Ce urmează pentru bucureșteni după validarea referendumului inițiat de primarul general Nicușor Dan

×
Codul embed a fost copiat

Referendumul inițiat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a trecut testul de încredere al bucureștenilor. Toate cele trei întrebări s-au bucurat de susținere. Referendumul este însă consultativ, iar mingea este acum la autorități.  

Înconjurat de angajați din primărie, cu aplauze și pumnii strânși în semn de victorie. Așa a primit primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vestea că cele două condiții necesare pentru validarea referendumului au fost îndeplinite.

Prima - ca cel puțin 30% dintre bucureștenii cu drept de vot să se prezinte la urne. A doua - ca numărul voturilor valabil exprimate să fie de cel putin 450.000.

Nicușor Dan: ”Vă asigur că înțelegem responsabilitatea pe care ne-o transferați prin votul de azi. Vă previn că marile lucrări de care orașul are nevoie necesită timp pentru proceduri administrative. Însă, după votul de azi, dacă nu vom reuși, nu o să avem nicio scuză”.

Ulterior, pe contul său de Instagram, Nicușor Dan a publicat o poză în timp ce ia primul o felie dintr-o pizza întreagă. Este continuarea clipului postat cu câteva zile în urmă, în care explica modul în care se împart banii din București. Așadar, în urma validării referendumului, are mai multe șanse să rămână cu bugetul întreg.

Citește și
alegeri
Au fost tipărite 5,6 milioane de buletine de vot pentru referendumul din București. Care este condiția pentru a fi validat

Punerea în practică a prevederilor, doar după modificarea legii în Parlament

Peste 60% dintre votanți au fost de acord ca doar primarul general să emită autorizațiile de construire în București. Tot peste 60% vor ca împărțirea bugetului Capitalei să se facă în Consiliul General. Nu în ultimul rând, peste 80%, dintre cetățeni sunt pentru derularea unui program de prevenire a consumului de droguri în școli.

Din curtea cetățenilor, mingea s-a mutat la autorități. Pentru ca prevederile referendumului să fie aplicate este nevoie ca ele să treacă prin Parlament și să fie incluse într-un proiect de lege. Iar această procedură poate fi de durată.

Pentru ca autorizațiile de construire să fie emise doar de primarul general este necesară modificarea legii construcțiilor. Iar despre împărțirea banilor din București se poate discuta doar în momentul întocmirii bugetului național pe anul 2025.

Primarul Nicușor Dan spune că va solicita Parlamentului să transpună în legislație, în această săptămână, prevederile referendumului și că nu va aștepta până la alegerea noului Parlament.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Fostul fotbalist al lui Dinamo aflat în juriu la Miss Venezuela, prezentat la noua echipă!
GALERIE FOTO | Fostul fotbalist al lui Dinamo aflat în juriu la Miss Venezuela, prezentat la noua echipă!
Citește și...
Rezultate parțiale referendum București. Peste 60% dintre votanți au spus DA întrebărilor lui Nicușor Dan
Rezultate parțiale referendum București. Peste 60% dintre votanți au spus DA întrebărilor lui Nicușor Dan

Peste 60% dintre bucureşteni sunt de acord ca primarul general să emită autorizaţiile de construcţie şi ca bugetele să fie aprobate de Consiliul General, după centralizarea a mai puţin de 9% dintre procesele verbale.

Au fost tipărite 5,6 milioane de buletine de vot pentru referendumul din București. Care este condiția pentru a fi validat
Au fost tipărite 5,6 milioane de buletine de vot pentru referendumul din București. Care este condiția pentru a fi validat

Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, bucureștenii sunt chemați să voteze și la un referendum local. Au fost tipărite aproape 5,6 milioane de buletine de vot.

Referendumul din București, 24 noiembrie 2024. Ce întrebări vor fi pe buletinele de vot și ce urmărește Nicușor Dan
Referendumul din București, 24 noiembrie 2024. Ce întrebări vor fi pe buletinele de vot și ce urmărește Nicușor Dan

În 24 noiembrie 2024, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, bucureștenii sunt chemați la urne, la un referendum local inițiat de primarul general, Nicușor Dan.

Pas istoric făcut de Republica Moldova. Integrarea în Uniunea Europeană, obiectiv strategic prin modificarea Constituției
Pas istoric făcut de Republica Moldova. Integrarea în Uniunea Europeană, obiectiv strategic prin modificarea Constituției

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău, informează Moldpres.

Parlamentarii au decis când sunt așteptați bucureștenii la referendum. Inițiativa trebuie promulgată de președinte
Parlamentarii au decis când sunt așteptați bucureștenii la referendum. Inițiativa trebuie promulgată de președinte

Proiectul de lege care permite ca un referendum local să poată avea loc în aceeași zi și în aceleași secții de vot cu alegerile prezidențiale, locale sau euro-parlamentare, a fost adoptat de Camera Deputaților ca for decizional.  

Recomandări
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute

Judecătorii Curții Constituționale au amânat pentru a patra oară decizia despre pensiile speciale ale magistraților. Toți cei nouă membrii ai CCR au intrat în ședință, dar au părăsit sala după 30 de minute.

Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua
Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua

Meteorologii au prelungi avertizarea de vreme deosebit de rece până miercuri dimineață. Potrivit ANM vom avea ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, precipitații mixte, polei și ghețuș, intensificări ale vântului.

România, în vizorul sabotorilor ruși. Moscova folosește „agenți de unică folosință” pentru operațiuni în Europa
România, în vizorul sabotorilor ruși. Moscova folosește „agenți de unică folosință” pentru operațiuni în Europa

Serviciul de informaţii al armatei ruse GRU a fost responsabil pentru o tentativă de incendiu, în 2024, asupra unei fabrici din Lituania care furnizează scanere de unde radio armatei ucrainene, au declarat vineri oficialii lituanieni.