Metrouri oprite timp de 2 ore. Sindicaliștii au respins ultima ofertă salarială a Metrorex: ”Ne cerem scuze!”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Astfel, conform Legii nr. 62/2011, va fi declanşată greva de avertisment, joi, 15.11.2018, între orele 04.00-06.00.
”Ne cerem scuze publicului călător pentru disconfortul care se va crea prin oprirea timp de 2 (două) ore a metroului bucureştean, dar noi ca şi toţi cetăţenii României avem acest drept constituţional”, a transmis printr-un comunicat Consiliul General USLM.
Sindicaliștii de la Metrorex au anunțat luni că în această săptămână vor declanșa o grevă de avertisment, care va afecta mersul călătorilor, urmând să oprească total metrourile peste o săptămână.
Astfel, greva de avertisment la metrou va avea loc joi, 15 noiembrie, între orele 04.00 - 06.00.
De asemenea, dacă cei din conducerea Metrorex și salariați nu vor ajunge la o înțelegere în ceea ce privește salariile angajaților, aceștia din urmă vor declanșa greva generală luni, 19 noiembrie, între orele 04.00 - 16.00.
Recent, Metrorex a precizat că negocierile dintre administraţie şi sindicatul angajaţilor de la metrou continuă, în conformitate cu legea dialogului social, până la încheierea noului Contract Colectiv de Muncă, dar că solicitatarea acestora de creştere cu 42% a salariilor depăşeşte bugetul.
Sindicaliştii Metrorex au anunţat că expiră contractul colectiv de muncă, iar negocierile nu au ajuns la un acord, fiind create premisele declanşării unui conflict de muncă.
Potrivit directorului general al Metrorex, citat de News.ro, salariul de bază al angajaţilor angajaţilor Metrorex a crescut în 2015 cu 10%, în 2016 cu 10%, iar de la 1.11.2017 cu 12%.
Salariul de bază a fost ajustat cu încă 21%, astfel încât să acopere influenţele aplicării OUG 79/2017 privind trecerea unor contribuţii obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, cu aplicabilitate din 1.01.2018.
Sindicaliştii cer, în principal, majorări salariale şi angajarea de personal.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 12-11-2018 11:24