Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sorina Pintea, despre probele prelevate din maternități: „106 sunt conforme”

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat luni că a primit rezultatul probelor prelevate de la maternități, după ce mai mulți bebeluși au fost infectați cu stafilococul auriu.

„Avem rezultatele analizelor de la laborator ale probelor prelevate. Cele de luni și marți – 106 – sunt conforme. Restul, prelevate miercuri și joi, nu sunt gata, nici măcar cele preliminare. Vom avea în cursul acestei după-amiezi și mâine (n.r - marți), în cadrul conferinței de presă la MS vom anunța rezultatele”, a declarat Sorina Pintea.

Sâmbătă, Sorina Pintea a afirmat că este nemulțumită de rezultatele preliminare obținute după controalele la maternitățile din Capitală.

„Controlul vizează în acest moment maternităţile publice şi private din Bucureşti. După 1 ianuarie vom extinde acest control în ţară. Nu sunt mulţumită de rezultatele preliminare, dar, cum vă spuneam, sunt nişte rezultate preliminare, eu aştept raportul final şi marţi la ora 11, în conferinţă de presă, voi prezenta aceste rezultate", a declarat Pintea, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că rezultatele preliminare „nu sunt cele mai fericite".

Citește și
ministrul sanatatii, sorina pintea
Sorina Pintea: 34 de cazuri confirmate cu stafilococ auriu la copii născuţi la Maternitatea Giuleşti

„M-aş referi la Maternitatea Giuleşti. Pentru o parte din probele prelevate avem rezultate preliminare care indică că lucrurile sunt în regulă. Nu avem rezultatele pentru toate probele prelevate în prezent, ale inspectorilor Direcţiei de Sănătate Publică. Vom avea rezultatul final al tuturor probelor tot în cursul zilei de luni, pentru Maternitatea Giuleşti. Pentru celelalte maternităţi din Bucureşti controlul este în desfăşurare. Avem un raport preliminar. Rezultatele acestui raport preliminar le vom face publice marţi când vom avea o conferinţă de presă în care vom prezenta mai multe lucruri legate de controalele pe care le-am făcut, atât în maternităţi, cât şi în spitalele din Bucureşti şi din ţară. Dar pot să vă spun că rezultatele preliminare nu sunt cele mai fericite, în sensul că mă aşteptam să nu fie probleme absolut deloc sau să fie probleme minore. Cu toate că sunt minore privite dintr-un anumit punct de vedere, dar din punctul de vedere al ministrului Sănătăţii, atâta vreme cât într-o maternitate apare o infecţie, chiar raportată, avem o problemă. Maternitatea este un loc foarte sensibil unde regulile de igienă ar trebui să fie draconice", a adăugat ministrul Sănătăţii, sâmbătă, la Digi24, potrivit agenției de presă.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult