Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Capitala s-a îmbrăcat în luminițe de Crăciun și este pregătită de sărbătoare. Cât au costat anul acesta instalațiile

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bucureștiul se pregătește să fie strălucitor. Joi se aprind luminile de sărbătoare și se deschid târgurile de Crăciun din Piața Constituției și de la Hala Laminor.

Decorațiunile și ghirlandele de pe bulevardele principale au costat șapte milioane de lei, anul acesta.

În acest sezon festiv, luminițele de sărbători se întind pe mai bine de 12 kilometri. 5.500 de instalații vor da strălucire principalelor bulevarde din oraș.

Costurile instalațiilor de Crăciun

Comparând capacitatea instalațiilor, anul trecut au fost aproximativ 1.200.000 de LED-uri, în timp ce anul acesta sunt aproximativ 3.000.000. Și costurile sunt mult mai mari, pentru că iarna trecută, Primăria Generală a plătit doar montare și demontare echipamentelor care se aflau deja la Compania Municipală de Iluminat, iar acest serviciu a costat 1.7 milioane de lei, în timp ce anul acesta, vorbim de un buget total de șapte milioane lei.

Autoritățile au închiriat luminițe și decorațiuni de cinci milioane de lei, iar de două milioane au luat unele noi.

Citește și
targ craciun
Târgul de Crăciun din București este gata. Cum sunt așteptați oaspeții să intre în atmosfera de sărbătoare

Toate beculețele se vor aprinde joi, atunci când se va deschide și Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Probele au fost făcute deja. Bradul de 30 de metri, roata mare și Casa lui Moș Crăciun sunt principalele atracții. De joi, oaspeții sunt așteptați cu vin fiert, bunătăți și o mulțime de idei pentru cei care caută cadouri.

Miruna Dumitru, proiecte culturale Creart: „În 130 de căsuțe puteți vedea meșteșugari autentici din toate colțurile țării, producători locali, dar și creatori urbani. Sunt două zone gastronomice cu delicii tradiționale și internaționale”.

Pentru acest târg, Primăria a plătit 7,5 milioane de lei și estimează că va recupera trei milioane din încasări.

Se fac ultimele pregătiri și pentru singurul târg de Crăciun organizat în interior, la Hala Laminor. Pe lângă un carusel, ateliere creative și spectacole de teatru, copiii se vor putea întâlni cu Moș Crăciun, care va împarți cadouri și le va asculta dorințele. În curtea halei o să găsiți o zonă cu mâncare tradițională, dar și un patinoar. Intrarea este liberă.

La ora 19 s-au aprins luminițele la tărgul de Crăciun din sectorul șase, din parcul Drumul Taberei, iar spectacolul de lumini a fost urmat de un spectacol de artificii.

Oamenii au venit în număr foarte mare și acum descoperă ce le oferă acest târg, de la luminițe și decoruri spectaculoase, până la un carusel, patinoar, căsuța lui Moș Crăciun și atelierul spiridușilor.

Una dintre cele mai mari atracții este și o roată panoramică. Are 38 de metri înălțime și oferă o vedere de sus asupra întregului târg. Prețul unui bilet este de 30 de lei.

La acest târg sunt 65 de căsuțe în care o să găsiți mâncare tradițională, vin fiert, ciocolată caldă, dar și cu decorațiuni și cadouri făcute de artizani din toate colțurile țării.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult