În prag de iarnă, o familie cu șapte copii riscă să rămână fără acoperiș deasupra capului. Cu toții trăiesc într-un beci

×
Publicitate

O familie cu șapte copii, dintre care unul este grav bolnav de inimă, are nevoie urgentă de o casă. Cu toții trăiesc într-un beci mic, umed și întunecos, unde băiatul operat pe cord nu are șanse să se refacă.

O fundație și vecinii le-au sărit în ajutor, dar e nevoie de mai mulți oameni cu suflet mare, pentru ca familia să aibă un adăpost până la venirea iernii.

Daniel are 14 ani și s-a născut cu o malformație cardiacă. A fost operat de trei ori, ultima dată în Marea Britanie, iar doctorii i-au dat șansa unei vieți normale. Acum, visează că la rândul său va putea să aibă grijă de alții.

Monica Tatu, mama copiilor: "Trebuia să stau cu el câte 10 zile internată, după care veneam acasă, două trei zile, după aceea iar în spital până la vârsta de 11 ani așa a fost calvarul meu. 99 de internări am avut numai la Sibiu."

Reporter: Ce ai vrea să te faci când crești mai mare?

Citește și
Ceasul Apocalipsei, dat înainte: Omenirea nu s-a aflat niciodată mai aproape de sfârșitul lumii. Cât arăta la inaugurarea sa
Ceasul Apocalipsei, dat înainte: Omenirea nu s-a aflat niciodată mai aproape de sfârșitul lumii. Cât arăta la inaugurarea sa

Daniel Buda: "Medic."

Reporter: Medic, să ai grijă și de altcineva?

Daniel Buda: "Da."

Băiatul merge regulat la doctor și se află sub tratament. Îi trebuie însă un cămin confortabil, pentru a rămâne sănătos. Acum împarte două cămăruțe umede cu o familie numeroasă.

O fundație din Sibiu le-a cumpărat un teren pentru o locuință, iar câteva firme i-au ajutat cu materiale de construcții. Însă drumul spre noua casă e unul anevoios.

Daniela Prescurea, asistent social: "Pentru ei e o continuă lupta, lucrează cu ziua oriunde îi cheamă, mama crapă lemne, lucrează ca un bărbat. De multe ori pe nimic, doar ca să aibă la sfârșit de zi 10 lei în buzunar."

Reporter: Ce vă lipsește să puteți înainta cu căsuța asta?

Dumitru Buda, tatăl copiilor: "Niște căpriori, niște lați, țiglă. Nu avem lemne, vine iarna, nu avem bani pentru lemne."

Câțiva oameni inimoși îi ajută cu forța brațelor să-și încropească noul adăpost pentru iarnă.

Vecin: "Condițiile în care locuiesc ei acum, în două cămăruțe într-un beci, cu atâția copii, nu au nici lumină, geamuri din alea mici 20 pe 20, e complicat."

Vecina: "Foarte, foarte necăjiți. Din puținul care îl am dau și eu. Că știu cum e să fii necăjit."

Oricine poate pune simbolic o cărămidă la noua casă a acestei familii. Oamenii mai au nevoie de lemn pentru acoperiș, țiglă, materiale pentru tencuială, instalația electrică și cea sanitară.

Oricine își dorește ca visul familiei să se împlinească, poate dona în contul: RO69BRDE330SV84826373300, Fundația Polisano, cu mențiunea "Pentru Daniel".

Articol recomandat de sport.ro
Îngrozitor: s-a aflat ce consumase șoferul microbuzului grecilor. „Rezultatul a confirmat“
Îngrozitor: s-a aflat ce consumase șoferul microbuzului grecilor. „Rezultatul a confirmat“
Citește și...
Ceasul Apocalipsei, dat înainte: Omenirea nu s-a aflat niciodată mai aproape de sfârșitul lumii. Cât arăta la inaugurarea sa
Ceasul Apocalipsei, dat înainte: Omenirea nu s-a aflat niciodată mai aproape de sfârșitul lumii. Cât arăta la inaugurarea sa

Orologiul Apocalipsei, care simbolizează din 1947 iminenţa unui cataclism planetar, s-a apropiat marţi de miezul nopţii mai mult ca niciodată, în timp ce cresc îngrijorările cu privire la armamentul nuclear, la modificările climatice şi la dezinformare.

Mesajul SUA către România: ”Holocaustul nu a început cu camere de gazare. A început cu ură tolerată și tăcere acceptată”
Mesajul SUA către România: ”Holocaustul nu a început cu camere de gazare. A început cu ură tolerată și tăcere acceptată”

Holocaustul nu a început cu camerele de gazare, ci cu ura tolerată și prin tăcerea acceptată, a transmis Ambasada SUA la București, într-un mesaj de Ziua Internațională a Comemorare a Holocaustului.

Primul mare lanț de benzinării din România care introduce defibrilatoare în stațiile sale. ”Fiecare minut este esențial”
Primul mare lanț de benzinării din România care introduce defibrilatoare în stațiile sale. ”Fiecare minut este esențial”

Rompetrol și Fundația pentru SMURD au instalat defibrilatoare în 80 de benzinării, precum și în 11 spații publice din județele Constanța și Prahova. Defibrilatoarele salvatoare de vieți sunt amplasate în cele mai intens circulate zone.

Recomandări
Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei imediat după armistițiul energetic anunțat de Trump. Cum l-a sfidat Putin
Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei imediat după armistițiul energetic anunțat de Trump. Cum l-a sfidat Putin

Donald Trump a anunțat că i-a cerut lui Vladimir Putin să nu mai bombardeze orașele ucrainene în săptămâna care urmează, din cauza gerului prognozat. Însă Ucraina a fost din nou bombardată de ruși.

Zi importantă în justiție. CAB stabilește dacă suspendă doi judecători CCR, înaintea deciziei privind pensiile magistraților
Zi importantă în justiție. CAB stabilește dacă suspendă doi judecători CCR, înaintea deciziei privind pensiile magistraților

Curtea de Apel Bucureşti are programată, pentru vineri, pronunţarea unei decizii pe cererea depusă de o avocată AUR privind suspendarea din funcţie a doi judecători de la Curtea Constituţională - Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş.

Vremea se schimbă din nou. Meteorologii anunță cum va fi în februarie. Temperaturi neobișnuite în următoarele săptămâni
Vremea se schimbă din nou. Meteorologii anunță cum va fi în februarie. Temperaturi neobișnuite în următoarele săptămâni

Vreme mai caldă decât normalul și episoade frecvente de precipitații la nivelul întregii țări marchează următoarea lună, potrivit prognozei pentru intervalul 2 februarie – 2 martie 2026.