Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tătaru: Suntem pe o pantă descendentă, pandemia este controlabilă în acest moment

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în acest moment pandemia este controlabilă, iar spitalele suport-covid îşi vor relua activitatea non-covid odată cu reducerea numărului de bolnavi şi după o analiză realizată de DSP.

"Pandemia este controlabilă în acest moment, dar printr-o colaborare a noastră cu populaţia. Noi avem instrumentele, avem normele, dar populaţia trebuie să respecte aceste norme. Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă (...), avem o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta sau alternând, mergând totuşi pe o scădere progresivă a acestui număr de cazuri. În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele circa 18.600. Urmărind evoluţia de până acum, spiritul civic, normele de aplicare, hotărârile CNSU, mergem spre o evoluţie favorabilă. Deocamdată suntem pe o pată descedentă, chiar dacă alternează cu o zi sau două în care avem o creştere faţă de ziua precedentă, nu suntem într-o situaţie care să ne îngrijoreze", a spus Tătaru, vineri seara, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în iulie-august viaţa ar putea reveni la o "cvasinormalitate", urmând pregătirile "în eventualitatea unui al doilea val şi la amploarea acestuia".

"Pentru o eventuală fază doi, rămân aceleaşi spitale de fază 1, fază 2, de boli infecţioase şi pneumologie, rămân spitalele-suport în rezervă şi rămân spitalele de fază 3, care sunt cele judeţene şi care sunt cele mai complexe, cele mai dotate pentru patologia non-covid. Menţionez că şi cele care sunt suport-covid în acest moment, odată cu refacerea circuitelor, scăderea numărului de pacienţi sau ajungerea către zero, ele pot fi reaşezate spre o patologie non-covid. Vom lua decizii particulare pentru fiecare spital în parte. Am avut sesizări şi am avut şi cereri şi deja am indicat refacerea circuitelor şi îndreptarea spre patologie non-covid", a precizat Tătaru.

Acesta a mai spus că a cerut tuturor DSP-urilor să facă o evaluare pentru fiecare spital care este suport în acest moment privind posibilitatea ca pacienţii covid să fie puşi într-un pavilion separat şi să fie redate activităţii non-codiv acele spitale suport.

Citește și
Arestat Italia
Un român arestat în Italia, la o stație de taxare, a aflat la penitenciar că are coronavirus
Despre vaccinul românesc anti-COVID

 

Nelu Tătaru a mai transmis că a cerut o evaluare în cazul cercetărilor efectuate cu privire la un vaccin românesc anti-COVID la Centrul Oncogen din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara.

Rezultatele acelor cercetări vor fi preluate pentru studii pe şoareci la Institutul Naţional de Cercetare ‘Cantacuzino’, a precizat ministrul.

“Am cerut managerului de acolo o evaluare, Oncogen fiind un compartiment din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara. Sunt nişte studii, fără a fi în acest moment nişte studii ştiinţifice... Tocmai pentru a folosi acele rezultate, ieri s-a încheiat un proiect european cu Institutul de Cercetare ‘Cantacuzino’ şi vor fi preluate pentru studii pe şoareci. Vedem în continuare cum se va desfăşura acest studiu şi ce rezultate vom avea”, a afirmat ministrul Tătaru.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult