E oficial. Guvernul a decis majorarea, indirectă, a pensiilor foștilor militari, polițiști și angajați ai „Serviciilor”
Măsura, aplicată din luna octombrie, a fost adoptată astăzi, într-o ședință începută cu ore bune de întârziere. Asta pentru că ministrul Muncii și cel al Finanțelor nu s-au pus de acord cine ar trebui să beneficieze de scutire.
Aflat în zona Obor din Capitală, la o acțiune de strângere de semnături pentru campania sa, premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de un trecător despre pensiile militarilor.
„N-au crescut deloc. Asta rezolv azi în şedinţa de guvern. Păi, da rezolvaţi pe aia 3.000 de lei, dar e vorba de creşterea.. Urmează să găsim soluţii.”
Ședința de guvern în care urma să fie decisă creșterea pragului de impozitare pentru pensiile militare a fost însă amânată cu cinci ore, după ce ministerul Muncii, condus de social-democrata Simona Bucura Oprescu și ministerul Finanțelor, condus de liberalul Marcel Boloș, nu s-au pus de acord asupra ordonanței care urma să fie analizată de Executiv.
Fiecare a venit cu propriul proiect de ordonanță.
Ministerul Muncii a propus creșterea pragului de neimpozitare de la 2.000 de lei la 3.000 de lei pentru toate pensiile speciale, cum sunt cele ale diplomaților, procurorilor, judecătorilor și funcționarilor din Parlament, dar și pentru cele militare. În schimb, ministerul Finanțelor se referea doar la cei din Apărare.
În proiectul Ministerului Muncii, numărul beneficiarilor ajungea la 218.000, în cel al Finanțelor scădea la 200.000.
Premierul Marcel Ciolacu a cerut însă ca reglementările să se refere doar la cei din sistemul public de Apărare, adică la militari, polițiști și la toți ceilalți care au purtat uniforme. În cazul lor, pensiile sunt ocupaționale.
Ordonanța, odată adoptată de guvern, va ajunge în Parlament pentru vot, iar apoi - la președinte, pentru promulgare. Măsura creșterii pragului de impozitare va fi aplicată de luna viitoare. Așadar, pentru septembrie, rămâne valabil actualul prag de impozitare, cel care prevede scutirea de impozit a pensiilor de până-n 2000 de lei.