 190 – un elev care învață în clasa a IV-a
-► Școala Gimnazială nr. 113 – un elev care învață în clasa I
-► Școala Gimnazială nr. 79. – un elev care învață în clasa a III-a

În unitățile de învățământ mai sus menționate, cursurile se vor suspenda, conform noului ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății:

”La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar, cursurile se suspendă pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă”.

În afara celor trei cazuri confirmate în rândul elevilor, s-a mai înregistrat și un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus în rândul profesorilor de la Școala Gimnazială nr.129.

Conform prevederilor legale în vigoare, ”la apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB și care în urma anchetei epidemiologice va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul unității de învățământ”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Ce se întâmplă dacă un părinte nu este de acord cu testarea anti-COVID a copilului la școală
Ce se întâmplă dacă un părinte nu este de acord cu testarea anti-COVID a copilului la școală

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că părinţii nu sunt obligaţi să completeze formularul de consimţământ privind testarea copiilor care prezintă simptome specifice bolii COVID-19 la şcoală.

Aglomeraţie în marile oraşe, după reluarea cursurilor. De ce nu are Capitala autobuze şcolare
Aglomeraţie în marile oraşe, după reluarea cursurilor. De ce nu are Capitala autobuze şcolare

Odată cu reluarea cursurilor în școli, s-au aglomerat și străzile din marile orașe. Mulți părinți au făcut drumuri în plus cu mașina ca să-și poată duce copiii la ore.

Elevii care au rămas online din cauza afecțiunilor sau persoanelor vulnerabile din familie. Cei mai mulți sunt în Constanța
Elevii care au rămas online din cauza afecțiunilor sau persoanelor vulnerabile din familie. Cei mai mulți sunt în Constanța

Pentru 8.650 de elevi din mai multe județe, clopoțelul a sunat tot în boxa calculatorului. Părinții le-au cerut medicilor de familie să-i scutească de școală, pentru că au suferințe cronice, ori rude pe care le pot pune în pericol.

A început școala pentru 2 milioane de elevi. Părinții s-au îmbulzit, copiii au păstrat distanța
A început școala pentru 2 milioane de elevi. Părinții s-au îmbulzit, copiii au păstrat distanța

Săptămâna a început cu peste două milioane de elevi întorși în clase, după ce luni întregi au făcut ore în fața calculatorului.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă
Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă

Ministerul Apărării anunţă că, joi dimineaţă, s-au înregistrat un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, fiind ridicate două aeronave din Baza 86 Aeriană de la Feteşti.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.