Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Deși mai sunt două luni până la alegeri, parlamentarii și-au luat deja liber

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mai sunt două luni până la primele alegerile din acest an, dar parlamentarii și-au luat deja liber.

De trei săptămâni senatorii și deputații vin la București pentru ședințe, o singură zi, lunea. Așa se face că proiecte importante, precum legea privind concediile fără plată, cea care reglmentează taximetria, sau proiectul privind înființarea de parcuri eoliene în Marea Neagră, sunt mereu amânate.

La începutul sesiunii, în februarie, majoritatea aflată la putere se lăuda că va adopta legea privind parcurile eoliene pe mare, proiectul prin care scot aparatele din sălile de jocuri în afara localităţilor cu mai puţin de 15.000 de locuitori, şi că vor reduce consumul de droguri în şcoli, prin controale inopinate pe baza unor noi reglementări.

Aceste iniţiative au rămas doar promisiuni şi nu au parcurs nici măcar primul pas al procedurii parlamentare, adică dezbaterea în comisii.

Au fost amânate şi alte proiecte de impact, de exemplu creșterea pragului de la care se impozitează pensiile, de la 2.000 lei la 3.000 lei, interzicerea publicității la jocurile de noroc și eliminarea impozitelor pentru pilonul II de pensii. Nimic nu s-a concretizat.

Citește și
apeluri 112
Ce se va întâmpla când vei suna la 112. Legea a fost adoptată

În urmă cu trei săptămâni, conducerile celor două camere au decis să li se schimbe programul. Aleşii îşi urau unul altuia weekend frumos de miercuri de la prânz, acum nu mai vin la şedinţe decât luni, de la ora 12 la ora 5 seara.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult