Managerul Spitalului Universitar: „Numărul deceselor COVID este mult mai mare decât anul trecut”

62220404
Agerpres

Medicul Cătălin Cîrstoiu a afirmat, vineri, că numărul deceselor provocate de coronavirus este mult mai mare decât anul trecut, ceea ce ”arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, grave”.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cîrstoiu, anunţă că 284 de pacienţi au murit în octombrie, toţi fiind nevaccinaţi. Cîrstoiu a afirmat că ATI ajung şi pacienţi vaccinaţi, chiar cu două doze, dar aceştia fac forme moderate de boală.

Managerul Cătălin Cîrstoiu a declarat, vineri, că unitatea pe care o conduce funcţionează în regim hibrid.

Suntem un spital care funcţionează în regim hibrid, adică negativ, pozitiv, suspect cu circuite distincte. 50% din pacienţi sunt pozitiv, 50% sunt negativi, adică în cifre concrete peste 350 de pozitivi, peste 350 de negativi. Ieri a fost o zi în care colegii mei de la cardiologie au asigurat tratamentul acut al infarctelor miocardice, au fost ieri 12 admisii, atât pozitiv, cât şi negativ. Noi am încercat să asigurăm un tratament egal tuturor acestor pacienţi în perioada acesta”, a afirmat Cîrstoiu, potrivit News.ro.

Managerul SUUB: „Oamenii să nu mai folosească automedicaţie”

El a precizat că numărul deceselor de COVID este mai mare decât anul trecut.

Citește și
Medic: Numărul pacienților care s-au vaccinat anti-HPV anul trecut a fost de peste două ori mai mare decât în 2024
Medic: Numărul pacienților care s-au vaccinat anti-HPV anul trecut a fost de peste două ori mai mare decât în 2024

În anul 2020 erau, în octombrie, 193 de pacienţi decedaţi din care 21 pozitivi, astăzi vorbim, de la 1 octombrie 2021 – 29 octombrie, 284 de pacienţi pozitivi decedaţi COVID. Asta arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, a formelor grave. E necesar ca oamenii să înţeleagă să vină cât mai repede la spital de la debutul simptomatologiei, să nu mai folosească automedicaţie, iar testele să fie raportate atunci când sunt pozitive”, a menţionat managerul Spitalului Universitar.

El a afirmat că pacienţii ajunşi la ATI şi care au murit erau nevaccinaţi.

În privinţa pacienţilor care au ajuns în Terapie Intensivă şi care sunt decedaţi sunt toţi nevaccinaţi. În rest, sunt şi pacienţi vaccinaţi cu două doze , care au ajuns în Terapie Intensivă, dar cu forme medii. Nu au ajuns într-o formă severă. E o boală complicată, e boală care nu e numai o boală respiratorie, e mai mult decât atât”, a explicat Cătălin Cîrstoiu.

Managerul SUUB, despre siguranţa la incendiu la Spitalul Universitar

El a mai fost întrebat şi despre siguranţa la incendiu la Spitalul Universitar.

Din punct de vedere al siguranţei la incendiu, în general, clădirea are o problemă şi asta o recunoaştem public, e o clădire cu un aspect particular, un aspect care necesită anumite adaptări majore pentru a îndeplini partea de siguranţă la incendiu. Sunt corpuri de clădire care sunt pornite în funcţiune pe un timp destul de lung, primul corp e din 2000 dat în funcţiune. Acolo sunt necesare reabilitări majore şi el e folosit pentru tratamentul pacienţilor negativi. Sper ca proiectul nostru de viitor de infrastructură să rezolve problema asta”, a transmis Cătălin Cîrstoiu.

Articol recomandat de sport.ro
Atenție, Superliga! Formația din orașul cu două stadioane ultramoderne s-a calificat în play-off și visează la promovare
Atenție, Superliga! Formația din orașul cu două stadioane ultramoderne s-a calificat în play-off și visează la promovare
Citește și...
Medic: Numărul pacienților care s-au vaccinat anti-HPV anul trecut a fost de peste două ori mai mare decât în 2024
Medic: Numărul pacienților care s-au vaccinat anti-HPV anul trecut a fost de peste două ori mai mare decât în 2024

Interesul românilor pentru vaccinarea anti-HPV este în creștere, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, conform prof. univ. dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, șefa Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB.

Femeile însărcinate pierd aproape 5% din materia cenușie. De ce spun cercetătorii că schimbarea este însă una benefică
Femeile însărcinate pierd aproape 5% din materia cenușie. De ce spun cercetătorii că schimbarea este însă una benefică

Expresia „baby brain” – folosită adesea pentru a descrie presupusa stare de confuzie sau uitare a femeilor însărcinate – face parte de mult timp din cultura populară. 

Lege pentru fertilizarea in vitro. Statul vrea să mai dea bani doar pentru clinicile cu rată mare de succes
Lege pentru fertilizarea in vitro. Statul vrea să mai dea bani doar pentru clinicile cu rată mare de succes

Doar clinicile medicale cu o rată ridicată de succes a fertilizării in vitro ar putea primi, în viitor, bani de la stat. Asta propun mai mulți parlamentari, care lucrează cu specialiștii din domeniu la o lege FIV, după modelul altor țări europene.

Recomandări
Ne-am putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimii 35 de ani. Ce spun specialiștii
Ne-am putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimii 35 de ani. Ce spun specialiștii

Creșterile repetate de prețuri la carburanți pun presiune pe întreaga economie. Transporturile s-au scumpit deja, după ce motorina și benzina au avut majorări semnificative de preț, chiar peste noapte.

Bugetul de stat pentru 2026, aproape gata. Tensiuni în coaliție privind salariul minim și ajutoarele sociale
Bugetul de stat pentru 2026, aproape gata. Tensiuni în coaliție privind salariul minim și ajutoarele sociale

Bugetul pentru 2026 este aproape gata. Statul speră că va încasa mai mulți bani din amenzi, jocuri de noroc și TVA, însă PSD va anunța la sfârșitul săptămânii dacă va vota proiectul.

Trump anunță că războiul din Iran este ”aproape” gata. Cuvintele președintelui SUA au ieftinit instantaneu țițeiul cu 10%
Trump anunță că războiul din Iran este ”aproape” gata. Cuvintele președintelui SUA au ieftinit instantaneu țițeiul cu 10%

Donald Trump a declarat luni că războiul din Iran este ”aproape” gata, iar SUA sunt cu ”foarte mult” înainte de termenul estimat inițial, de 4 săptămâni. Cuvintele președintelui SUA au generat imediat o ieftinire a petrolului cu peste 10%.