Cum ne putem feri de virusul HMPV, care a ajuns și în România. În prezent nu există vaccinuri pentru el

×
Publicitate

A apărut prima suspiciune de infectare cu virusul gripal HMPV în România, virus care se răspândeşte îngrijorător în China. Pacienta respectivă este din judeţul Bihor şi nu a călătorit înainte de îmbolnăvire.

Pacienta are 67 de ani şi este internată din 4 ianuarie, însă simptomele - specifice unei gripe - au apărut în a doua zi de Crăciun. Momentan este în stare stabilă şi se află într-un salon izolat.

La internare i s-a făcut un test specific infecţiilor respiratorii, însă acum se aşteaptă un răspuns de la Institutul Cantacuzino din Capitală, care ar putea confirma dacă este vorba sau nu de această boală.

Virusul metapneumovirus uman nu este nou, provoacă simptome asemănătoare unei răceli sau unei gripe, dar se poate ajunge la forme grave ale bolii. Îmbolnăvirea poate ridica probleme pentru categoriile vulnerabile - adică persoane în vârstă, copii, sau pacienţi care suferă şi de alte afecţiuni.

Virusul se răspândeşte prin tuse şi strănut, aşa că igiena şi aerisirea încăperilor ajută la evitarea îmbolnăvirii.

Ce este virusul HMPV

Virusul, care a fost identificat pentru prima dată în 2001, ridică îngrijorări în rândul experţilor pe fondul unei creşteri globale a infecţiilor respiratorii în această iarnă. În prezent nu există vaccinuri pentru HMPV, dar mai multe sunt în curs de dezvoltare, inclusiv unele care ar putea proteja atât împotriva acestuia, cât şi a virusului respirator sinciţial (VRS). Spre deosebire de coronavirusul care a provocat pandemia Covid-19 în 2020, HMPV este un virus cunoscut, care face parte din familia Pneumoviridae, alături de virusul respirator sinciţial.

Cu toate acestea, el prezintă un risc pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi bebeluşii, persoanele în vârstă şi cele cu un sistem imunitar slăbit. De asemenea, are unele caracteristici care îl pot face mai dificil de depistat decât alte virusuri.

Virusul provoacă simptome asemănătoare răcelii sau gripei, cum ar fi tuse, secreţii nazale, congestie şi dificultăţi de respiraţie, după care oamenii se recuperează de obicei în câteva zile. Cu toate acestea, unele infecţii pot fi grave, necesitând spitalizare.

Copiii şi adulţii în vârstă sunt mai susceptibili de a fi spitalizaţi cu HMPV, care poate provoca, de asemenea, boli mai grave la persoanele cu deficienţe ale sistemului imunitar sau afecţiuni pulmonare cronice.

Unde se răspândeşte virusul HMPV

Cazurile de HMPV sunt în creştere în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit declaraţiilor oficialilor locali.

Între timp, o combinaţie de HMPV şi gripă pare să pună presiune pe sistemele de sănătate din regiunile dens populate, spune Vasso Apostolopoulos, profesor de imunologie la Universitatea RMIT din Australia.

HMPV care circulă în China nu pare să fi suferit mutaţii într-o tulpină mai periculoasă, a precizat Apostolopoulos, dar monitorizarea bolii şi eforturile de ţinere sub control a infecţiilor sunt importante pentru a minimiza riscurile pentru sănătatea publică.

„În acest stadiu, probabilitatea este că în China specialiştii se confruntă cu un sezon HMPV mai sever, în acelaşi mod în care în unii ani avem un sezon mai rău de gripă”, a indicat dr. Sanjaya Senanayake, specialist în boli infecţioase la Universitatea Naţională din Australia.

Există un pericol pentru populaţia Europei?

În timp ce oficialii chinezi monitorizează focarul, în prezent nu pare să existe un risc global din cauza virusului, spun experţii.

Cu toate acestea, cazurile de HMPV sunt în creştere şi în ţări precum Anglia, care a înregistrat o rată de pozitivitate a testelor de 4,53% la sfârşitul lunii decembrie, în creştere de la 2,29% cu o lună mai devreme, un indicator al răspândirii virusului.

Cazurile de gripă, Covid-19, VRS şi norovirus (virusul vărsăturilor de iarnă), au crescut, de asemenea, în Europa, în ceea ce unii experţi numesc o „cvadridemică”.

„O combinaţie a acestor virusuri deja cunoscute pare să cauzeze o creştere globală” a infecţiilor, a precizat dr. Openshaw.

Între timp, experţii în sănătate au cerut Chinei să împărtăşească datele sale pentru a confirma că HMPV este cauza epidemiei din această ţară şi pentru a ajuta la dezvoltarea unui vaccin.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62471060
Ministrul Sănătăţii, despre virusul HMPV: Nu este nicio noutate, a fost identificat prima dată în 2001

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi pentru Agerpres că virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001.

62440545
Ce au descoperit cercetătorii că se întâmplă cu persoanele care beau regulat cafea dimineața

Consumul de cafea a fost asociat în mod repetat cu o mai bună sănătate a inimii și cu prelungirea vieții. Dar puțini știu că beneficiile consumului de cafea ar putea depinde de momentul zilei în care are loc.

62235604
Reacția complet neașteptată dezvoltată de o femeie după vaccinul anticovid. E singurul caz de acest fel | STUDIU

La o lună după prima doză de vaccin Pfizer COVID-19, o fată de 19 ani avea senzații de furnicături în zona pieptului, iar apoi lucrurile au scăpat total de sub control.

Recomandări
Ilie boloja pnl inquam photos george calin
Stenograme. Bolojan, despre Guvernul Niculescu: Nu avem așteptări foarte mari. De ce le cere liberalilor totuși să-l voteze

Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor că partidul nu ar trebui să voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu dacă ar face un calcul politic, dar le-a cerut să-l voteze citând „responsabilitatea” formațiunii.

62576281
România ar putea plăti pentru menținerea trupelor americane - Bloomberg. Ce investiții ar fi pregătite la Mihail Kogălniceanu

România s-ar fi oferit să suporte o parte din costurile pe care SUA le au pentru menținerea trupelor militare pe teritoriul țării, în contextul tensiunilor tot mai mari din Marea Neagră, potrivit unor surse citate de Bloomberg într-un articol.

62584354
Vaccinul antigripal, greu de găsit în farmacii. Când va primi România următoarea tranșă de doze

Sezonul de gripă a debutat și a fost înregistrat primul deces din cauza virusului, un bărbat de 65 de ani. Totodată, numărul infecțiilor respiratorii a crescut în ultima săptămână, conform Institutului Național de Sănătate Publică.