Hala Obor a fost deschisă, doar parțial

62227033
StirilePROTV

O parte din Hala Obor a fost redeschisă, la câteva zile, după ce inspectorii ANPC au suspendat activitatea din cauza a multiple nereguli.

Astfel, vineri au avut loc noi controale, în urma cărora s-a constatat că din totalul de 22 de puncte de lucru la care a fost verificată remedierea abaterilor descoperite cu 3 zile în urmă, doar la 19 s-a înregistrat realizarea efectivă a acestora, fiind dispusă reluarea activității, pentru magazinele acestor societăți.

În cazul a trei operatori economici, Flap Co Internațional S.R.L. și Apollo 13’ S.R.L., comisarii CRPRC București-Ilfov au constatat că nu au fost remediate deficiențele, nu au fost schimbate vitrinele frigorifice învechite și uzate și, în cazul acestora, s-a menținut măsura de oprire a activității, urmând ca deschiderea acestor magazine, să se realizeze după aducerea întregului spațiu la conformitate.

”M-am bucurat să văd că, în mare parte, Halele Centrale Obor au fost aduse la conformitate, așa cum era normal să fie în fiecare zi. Noi vrem să fim partenerii operatorilor economici, dar acest lucru se poate întâmpla doar dacă respectă legea și, implicit drepturile consumatorilor. Afacerile lor prosperă doar în cazul în care cumpărătorii sunt mulțumiți”, a declarat Mihai Culeafă, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prezent la acțiunea de recontrol a Halelor Obor.

 

Citește și
Femeie din Lipova reținută de polițiști după ce și-a bătut soțul cu făcălețul. Ce s-a întâmplat
Femeie din Lipova reținută de polițiști după ce și-a bătut soțul cu făcălețul. Ce s-a întâmplat

 

Articol recomandat de sport.ro
Campioanele Navratilova și Davenport vin cu reacții clare la conflictul dintre Cîrstea și Osaka: „Nu e corect”
Campioanele Navratilova și Davenport vin cu reacții clare la conflictul dintre Cîrstea și Osaka: „Nu e corect”
Citește și...
Femeie din Lipova reținută de polițiști după ce și-a bătut soțul cu făcălețul. Ce s-a întâmplat
Femeie din Lipova reținută de polițiști după ce și-a bătut soțul cu făcălețul. Ce s-a întâmplat

O femeie din Lipova a fost reţinută de poliţişti după ce şi-a bătut soţul cu o sucitoare, pentru că îl suspecta că are o relaţie cu o altă femeie, fiind emis şi ordin de protecţie în acest caz.

Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 

Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

Recomandări
Guvernul vrea să sancționeze primăriile care nu colectează destui bani din taxe. Banii de la buget vor veni după performanțe
Guvernul vrea să sancționeze primăriile care nu colectează destui bani din taxe. Banii de la buget vor veni după performanțe

Premierul României anunță că avem dezechilibre în administrația locală, față de alte state ale Uniunii Europene.

Cum vor fi reclasificate spitalele din România. Un indicator-cheie va fi rata reinternărilor în 48 de ore
Cum vor fi reclasificate spitalele din România. Un indicator-cheie va fi rata reinternărilor în 48 de ore

Ministerul Sănătății începe o evaluare a spitalelor pentru a stabili care pot avea un rol strategic în tratarea cazurilor grave și a urgențelor majore și care nu.

S-a încheiat prima zi de negocieri trilaterale de pace Ucraina-Rusia-SUA. în Emirate. Zelenski: Prea devreme pentru concluzii
S-a încheiat prima zi de negocieri trilaterale de pace Ucraina-Rusia-SUA. în Emirate. Zelenski: Prea devreme pentru concluzii

Negociatorii ruși, ucraineni și americani s-au întâlnit, vineri, în Emiratele Arabe Unite. Este prima întrevedere la care participă delegați din cele trei țări, la aproape 4 ani de la începutul războiului din Ucraina.