Sorin Grindeanu: „În niciun caz nu voi rămâne la Ministerul Transporturilor, vă asigur de asta”

62546982

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu va mai rămâne ministrul Transporturilor în noul guvern, pentru că dintr-un post ministerial nu şi-ar putea îndeplini "cu rigurozitate" mandatul de lider al Partidului Social Democrat.

„În niciun caz Sorin Grindeanu nu mai rămâne la Ministerul Transporturilor, asta vă asigur. Nu cred că în perioada următoare mandatul pe care l-am primit de la colegii mei, mă refer la cei din PSD, pot să-l îndeplinesc cu rigurozitate şi să-l duc bine la capăt fiind în postul de ministru", a declarat Grindeanu, miercuri seară.

El a precizat că la consultările informale care au avut loc la Palatul Cotroceni nu s-a discutat despre un nume pentru viitorul guvern.

„Nu am discutat de persoane absolut deloc. (...) Alegerile parlamentare au fost acum jumătate de an, pe care le-am câştigat, suntem principalul grup din Parlament.

Ne înţelegem rolul şi înţelegem rolul şi noului preşedinte, acela de mediator şi de a încerca să găsească formulă care să ducă la majoritate parlamentară, dar PSD e cel mai mare partid din Parlament şi nu vom fugi de responsabilităţi, dar n-am discutat de persoane. 

Citește și
Bogdan Ivan anunță ”discuții directe cu Eric Trump la Davos și cooperare strategică cu Israelul pe energie și AI”
Bogdan Ivan anunță ”discuții directe cu Eric Trump la Davos și cooperare strategică cu Israelul pe energie și AI”

Aşteptăm propunerile din partea Administraţiei Prezidenţiale după ce va trece această perioadă de consultări şi după aceea vom hotărî în interiorul partidului pe ce cale o luăm", a adăugat Sorin Grindeanu.

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Bogdan Ivan anunță ”discuții directe cu Eric Trump la Davos și cooperare strategică cu Israelul pe energie și AI”
Bogdan Ivan anunță ”discuții directe cu Eric Trump la Davos și cooperare strategică cu Israelul pe energie și AI”

Ministerul Energiei Bogdan Ivan: afirmă că, la Davos, aa avut un dialog aplicat şi direct cu Eric Trump, preşedintele Trump Organization, într-un cadru restrâns, cu uşile închise.

Marcel Ciolacu îl atacă dur pe Ilie Bolojan: „Ai sacrificat oameni, ai mințit instituții și ai pus economia pe brânci”
Marcel Ciolacu îl atacă dur pe Ilie Bolojan: „Ai sacrificat oameni, ai mințit instituții și ai pus economia pe brânci”

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, fost premier şi fost lider al PSD, afirmă că prim-ministrul Ilie Bolojan a ”tăiat” degeaba ”banii gravidelor şi pensionarilor”.

Preşedintele Nicuşor Dan participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European
Preşedintele Nicuşor Dan participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Preşedintele Nicuşor Dan participă joi, 22 ianuarie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți
Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți

Președintele Donald Trump a prezentat, joi, bazele Consiliului pentru Pace, la care au aderat lideri mondiali, pentru a se ajunge la un acord durabil pentru Fâșia Gaza.