Câți bani va primi în mână un român cu o pensie de 3.500 de lei din octombrie, când va fi majorat plafonul de impozitare

×
Codul embed a fost copiat

O nouă creștere a unor pensii este anunțată din octombrie, după ce plafonul de impozitare ar putea fi majorat în regim de urgență.

În prezent, suma de la care începe impozitarea este de 2.000 de lei, iar legislativul își dorește ca de la 1 octombrie să crească la 3.000.

Măsura este considerată o prioritate pentru sesiunea de toamnă a Parlamantului, care a început luni, 1 septembrie.

Coaliția de guvernare a anunțat ca proiectul de lege privind impozitarea pensiilor va fi adoptat în regim de urgență.

Marcel Ciolacu: ”Anunț că prima urgență a coaliției PSD-PNL este dezbaterea în regim de urgență a proiectului de lege privind majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei. Adoptăm în proces accelerat acest proiect și dăm astfel timp caselor de pensii să pregătească sistemul pentru a aplica decizia din 1 octombrie.”

Citește și
pensionari
Ce impozit va plăti de la 1 octombrie cineva care are pensia de 3.500 de lei. Acum, aceeași persoană achită de 3 ori mai mult

În prezent, toate pensiile care depășesc pragul de 2.000 lei sunt impozitate cu 10%. Noul proiect ar urma să crească plafonul de impozitare la suma de 3.000 de lei.

De pildă, potrivit legii în vigoare, un pensionar cu o pensie de 2.900 de lei plătește un impozit de 10% pentru 900 de lei, adică 90 de lei. Astfel că, pensionarul rămâne cu 2.810 lei în mână.

Dacă proiectul va fi votat, de la 1 octombrie vor fi impozitate doar sumele care depășesc pragul de 3.000 de lei.

Asadar, la o pensie de 3.500 lei se va aplica un impozit de 10% doar pentru 500 de lei, adică 50 de lei față de 150, cât se platește acum.

Potrivit datelor oferite de ministerul Muncii, în urma recalculării peste 800.000 de pensionari au depășit pragul de 3.000 de lei, iar efortul bugetar pentru această modificare ar fi de 800 de milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Dinamo Kiev a făcut anunțul despre Blănuță: "Felicitări!"
GALERIE FOTO | Dinamo Kiev a făcut anunțul despre Blănuță: "Felicitări!"
Citește și...
Guvernul: ”Pensionarii să primească pensiile cu noul plafon începând din octombrie”. Marcel Boloș: ”13 miliarde lei lunar”
Guvernul: ”Pensionarii să primească pensiile cu noul plafon începând din octombrie”. Marcel Boloș: ”13 miliarde lei lunar”

Guvernul promite, din nou, că pensionarii vor primi pensiile cu noul plafon aplicat de la 1 octombrie, ca urmare a eliminării impozitării pentru anumite categorii.  

Ce impozit va plăti de la 1 octombrie cineva care are pensia de 3.500 de lei. Acum, aceeași persoană achită de 3 ori mai mult
Ce impozit va plăti de la 1 octombrie cineva care are pensia de 3.500 de lei. Acum, aceeași persoană achită de 3 ori mai mult

De la 1 octombrie, pensiile mai mici de 3.000 de lei vor fi scutite de impozit, anunță Ministerul Muncii. Iar pentru cele mai mari, taxarea se va calcula de la 3.000 de lei în sus.

De când vor fi scutite de impozit pensiile mai mici de 3.000 de lei
De când vor fi scutite de impozit pensiile mai mici de 3.000 de lei

De la 1 octombrie, toate pensiile mai mici de 3.000 de lei vor fi scutite de impozit, anunță ministrul Muncii. Acum doar pensiile sub 2.000 de lei scapă de impozitul de 10%.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: De la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impozitează
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: De la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impozitează

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat luni seară că, după o analiză pe care a avut-o cu premierul Marcel Ciolacu, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impozitează.

Recomandări
CAB amână judecarea cererii de suspendare a judecătorilor CCR Mihai Busuioc și Dacian Dragoș. Când e noul termen
CAB amână judecarea cererii de suspendare a judecătorilor CCR Mihai Busuioc și Dacian Dragoș. Când e noul termen

Curtea de Apel Bucureşti amânat judecata pe cererile depuse de avocata AUR, Silvia Uscov, prin care se solicită suspendarea numirilor lui Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş la CCR.

ANM prelungește avertizarea de ger: nopți cu până la -18°C, polei și vânt puternic
ANM prelungește avertizarea de ger: nopți cu până la -18°C, polei și vânt puternic

Meteorologii au prelungi avertizarea de vreme deosebit de rece până miercuri dimineață. Potrivit ANM vom avea ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, precipitații mixte, polei și ghețuș, intensificări ale vântului.

Ucraina anunță discuții decisive cu SUA: Zelenski speră ca acordurile de securitate și reconstrucție să fie semnate la Davos
Ucraina anunță discuții decisive cu SUA: Zelenski speră ca acordurile de securitate și reconstrucție să fie semnate la Davos

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina nu este un obstacol în calea păcii, respingând comentariile făcute cu o zi înainte de preşedintele american Donald Trump.