Executivul nu își permite să taie la ambele tipuri de combustibil și a ales să reducă la cel cu impact mai mare în economie, au declarat aceleași surse.

Ordonanța ar urma să fie adoptată în cursul acestei săptămâni, cel mai probabil joi sau vineri.

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni seară că Guvernul se concentrează pe motorină „în prima etapă”, deoarece reprezintă „peste 70% din consumul de combustibil din România” și „aici au fost creșterile cele mai mari”.

„Acţionând în etapă pe această zonă, e un impact la două treimi dintre cei care folosesc maşinile în România”, a mai spus Bolojan la Digi24, potrivit News.ro.

Citește și
Oana Gheorghiu: Voi continua curățenia în companiile de stat, nu accept șantajul. Marile listări, făcute chiar de PSD

Guvernul mai ia în calcul și un mecanism de participare voluntară din partea companiilor care să ofere o reducere de preț, similar cu cel din 2022. Atunci companiile petroliere au suportat jumătate din compensarea de 50 de bani la litru, stabilită de Guvern și care se aplica direct la pompă.

O altă măsură la care se gândesc membri Executivului este impozitarea profiturilor excedentare a companiilor care produc țiței la noi în țară și aici ar fi vizată OMV Petrom.

Nu este luată în calcul și o reducere de TVA.

„Aveam posibilitatea de a interveni pe taxele care sunt asociate combustibililor - sau Taxa pe Valoare Adăugată sau acciza; aici analizând plusurile și minusurile, pentru a evita o procedură de infringement cu comisia, pentru că dacă intervii pe TVA ai o astfel de procedură, noi fiind într-un deficit excesiv și neputând, deci, opera pe anumite reduceri de taxe, pentru că și așa avem probleme, am luat decizia asta, să intervenim pe componenta de acciză”, a mai spus premierul.

Reducere în trepte

Reducerea accizei este propusă în acest moment doar pentru următoarele trei luni și ar urma să fie făcută în trepte de câte 5%, iar la fiecare 10 zile se va evalua dacă sunt îndeplinite condițiile pentru o nouă ajustare. În acest scenariu, scăderea totală ar putea ajunge până la 20–25%. 

Autoritățile au stabilit ca perioadă de referință 1 - 31 martie, timp în care sunt analizați doi indicatori: cotația medie Platts, un preț de referință internațional calculat că medie a tranzacțiilor și prețurile medii la pompă. Acestea sunt comparate cu valorile din 2025, iar dacă există o creștere de cel puțin 10 la sută, mecanismul de reducere a accizei ar urma să fie activat. Teoretic, de la 1 aprilie. Ulterior, evoluțiile sunt monitorizate constant. Se vor compara prețurile și în funcție de cât au crescut, se vor aplica reducerile.

Scenariile luate în calcul

La o reducere a accizei de 5%, prețul ar putea coborî la aproximativ 9 lei și 31 de bani pentru benzină și 9 lei și 82 de bani pentru motorină.

Dacă prețurile continuă să crească și se aplică o reducere de 10%, preţul benzinei ar ajunge la circa 9 lei și 60 de bani, iar cel al motorinei la 10 lei și 16 bani.

Pentru o reducere de 15%, în condițiile unor prețuri inițiale mai mari de 10 lei, în final, benzina ar costa 9 lei și 90 de bani, iar motorina 10 lei și 49 de bani.

La un prag de 20%, preţul benzinei ar putea ajunge la puțin peste 10 lei, iar cel al motorinei la aproximativ 10 lei și 83 de bani.

În scenariul maxim, cu o reducere de 25% a accizei și prețuri inițiale foarte ridicate, șoferii ar putea plăti peste 10 lei pentru benzină și aproximativ 11 lei și 16 de bani pentru motorină.

Decizia finală privind reducerea accizelor la carburanţi va fi luată în următoarea şedinţă de Guvern.

În paralel, de la 1 aprilie, pentru următoarele 3 luni cel puțin, adaosul comercial la benzină și motorină va fi plafonat la nivelul de anul trecut pentru a evita specula. În plus exporturile de motorină și țiței vor fi restricționate.