Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a câștigat procesul cu sindicatul lui Ion Rădoi

62222034
Agerpres

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a câştigat procesul în care era acuzat de defăimare de către sindicatul de la metrou condus de Ion Rădoi.

Judecătoria Sectorului 1 a respins ca neîntemeiată acţiunea deschisă în justiţie de "Unitatea - Sindicatul Liber Metrou", sindicaliştii urmând să-i plătească fostului ministru cheltuieli de judecată în valoare de 4.926 lei. Decizia nu este definitivă.

"Astăzi am câştigat procesul pe care mi l-a intentat USLM, sindicatul de la metrou. Mă acuzaseră de defăimare pentru că aş fi făcut 'afirmaţii care au avut un impact foarte mare asupra demnităţii, onoarei şi reputaţiei membrilor USLM'. În fapt, nu am făcut decât să nu întorc capul şi să spun nişte adevăruri pe care zeci de miniştri le evitaseră. Sper ca noua conducere a ministerului să nu revină la vechile practici prin care ministrul stă ghiocel în faţa intereselor nelegitime ale unor lideri de sindicat", a anunţat Drulă, pe Facebook.

Sindicaliştii l-au dat în judecată pe Cătălin Drulă pentru calomnie, după ce fostul ministru a declarat în luna martie, în contextul demolării spaţiilor comerciale de la Metrou, că organizaţia sindicală condusă Ion Rădoi este o "o mafie", iar la metroul bucureştean s-a format un "buboi enorm".

"Aş vrea să încep în primul rând prin a le cere scuze bucureştenilor că au fost obligaţi astăzi să treacă prin acest eveniment neplăcut, dar aş vrea în acelaşi timp să le cer scuze pentru că, în ultimii 20 de ani, câteva zeci de miniştri ai Transporturilor au lăsat un buboi enorm să se formeze la metroul bucureştean, o mafie. Câtă vreme sunt eu aici, vă asigur că statul nu va ceda niciun milimetru în faţa mafiei, pentru că despre asta este vorba, despre o grupare care se comportă mafiot şi atunci când interesele îi sunt atinse recurge la şantaj. Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureştenii nu contează, a decis că singurele lucruri care trebuie să conteze sunt banii firmei pe care o controlează. Şi îi spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge", afirma Cătălin Drulă pe 26 martie.

Citește și
Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri
Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri

Articol recomandat de sport.ro
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Citește și...
Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri
Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni seară, că sunt mai multe ţări care au pregătit planuri de a interveni pentru deminare în Strâmtoarea Ormuz, după încetarea focului, însă apreciază că ”nu suntem încă acolo”.

De ce taie Guvernul acciza doar la motorină, în prima etapă. Surse: La benzină ar putea rămâne neschimbată
De ce taie Guvernul acciza doar la motorină, în prima etapă. Surse: La benzină ar putea rămâne neschimbată

Guvernul ar putea reduce acciza doar la motorină, nu și la benzină, au declarat surse pentru Știrile ProTV.

Bolojan: „E posibil să avem o criză în perioada următoare. Nu e nevoie acum de un guvern minoritar”. Ce spune despre PSD
Bolojan: „E posibil să avem o criză în perioada următoare. Nu e nevoie acum de un guvern minoritar”. Ce spune despre PSD

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, despre situaţia din interiorul coaliţiei şi internă a PSD, că s-a escaladat cu această tensiune şi e posibil să avem o criză în perioada următoare.

Recomandări
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare

Mii de militari americani au fost mobilizați suplimentar în zona Golfului Persic. Aici a ajuns zilele trecute și nava anfibie USS Tripoli, care s-a alăturat altor două grupări de portavioane. 

Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei
Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei

Liderii coaliției de guvernare au decis reducerea accizelor la carburanți. Mecanismul propus prevede o scădere treptată, în funcție de evoluția prețurilor, cu evaluări periodice.

Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit
Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit

A fost mobilizare de forțe în județul Mureș, unde Rebeca și Melisa, două copile de 4 și 5 ani, dispărute duminică seară, au fost găsite după 24 de ore, care au părut ani.