Pacienta cu HMPV este în izolare. Ministrul Sănătății spune că virusul nu a ajuns în România din China

×
Codul embed a fost copiat

Este perioada gripelor și a virozelor, iar în acest context a apărut și prima infectare cu virusul gripal HMPV în România, în județul Bihor.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că acest virus există de mulți ani la noi în țară și că nu este cazul să ne alarmăm.

Pacienta are 67 de ani şi este internată din 4 ianuarie, însă simptomele,- specifice unei gripe - au apărut în a doua zi de Crăciun. Momentan este în stare stabilă şi se află într-un salon izolat.

Lisa Crăiuț - putător de cuvânt Spitalul Județean Oradea: „În urma efectuării testului Panel, s-a confirmat infecția cu un virus inițial respirator, dar, foarte important de menționat, în momentul de față nu se poate spune dacă este vorba despre tulpina care circulă în China”.

Dorel Țîrț - purtător de cuvânt DSP Bihor: „Direcția de Sănătate Publică Bihor, a fost informată privind depistarea HMPV, și ne-au fost transmise probele. Aceste probe au fost transmise în cursul zilei de 9 ianuarie, către Institutul Cantacuzino din București. Referitor la depistarea virusului, nu este un motiv de alarmare”.

Citește și
spital
Noi detalii despre starea de sănătate a femeii din Bihor infectată cu HMPV, virusul care se răspândește în China. Anunțul DSP

Metapneumovirusul nu este nou. Provoacă simptome asemănătoare unei răceli sau unei gripe, dar se poate ajunge și la forme grave ale bolii. Ar putea avea probleme categoriile vulnerabile - adică persoanele în vârstă, copiii sau pacienţi care suferă şi de alte afecţiuni.

Ministrul Sănătății a venit cu precizări, pentru a liniști populația.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Ne găsim în situația în care de câteva zile sunt vehiculate foarte multe informații că ar fi venit în România un virus din China care produce infecții foarte grave. Nu este cazul. Discutăm despre o viroză banală. Metapneumovirusul este un virus cunoscut de foarte mulți ani, care produce infecții obișnuite. Copiii în general sunt afectați. 10% din totalul virozelor respiratorii care apar la copii sunt produse de acest virus, așa că nu discutăm de nimic special, discutăm de o viroza banală”.

Virusul se răspândeşte prin tuse şi strănut, aşa că igiena şi aerisirea încăperilor ajută la evitarea îmbolnăvirii.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Ce este HMPV, virusul respirator care se răspândeşte în China. Mai multe țări au înregistrat o creștere a cazurilor pozitive
Ce este HMPV, virusul respirator care se răspândeşte în China. Mai multe țări au înregistrat o creștere a cazurilor pozitive

China se confruntă cu un focar de metapneumovirus uman (HMPV).

Noi detalii despre starea de sănătate a femeii din Bihor infectată cu HMPV, virusul care se răspândește în China. Anunțul DSP
Noi detalii despre starea de sănătate a femeii din Bihor infectată cu HMPV, virusul care se răspândește în China. Anunțul DSP

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor a informat, joi, că pacienta internată la Spitalul Judeţean cu metapneumovirus uman (HMPV) este în stare stabilă şi că nu se efectuează anchetă epidemiologică, fiind un virus obişnuit.

 

Cum ne putem feri de virusul HMPV, care a ajuns și în România. În prezent nu există vaccinuri pentru el
Cum ne putem feri de virusul HMPV, care a ajuns și în România. În prezent nu există vaccinuri pentru el

A apărut prima suspiciune de infectare cu virusul gripal HMPV în România, virus care se răspândeşte îngrijorător în China. Pacienta respectivă este din judeţul Bihor şi nu a călătorit înainte de îmbolnăvire.

Ce se întâmplă cu prima persoană din România infectată cu HMPV, virusul care se răspândește în China
Ce se întâmplă cu prima persoană din România infectată cu HMPV, virusul care se răspândește în China

O femeie de 67 de ani, internată la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, a fost diagnosticată cu virusul HMPV.

Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România. Orașul în care a apărut primul caz
Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România. Orașul în care a apărut primul caz

Primul caz de îmbolnăvire cu noul virus care se răspândește în China, HMPV, a fost confirmat în Bihor, miercuri.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.