Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Decizie la Ministerul Educației. Elevii pot fi testați acasă, cu obligativitatea comunicării rezultatului pe email

Your browser doesn't support HTML5 video.

Copiii care merg la școală vor fi testați înainte de părinți, în fiecare luni și joi. Testele din salivă pentru Covid vor fi puse la dispoziție de autorități.

Ele pot fi făcute și la școală, dacă instituția și părinții sunt de acord. Anunțul a fost făcut, joi seară, de ministrul educației, după lungi dezbateri. Testele vor fi distribuite însă abia săptămâna viitoare.

Vezi aici: VIDEO. Cum se face testul de salivă al elevilor

Astfel de teste vor fi livrate din laboratoarele și depozitele producătorilor în școlile din toată țara. Așa vor fi testați 3 mlioane de elevi și peste 250.000 de angajați din sistemul de învățământ.

Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educaţiei: "Copilul primește teste în fiecare vineri câte două".

Pachetul conține caseta de testare, soluția tampon, punga pentru colectarea probei, pipeta pentru recoltare și punga pentru deșeuri medicale.

Atenție însă, trebuie să așteptam să treacă cel 15 minute pentru a valida rezultatul final și asta pentru că, de exemplu, în rândul copiilor cu o viremie scăzută, adică cu o încărcătură virala scăzută, linia de test care ne indic[ faptul că ei sunt pozitivi poate să apară în ultimele minute. În timp ce în cazul copiilor cu o viremie mare, adică cu o încărcătură virală mare, linia de test poate să apară chiar în primele 60 de secunde.

După aflarea rezultatului, toate instrumentele folosite se pun într-o pungă specială pentru deșeuri medicale și se aruncă la gunoi, fară să existe un risc de infectare.

Dr. Adrian Marinescu, INBI "Prof. Dr. Matei Balș": ''Până la urmă, aceste teste de salivă sunt teste rapide care vin doar să orienteze, nu vor avea performanța testelor PCR, doar că ele pot orienta și ne ajută să descoperim mai multe cazuri cu infecția SARS-CoV-2".

Conform instrucțiunilor trimise de Ministerul Sănătății, testele se vor face de două ori pe săptămână, luni și joi. Orice test pozitiv din slaivă trebuie confimat de unul PCR.

Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educaţiei: ''Se vor face acasă, dar dacă consiliul de administrație din școală zice că se pot face în școală, le pot face cu acordul părinților''.

Dr. Adrian Marinescu, INBI "Prof. Dr. Matei Balș": ''Dacă îl fac părinții acasă este în regulă, doar că trebuie să existe o responsabilitate în ceea ce privește raportarea acestor teste''.

Ministrul Educației a mai anunțat că în localitățile cu o incidență sub 3 cazuri la mia de locuitori, grădinițele și școlile vor funcționa în regim fizic fară să mai fie luată în calcul și rata de vaccinare din unitatea respectivă.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult