Marcel Ciolacu s-a dus cu cadouri la Papa Francisc și la Meloni. Produsele tradiționale pe care le oferă premierul României
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Potrivit unui comunicat al Executivului, Marcel Ciolacu va avea câteva întrevederi la nivel înalt cu oficiali italieni.
Pe agenda șefului Guvernului se află o întâlnire cu premierul Italiei, Georgia Meloni, dar și o audienţă la Papa Francisc, la Vatican.
Ciolacu și ceilalți reprezentanți ai României au pregătit câteva cadouri pentru gazdele lor.
Giorgia Meloni va primi o reprezentare a cuplului fundamental, "Adam și Eva", într-o variantă contemporană, realizată de Ioan Nemțoi, unul dintre cei mai cunoscuți sculptori în sticlă de la noi.
Pentru Papa Francisc, delegația română a pregătit un tablou semnat de Marian Furtună, realizat în amitirea vizitei în România a Suveranului Pontif, cu beatificarea celor șapte episcopi martiri greco-catolici care au murit în închisorile comuniste.
De asemenea, Pietro Parolin, secretarul de stat al Sfântului Scaun, va primi o monedă emisă recent de Banca Națională a României cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea Monseniorului Vladimir Ghica.
În afară de aceste cadouri personalizate, Marcel Ciolacu și ceilalți reprezentanți ai României le vor mai oferi italienilor miere, magiun de Topoloveni și cătină.
Din delegaţia guvernamentală care îl însoțește pe Marcel Ciolacu în Italia fac parte vicepremierul Marian Neacşu; ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu; ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu; ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr; ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: italia , marcel ciolacu , papa francisc , giorgia meloni
Dată publicare: 15-02-2024 09:42