30.000 de pelerini şi-au anunţat prezenţa la slujba ţinută de Papa Francisc în Iaşi

×
Publicitate

Organizatorii se aşteaptă însă că numărul lor să depăşească o sută de mii şi cauta soluţii pentru că oraşul să nu se blocheze.

Pe site-ul pelerinajului de la Sumuleu Ciuc, unde Papa va ajunge pe 1 iunie, organizatorii transmit mai multe recomandări credincioşilor ca vizita sa se desfăşoare în siguranţă.

Familia Iștoc dintr-o comună din Neamţ va merge la slujba din Iaşi, dar nu este la prima întâlnire cu un Papa. Au venit la Bucureşti în 1999, ca să îl vadă pe Papa Ioan Paul al II-lea. Iar în urmă cu o lună, la Vatican, familia a avut ocazia să se apropie de papa Francisc.

La slujba de la Iaşi a Papei Francisc şi-au anunţat până acum prezenta în jur de 30.000 de credincioşi. Oamenii s-au înscris pe listele deschise de Episcopia Romano-Catolică din Iaşi în parohiile din toată regiunea de Nord-Est.

Pr. Adrian Blăjuță, purtător de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice, Iaşi: "Am început deja la Liturghii să transmitem mesajul său, să-l prezentăm pe el, cine este el, ce ne învaţă el".

Citește și
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Când se înscriu pe liste, pelerinii sunt întrebaţi cu ce mijloc de transport vin la Iaşi. Preoţii parohi încearcă să găsească soluţii pentru închirierea unor autocare sau pentru suplimentarea trenurilor.

Daniel Ghițiu, preot paroh Gherăieşti: "Noi avem în parohia noastră în jur de 400 de persoane, sunt copii, tineri şi adulţi care vor merge cu autocarul, iar o parte din ei vor merge cu trenul şi mulţi care vor merge cu maşinile proprii".

Municipalitatea din Iaşi cauta şi ea soluţii pentru fluidizarea traficului în timpul vizitei Papei.

Pe o arteră lungă de 5 kilometri ar urma să fie parcate autocarele care vor aduce credincioşii la Iaşi. Iar la intrarea în oraş dinspre Bacău, municipalitatea ia în calcul amenajarea unei parcări pentru sute de maşini personale ale pelerinilor.

Şi pentru slujba de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj parohiile fac liste cu pelerini.

Anton Cioba, purtător de cuvânt al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea: "Sunt foarte multe persoane care s-au înscris, nu pot să le estimez acuma pentru că, la sfârşitul săptămânii o să centralizăm datele".

Pentru slujba de Rusalii de la Sumuleu Ciuc, unde Papa va fi prezent pe 1 iunie, a fost creat inclusiv un site unde pelerinii se pot înscrie ca să aibă acces într-o zonă protejată mai aproape de Papa - www.pontifex.ro.

Cei care se înregistrează pe site trebuie să spună dacă vin în grup sau individual, să-şi lase numărul de telefon, emailul şi să spună din ce zonă vin şi cu ce mijloc de transport. Ba chiar să-şi declare religia şi adresa poştală. După înscriere, pelerinii primesc un bilet de intrare electronic cu cod de bare. Organizatorii le recomanda să nu vină cu maşina personală.

Papa va ajunge mai întâi la Bucureşti pe 31 mai, unde se va întâlni cu Patriarhul Daniel şi cu preşedintele Klaus Iohannis.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 

Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Recomandări
Volodimir Zelenski, la Forumul Davos: ”Dacă Putin decide să cucerească Lituania sau să atace Polonia, cine va răspunde?”
Volodimir Zelenski, la Forumul Davos: ”Dacă Putin decide să cucerească Lituania sau să atace Polonia, cine va răspunde?”

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că liderul ucrainean a decis să meargă în Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Schimbări majore în diplomație. Nicușor Dan ar pregăti înlocuirea ambasadorului României în SUA - surse
Schimbări majore în diplomație. Nicușor Dan ar pregăti înlocuirea ambasadorului României în SUA - surse

Mișcări strategice ale lui Nicușor Dan. Surse politice au confirmat pentru Știrile ProTV că „urmează un val de numiri și rechemări de ambasadori”. Printre posturile vizate s-ar număra și cel de reprezentant al României în SUA.

Zelenski anunță negocieri în premieră Ucraina–SUA–Rusia: „Documentele pentru pace sunt aproape gata”
Zelenski anunță negocieri în premieră Ucraina–SUA–Rusia: „Documentele pentru pace sunt aproape gata”

Volodimir Zelenski a anunţat că la sfârşitul săptămânii va avea loc o întâlnire de natură tehnică între delegaţiile Ucrainei, SUA şi Rusiei, fiind vorba de o formulă de negociere în premieră.