Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iordache confirmă că PSD pregătește amnistia pentru cei condamnați pe baza protocoalelor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Toate probele care au fost strânse în urma protocoalelor semnate între Parchetul General și SRI din dosarele penale ar putea fi anulate prin modificarea unei ordonanțe.

Deputatul PSD Florin Iordache a anunțat că va rescrie această ordonanță săptămâna viitoare.

Zeci sau chiar sute de dosare de corupție sau crimă organizată ar trebui rejudecate sau închise. Ideea pleacă de la premisa că aceste protocoale ar fi ilegale, însă până acum nu ar există o decizie a instanței în acest sens.

Liviu Dragnea a fost primul care a aruncat ideea în spațiul public acum câteva zile. Probele din dosarele penale care s-au strâns în baza acestor protocoale dintre procurori și SRI să fie anulate.

Acum, deputatul Florin Iordache a anunțat că pune în practică ceea ce a afirmat șeful sau de partid.

Citește și
liviu dragnea
Dragnea ar fi scris Inspecţiei Judiciare că în dosarele sale urmărirea penală s-a făcut în baza unui protocol cu SRI

Florin Iordache, deputat PSD: "Nu poate fi condamnat cineva pe niște probe obținute ilegal. Dacă cineva a avut de suferit și a fost condamnat pe lângă codul penal și codul de procedura penală pe baza unor norme care au adăugat la lege și care sunt nelegale, ne ascundem de chestia asta?"

Doar că protocoalele nu au fost declarate nelegale de vreo instanță.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional, în 2016, un articol prin care SRI avea dreptul să facă interceptări și în dosare de corupție, crimă organizată, omoruri sau alte fapte grave. Din acel moment, parchetele au fost obligate să își creeze propriile birouri de supraveghere operativă.

"Protocoalele nu au venit cumva să adauge Codurilor penale? Discutăm de o ordonanţa 6 (ordonanţa 6/2016 - n.r.) , ordonanţă care, din punctul nostru de vedere, şi aţi văzut există deja nişte decizii la instanţă, au venit să adauge cumva Codului penal şi Codului de procedură penală. Nu putem să ne ascundem că în spaţiul publice există o dezbatere, discutăm despre ce înseamnă protocolul, dacă cineva a avut de suferit şi cineva a fost condamnat pe lângă Codul penal şi Codul de procedură penală pe baza unor norme care au adăugat la lege şi care sunt nelegale ne ascundem de chestia asta?

Dacă trebuie să facem modificări şi dacă deja instanţele am văzut că au dat primele hotărâri care au spus că în primă instanţă persoanele au fost cercetate abuziv cu încălcarea normelor de drept, cu încălcarea normelor de procedură penală putem sta impasibili să aşteptăm să ne vină de sus de undeva? Nu. Există o dezbatere cu privire la ce trebuie făcut în cazul dosarelor făcute în urma protocoalelor. Aşteptăm un punct de vedere al Ministerului Justiţiei", a afirmat Iordache la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a amintit Ordonanţa 6/2016 a fost emisă de fostul ministrul al Justiţiei Raluca Prună.

"Fără îndoială ordonanţa 6 trebuie respinsă, sau în mare parte respinsă, dar trebuie să punem ceva la articolul 2 - adică toate acele persoane sau toate dosarele care au fost instrumentate cu încălcarea normelor de drept. Se întâmplă ceva. Şi atunci discutăm. Soluţia este în Parlament, toţi cei de bună credinţă, pornind cu Ministerul Justiţiei, CSM, Parchetul General să vină ne aşezăm la masă şi găsim soluţia legislativă. Sunt foarte importante şi protocoalele, dar aceste protocoale au adăugat la lege şi dacă au adăugat la lege şi nişte oameni au avut de suferit nu trebuie să reglementăm?", a spus Iordache.

Acesta a menţionat că prevederile despre care a vorbit nu înseamnă "o amnistie mascată", iar ordonanţa 6 "trebuie rezolvată într-un fel sau altul în Parlament".

Preşedintele comisiei speciale a menţionat că probabil este vorba despre "zeci, sute de dosare" care au fost instrumentate potrivit protocoalelor.

Aici întră în scenă ordonanța dată de fostul premier Dacian Cioloș, care reglementa transferul de polițiști la parchete, iar aceștia să preia rolul SRI.

Acest act normativ urmează să fie modificat săptămâna viitoare de PSD și să fie introdus un articol care ar putea duce fie la rejudecarea, fie la închiderea a sute de anchete penale, dacă probele au fost strânse în baza protocoalelor dintre instituții.

