CCR: Prelungirea mandatelor aleșilor locali se realizează numai prin lege organică

62127556

Prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică adoptată de Parlament şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, a stabilit, miercuri, Curtea Constituțională.

CCR a admis astfel sesizările formulate de 73 de deputaţi şi de Executiv.

Jdecătorii constituţionali au luat în discuţie obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţii formulate de un număr de 73 de deputaţi şi de Guvern.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că atât OUG 44/2020, cât şi legea de aprobare a acesteia sunt neconstituţionale, fiind contrare art.1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art.115 alin. (6) din Constituţie, după caz, scrie Agerpres.

"Curtea a reţinut că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020, care a fost aprobată, cu modificări şi completări, de Parlament, prin lege. Or, prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică, adoptată de Parlament, şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. În aceste condiţii, Parlamentului îi revenea obligaţia constituţională de a respinge ordonanţa de urgenţă astfel adoptată şi nu de a o aproba. Totodată, Parlamentul este cel care va reglementa, prin legea de prelungire a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, dacă stabilirea datei alegerilor se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern", a explicat CCR.

Citește și
PSD aruncă vina pe Bolojan pentru amânarea planului de redresare economică: Cinci luni de indecizie şi tergiversare
PSD aruncă vina pe Bolojan pentru amânarea planului de redresare economică: Cinci luni de indecizie şi tergiversare

Tot miercuri, Curtea Constituţională a luat în discuţie şi obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale formulată de 71 de deputaţi PNL.

În urma deliberărilor, CCR, cu unanimitate, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii cu care a fost sesizată.

"În esenţă, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale consacră un paralelism legislativ nepermis, având în vedere că, la data adoptării sale, era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Parlamentul avea obligaţia constituţională ca la adoptarea legii să elimine ordonanţa de urgenţă antereferită din fondul activ al legislaţiei. Întrucât nu a realizat acest lucru, s-a ajuns la situaţia existenţei concomitente a două acte normative care au acelaşi domeniu de reglementare, ceea ce este contrar art.1 alin. (5) din Constituţie", se precizează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția maghiarei Anna Bondar, după ce ucraineanca Oliynykova a învins-o și a plecat fără să o salute, la Cluj-Napoca
Reacția maghiarei Anna Bondar, după ce ucraineanca Oliynykova a învins-o și a plecat fără să o salute, la Cluj-Napoca
Citește și...
PSD aruncă vina pe Bolojan pentru amânarea planului de redresare economică: Cinci luni de indecizie şi tergiversare
PSD aruncă vina pe Bolojan pentru amânarea planului de redresare economică: Cinci luni de indecizie şi tergiversare

PSD a transmis că Programul de stimulare a economiei putea fi adoptat de acum cinci luni, de când a fost propus, considerându-l vinovat de indecizie şi tergiversare pe premierul Ilie Bolojan.

Reacția ministrului Apărării după ce AUR a depus o moțiune de cenzură împotriva sa: Nu transformaţi fake news-ul în politică
Reacția ministrului Apărării după ce AUR a depus o moțiune de cenzură împotriva sa: Nu transformaţi fake news-ul în politică

Moţiunea simplă e un instrument democratic important, nu o jucărie de PR ieftin, afirmă ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, care se va confrunta săptămâna viitoare cu o moţiune simplă, la Senat.

Dominic Fritz îi atacă pe ”colegii” Kelemen Hunor și Sorin Grindeanu, din cauza deficitului: ”Nu a fost o plagă biblică”
Dominic Fritz îi atacă pe ”colegii” Kelemen Hunor și Sorin Grindeanu, din cauza deficitului: ”Nu a fost o plagă biblică”

Președintele USR, Dominic Fritz, a lansat un atac, miercuri, la adresa colegilor săi din coaliția de guvernare, președinții PSD și UDMR, Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor.

Recomandări

Răspunsul public dat de Ilie Bolojan la presiunile UDMR și PSD pentru reducerea taxelor și impozitelor locale
Răspunsul public dat de Ilie Bolojan la presiunile UDMR și PSD pentru reducerea taxelor și impozitelor locale

Ilie Bolojan a răspuns public presiunilor făcute de UDMR și PSD legate de reducerea taxelor și impozitelor locale care au crescut începând cu 1 ianuarie 2026 și al căror cuantum a generat nemulțumiri în rândul populației și tensiuni în coaliție.

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, după operația la care a fost supus. Țara în care ar pleca pentru investigații
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, după operația la care a fost supus. Țara în care ar pleca pentru investigații

Mircea Lucescu a fost supus unei operații, urmează un tratament cu antibiotic și rămâne, deocamdată, sub supraveghere.