Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șansă la viață pentru un tânăr. Bărbatul a primit o nouă inimă înainte de Paşte

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un pacient în vârstă de 24 de ani din Sălaj a primit o nouă şansă la viaţă. Tânărul a primit o nouă inimă, după ce familia unui bărbat din Baia Mare și-a dat acordul pentru prelevarea de organe.

Transplantul a fost efectuat la Institutul de Boli CardioVasculare și Transplant din Târgu Mureș și este al doilea din acest an.

Prea puțin, spun specialiștii, pentru că numărul pacienților care așteaptă un donator este mult mai mare.

Alex are doar 24 de ani, iar în urmă cu un an a intrat în atenţia cardiologilor. Tânărul lucra în străinătate, iar o primă vizită la medic l-a ţintuit pe patul de spital. Singura lui şansă era un transplant de inimă. Soţia pacientului: "Eram în străinătate şi el s-a umflat foarte tare la burtă şi noi ne-am gândit că are ceva la stomac, ne-am dus la Cluj şi acolo ne-au zis că are probleme la inimă. La câtva timp i-am montat un defibrillator."

Salvarea a venit, însă, în urma unei pierderi suferite de familia unui bărbat în vârstă de 39 de ani din Baia Mare. Victima unui grav accident rutier, donatorul a intrat în moarte cerebrală, iar familia şi-a dat acordul ca organele lui să fie prelevate. Inima lui va bate acum în pieptul lui Alex. Rinichii vor ajunge la Cluj, iar plămânii într-o ţară membră a Uniunii Europene.

Citește și
transplant inima
O inimă nouă de la o fată de 20 de ani, care s-a stins în urma unui accident rutier. Cine este pacientul

Horaţiu Suciu, medic: "Pacientul era internat în terapie intensivă şi cu şanse relativ mici de supravieţuire în absenţa acestui transplant, care a venit ca o mare şansa la viaţă."

După o intervenţie de mai bine de patru ore, medicii sunt mulţumiţi de evoluţia tânărului.

Soacra tânărului: "Un gest deosebit şi le mulţumim celor care au făcut acest gest. Tot ce-i mai bun în lume."

Socrul tânărului: "Bucurie mare şi o şansă mare. Ieri am plecat de la el, am ajuns acasă şi aseară ne-a sunat fata. O şansă, un cadou de Paşte."

Este al doilea transplant de cord din România din acest an. Îngrijorător de puţine, spun medicii, în condiţiile în care cel puţin 30 de pacienţi au nevoie urgent de o inimă nouă.

Horaţiu Suciu, medic: "Sunt multe probleme care afectează transplantul în România, în primul rând numărul redus de donatori. Printr-o strategie poate un pic mai coerenta lucrurile să se rezolve."

Următoarele săptămâni Alex le va petrece pe patul de spital, pentru recuperare. Acasă îl aşteaptă soţia şi fiica lor de doar un an şi jumătate.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult