Mecanicul care a provocat un accident între 2 locomotive în Giurgiu, după ce a consumat alcool: control judiciar, 60 de zile

locomotiva
ISU

Mecanicul care a provocat un accident între două locomotive în județul Giurgiu, după ce a consumat alcool și a ignorat un semnal, a fost sancționat cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.  

El este acuzat de ”săvârșirea infracțiunilor de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

Este vorba despre mecanicul care s-a urcat băut în locomotivă, iar în urma coliziunii trei persoane au fost rănite, inclusiv șeful trenului, care îi era alături în cabină.

Autoritățile ar fi stabilit cu ajutorul etilotestului că bărbatul ar fi avut o alcoolemie de 0,64 la mie.

Înainte de impact, locomotiva ar fi forțat un macaz închis tocmai ca să nu îi permită înaintarea. Mecanismul a cedat în mod automat, și astfel a fost evitată deraierea.

Citește și
Mecanic
Tânărul care a „furat” o locomotivă s-a filmat când o conducea. Unde voia să ajungă. VIDEO

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Explicațiile tânărului care a plecat la plimbare cu o locomotivă din Medgidia. Polițiștii cer arestarea lui preventivă
Explicațiile tânărului care a plecat la plimbare cu o locomotivă din Medgidia. Polițiștii cer arestarea lui preventivă

Tânărul în vârstă de 18 ani, care s-a plimbat nestingherit cu o locomotivă în gara din Medgidia, a fost reținut de polițiști, după mai bine de 14 ore de audieri.

Tânărul care a „furat” o locomotivă s-a filmat când o conducea. Unde voia să ajungă. VIDEO
Tânărul care a „furat” o locomotivă s-a filmat când o conducea. Unde voia să ajungă. VIDEO

Tânărul care a urcat într-o locomotivă garată în staţia Medgidia şi a pus-o în mişcare, miercuri, voia să ajungă la Constanța, la 30 de kilometri distanță, potrivit Club Feroviar.

Accident feroviar în Gara Galați. O femeie conductor a murit, trei persoane sunt rănite după ce o locomotivă a lovit un tren
Accident feroviar în Gara Galați. O femeie conductor a murit, trei persoane sunt rănite după ce o locomotivă a lovit un tren

Femeia conductor a unui tren a murit sâmbătă noapte, după ce o locomotivă a lovit violent un vagon de călători, în Gara Galați. Alte trei persoane au fost rănite în urma celui mai grav accident feroviar din ultimul timp produs în România.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă
Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă

Ministerul Apărării anunţă că, joi dimineaţă, s-au înregistrat un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, fiind ridicate două aeronave din Baza 86 Aeriană de la Feteşti.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.