Dan Barna, lider USR: "Întrucât niciun protocol nu a fost desființat de vreo instanță, nu e niciun temei să se desființeze dosarele. Miza, e foarte simplu: cum scapă Dragnea de dosare și cum furtul de bani e un drept câștigat".

Liviu Dragnea nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere, însă el a declarat public că dosarele lui penale ar fi fost realizate cu suportul SRI , cu ajutorul acestor protocoale.

Potrivit News.ro, care citează Centrul de Investigaţii Media, Liviu Dragnea ar fi depus o sesizare la Inspecţia Judiciară în care afirmă că în cele trei dosare în care a fost sau este urmărit penal procurorii s-au folosit de protocolul de cooperare încheiat în 2009 între Parchetul General şi SRI.

El ar fi cerut să fie făcute verificări, precum şi să fie luate „măsurile legale pentru remedierea aspectelor de nelegalitate sesizate”. Sesizarea ar fi fost depusă de Liviu Dragnea prin avocatul său, Flavia Teodosiu, în 23 august.

De altfel, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că la Camera Deputaţilor există un proiect de lege care analizează Ordonanţa 6/2016, care a permis existenţa protocoalelor şi a echipelor mixte între SRI şi Parchete.

″În Parlament se află o lege de aprobare a Ordonanţei 6/2016, ordonanţă care a permis constituirea acestor echipe mixte, încheierea acestor protocoale. O ordonanţă care a fost iniţiată pe 9 martie 2016, a primit avizul de la SRI, a primit avizul de la CSAT (...), aşa scrie în Monitorul Oficial (...), pe 10 a fost avizată, s-a trimis tot pe 10 la CSM s-o avizeze iar pe 24 martie 2016 a primit şi avizul favorabil de la CSM. În Camera Deputaţilor este un proiect de lege, într-un stadiu avansat, am înţeles, care analizează Ordonanţa 6, care a permis aceste echipe mixte şi aceste protocoale”, a spus Toader într-o emisiune la Antena 3.

Această intenție a fost anunțată anterior și de președintele PSD Liviu Dragnea, în urmă cu câteva zile

“Cel mai târziu săptămâna viitoare ordonanţa respectivă va fi picată în Camera Deputaţilor. Nu numai atât, lucrăm acum la legea de respingere a ordonanţei să punem şi ce trebuie să se întâmple cu efectele pe care le-a produs ordonanţa”, a spus Dragnea întrebat dacă există vreo şansă ca Ordonanţa 6/2016 care a introdus SRI din nou printre organele de anchetă speciale să fie respinsă.

Miercuri, fostul premier Dacian Cioloş a declarat că Guvernul pe care l-a condus a adoptat OUG 6/2016 în urma unei decizii a CCR şi că actul normativ a fost ulterior aprobat printr-o lege în Senat.

De asemenea, Cioloș a susținut că există interese directe pentru modificarea acestei ordonanțe.

“Ce se întâmplă acum? La un an şi jumătate, la doi după ce această ordonanţă a fost adoptată în mod foarte transparent, aşa cum v-am explicat, se trezeşte Parlamentul sau Ministerul Justiţiei că ea ar avea nişte probleme. Şi de ce? Nu pentru că e o problemă cu ordonanţa respectivă (...), ci pentru a găsi încă o chichiţă din asta legislativă, procedurală, ca să împiedice finalizarea unor dosare care au un impact negativ şi pun în pericol libertatea unor oameni politici. (...) Acum s-au trezit pentru că şi-au dat seama că aceasta poate să fie o soluţie ca să scape de anumite dosare în justiţie”, a declarat Cioloş. 

Și preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a apreciat că se impune o măsură reparatorie, având în vedere "gravele excese şi abuzuri" care s-au petrecut la nivelul DNA.

Tăriceanu a precizat că aceasta poate să fie o măsură de amnistie sau graţiere, dar a subliniat totodată că ministrul Justiţiei ar fi cel mai avizat să propună o soluţie în domeniu.

Luni, senatorul liberal Alina Gorghiu a susţinut că, până la sfârşitul lunii, Guvernul PSD ALDE va da ordonanţa de urgenţă legată de amnistie.

În opinia lui Gorghiu, între liderul PSD, Liviu Dragnea, şi primarul Capitalei, Gabriela Firea, nu este o "bătălie pe principii", iar acest scandal public este de fapt o presiune la adresa lui Dragnea pentru a da această ordonanţă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult