AUR și-a lansat candidații la alegerile europarlamentare. Gheorghe Piperea, Mugur Mihăescu şi Monica Iagăr sunt pe listă
Pe lista AUR pentru Parlamentul European se află parlamentaridin partid, precum Claudiu Tîrziu, Dan Tănasă, Dămureanu Ringo, dar şi europarlamentarul Christian Terheş, care a candidat la alegerile trecute din partea PSD. Un alt nume este Şerban Dimitrie Sturza, dar şi avocatul Gheorghe Piperea, omul de televiziune Mugur Mihăescu şi fosta atletă Monica Iagăr.. Vârsta medie a celor 44 de candidaţi este de 45 de ani, iar 45,5% din listă a fost rezervată femeilor, potrivit celor de la AUR.
Ordinea candidaţilor pe lista AUR se va stabili anul viitor, în luna aprilie, potrivit formaţiunii.
Akkaya Felicia este ”profesor, psiholog şi specialist în educaţie. Fondator al Junior School, apreciat specialist în emisiuni de radio şi TV dedicate parenting-ului., cofondator al primei clinici de nutriţie pentru copii, Kilostop Junior, şi al programului „Comunicare de top, şcoală de public speaking”. A primit de-a lungul carierei sale mai multe premii pentru excelenţă în domeniul educaţiei”, arată AUR.
Un alt candidat, Alexa Roxana, este născută în anul 1990, în Timişoara, aceasta a urmat o formare în domeniul conservării şi restaurării patrimoniului. Deşi tânără, are o experienţă vastă în antreprenoriat şi proiecte europene. Acum, face pasul către o nouă provocare, debutând în lumea politică. Înarmată cu mult curaj şi încredere, ea este pregătită să aducă o contribuţie semnificativă în reprezentarea românilor la nivel european.
Axinia Adrian este inginer, antreprenor, vicepreşedinte AUR, deputat de Prahova. Este o voce respectată în Parlamentul României care luptă neobosit pentru firmele româneşti, un om cu mulţi prieteni în rândul partidelor suveraniştilor europeni.
Baltasiu Radu este Doctor în sociologie economică (1999). Studii de lungă durată la Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Amsterdam, stagii de pregătire la Academia de Studii Economice din Budapesta, Universitatea din Umea, Anglia Polytechnic University şi Tiffin University. Interesat de geopolitică, conservatorism, ciberspaţiu, teorii sociologice, comunităţi istorice româneşti şi diaspora. Directorul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române din 2007. Expert în problematica reformei educaţiei şi a comunităţilor istorice în cadrul Ministerului Educaţiei (2001-2004). Directorul Direcţiei Generale pentru Românii din Afara Ţării în Institutul Cultural Român (2013-2018). Organizator a numeroase cercetări de teren, iniţiator al unor noi metodologii de cercetare (tehnica neointerpretativă şi a hărţilor mentale). Premiul Academiei Române în sociologie „Dimitrie Gusti” (1997). Coautor a 39 cărţi, 10 lucrări multimedia – amintim „Eminescu – Întreaga operă”, a peste 60 articole în reviste de specialitate, unic autor/coordonator a şapte volume de sociologie.
Biro Răzvan are 29 de ani, a absolvit studiile superioare la Târgu Mureş, specializările Istorie, respectiv Ştiinţe Politice. Este un tânăr care s-a implicat activ în organizaţii civice şi politice din zona mişcărilor naţionale şi de tineret, dobândind astfel o experienţă cuprinzătoare în ceea ce presupune managementul organizaţiilor politice. În cadrul partidului, coordonează filiala judeţeană AUR Mureş din 2020, iar din 2021 ocupă funcţia de Secretar General-Adjunct al Alianţei pentru Unirea Românilor.
Bruynseels Ramona-Ioana este ”absolventă a unui master în managementul administraţiei publice la Universitatea Harvard - Şcoala de guvernare John F Kennedy, distinsă cu două premii speciale de către Universitatea Harvard, absolventă de drept ca şef de promoţie, cu o vastă experienţă în serviciile financiar bancare şi investiţii în România. A activat în sectorul privat, în cel non-guvernamental şi a deţinut poziţii apolitice în guvernul României. Recunoscută de mediul de afaceri din România, a trăit pe alte două continente, s-a implicat în acţiuni de voluntariat pentru cei aflaţi în nevoie, este mamă a două fete de 13 şi 11 ani, româncă 100% de la Cluj, căsătorită cu un cetăţean englez.
Costea Paul este născut în 1975, soţ de 25 de ani şi tată de 22, antreprenor de peste 20 de ani, specializat în consultanţă de afaceri, cu precădere vânzări şi marketing. A lucrat în publicitate, media şi consultanţă de fuziuni şi achiziţii, iar în ultimii 20 de ani în domeniul IT, inclusiv pentru companii precum IBM şi Adobe Systems.
Costea Peter este Doctor în jurisprudenţă şi diplomaţie, acesta profesează avocatura în Houston de 33 de ani. Este fondatorul mişcării pro-familie din România şi Preşedintele Partidului Alianţa Renaşterea Naţională.
Dămureanu Ringo este deputat AUR de Dolj, preşedinte al Comisiei pentru Constituţionalitate din Camera Deputaţilor. Are 49 ani, este inginer IT, căsătorit şi are doi copii: Maria şi Victor. A absolvit Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti”. Este licenţiat în Calculatoare şi are un master absolvit la SNSPA. Este autorul sistemului de admitere în liceu, care se aplică din anul 2000. Este autorul proiectului de lege pentru acordarea cetăţeniei române românilor din Balcani.
Dascălu Cristina-Emanuela este Conferenţiar Universitar Doctor, jurnalist UZPR, scriitoare, traducătoare membră în Uniunea Scriitorilor din România, Specialist Comunicare internaţională, a absolvit toate studiile ca şefă de promoţie, cu 10 pe linie, incluzând Doctoratul Summa cum Laude în Ştiinţe Filologice, Filosofice, Umaniste, Sociale şi Politice la University of Tulsa, SUA, Masteratele în Ştiinţele Comunicării şi Engleză la Pittsburg State University, SUA, tot Summa cum Laude, şi cu 10 Masteratele în Drept şi Administraţie Publică Europeană şi Studii Europene. Studiile de Licenţă Litere/ Filologie, dublă specializare Engleză-Română, le-a absolvit ca Şefă de Promoţie pe ţară, cu media generală 10, Diplomă de Merit la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În cei 30 de ani la catedră în sistem universitar, inclusiv predând engleza studenţilor americani în SUA în perioada 1995-2009, a avut diverse funcţii de conducere în ţară şi străinătate precum Preşedinte de Senat, Prorector Relaţii Internaţionale, Decan, Director Centru Cercetare, Director Institut Limbi Moderne peste tot dovedind profesionalism şi integritate. Vorbeşte fluent mai multe limbi străine, este unul dintre cei mai importanţi specialişti în Postcolonialism, a fost consilier Gr. 1 A în cadrul Direcţiei Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale la Ministerul Economiei, trăieşte doctrina AUR, este dedicată cauzei partidului, empatía, patriotismul autentic şi dorinţa de a-şi ajuta semenii definind-o.
Dragoman Dragoş este Doctor în sociologie, a absolvit Universitatea din Bucureşti, iar în prezent este conferenţiar la Universitatea din Sibiu, unde predă cursuri de sociologie politică. În cursurile pe care le predă şi în lucrările pe care le publică, el se ocupă de starea democraţiei, de drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi de ascensiunea autoritarismului.
Doboş Elena este, potrivit AUR, ”o femeie ce are drept cauză Naţiunea”. ”Este profesor de Limba şi Literatura Română, coordonator AUR Tulcea din octombrie 2020. Este mentor coach cu multiple formări internaţionale în lucrul cu adulţii. Disciplina, loialitatea şi bucuria sunt trăsături ce o fac definesc”, arată formaţiunea.
Dumitrescu Cristina este specialist în comunicare. A absolvit Jurnalism, Filosofie, masterat în Comunicare şi doctoratul în Ştiinţele Comunicării. 10 ani a predat la Facultatea de Jurnalism a Universităţii „Spiru Haret”. A descoperit că în afară de catedră poate face şi altfel de proiecte, cu la fel de multă implicare, şi anume cele cultural-educaţionale pentru românii din comunităţile istorice româneşti. Are un băiat de 13 ani, vorbeşte engleza, franceza, spaniola şi italiana, dar iubeşte tot ce reprezintă România Mare. Spune despre ea că acţiunile şi proiectele sale sunt dedicate celeilalte părţi a ţării, cea din afara graniţelor: Basarabia, diaspora economică, comunităţile istorice româneşti. Pentru românii de acolo îşi doreşte ca europarlamentarii români să facă mai mult.
Enache Mihai este xpert în ştiinţe administrative şi jurist, are o experienţă de peste 8 ani în administraţia publică locală din Bucureşti, timp în care a implementat, în calitate de manager de proiect, investiţii publice în valoare de peste 200 de milioane de euro, cele mai importante fiind Staţia de Metrou Tudor Arghezi şi Spitalul de Stomatologie din Sectorul 4. A fost înlăturat din administraţie din cauza apartenenţei la AUR. A coordonat realizarea Caravanei Medicale AUR care funcţionează deja de 3 săptămâni, în care au fost consultaţi peste 1500 de pacienţi.
Enachi Raisa are 41 de ani, este deputat, membru în una din cele mai importante comisii din Parlament - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, şi cel mai important este mamă.
Fiţiu Avram este Absolvent al Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca, Master în Geniu Sanitar la Facultatea de Stiinţe Agronomice din Gembloux Belgia. Coordonator al masterului în limba franceză: Agricultura, schimbări climatice şi siguranţă alimentară. Profesor în limba franceză de Politică Agricolă Comună, Agricultură Ecologică; Gestiune zone cu înaltă valoare naturală. Autor/Coautor de 15 cărţi/cursuri/manuale şi de peste o sută de articole ştiinţifice indexate ISI şi BDI. Secretar general al Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică. Conferenţiar la USAMV Cluj Napoca.
Foriş Tiberiu este Prof. univ. dr. habil. ec. ing. Tiberiu Foriş este profesor al Universităţii Transilvania din Braşov, titular al disciplinelor Managementul Resurselor Umane şi Management Internaţional. Este director al Departamentului de Management al Universităţii, director executiv al patronatelor din industrie din Regiunea Centru şi consultant în management. Autor a peste 150 de articole ştiinţifice, 27 de cărţi de specialitate, precum şi 7 cărţi de poezie.
Gherasim Laura este mamă a doi copii, sportivi de performanţă şi are o experienţă de 20 de ani în antreprenoriat. ”Este licenţiată în drept, a absolvit un program de studii masterale în managementul administraţiei publice şi vorbeşte fluent 3 limbi străine. A îndeplinit de-a lungul timpului mai multe funcţii, atât în mediul privat, cât şi în organizaţii non-guvernamentale. Crede în importanţa vitală a suveranităţii României, a protejării valorilor naţionale şi a identităţii culturale şi creştin-ortodoxe. Declaraţia de viziune a Laurei Gherasim: Europa trebuie redată oamenilor şi naţiunilor, iar valorile umanităţii trebuie repuse în drepturi”, arată AUR.
Grosu Veronica este profesor universitar doctor la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, este din Bucovina, iar debutul său politic a început în iarna anului 2019 cu Alianţa pentru Unirea Românilor. Iubeşte România şi tot ce este românesc, iar în ultimii ani, preocupările sale sunt focusate pe domenii de cercetare cum ar fi identificarea de soluţii şi metode privind evaluarea sustenabilităţii financiare şi globale, pe analiza şi raportarea financiară a firmei.
Gurlui Silviu este profesor universitar doctor, fizician, conducător de doctorat, profesor invitat la mai multe universităţi de prestigiu din vest şi este reprezentant al României la Agenţia Spaţială Europeană, într-o misiune spaţială. A publicat peste 120 de lucrări cotate ISI, are un Hindex= 21 şi peste 1400 de citări în reviste cotate ISI. Este invitat, zilnic, în presa naţională, ca specialist, în arii de de interes public, precum cercetare, învăţământ, poluare, securitate, mediu, climă, atmosfera terestră, etc. Profesorul Silviu Gurlui este mereu în mijlocul celor greu încercaţi, ajutându-i să treacă de dificultăţi, îndrumându-i, răspunzându-le zilnic zecilor de mesaje venite din toate colţurile ţării sau de peste hotare.
Hotea Ramona-Paula este economist de meserie, având studii atât în România, cât şi în străinătate. Lucrează în domeniul administrativ de mai bine de 15 ani. În sectorul privat a gestionat implementarea cu succes a mai multor proiecte economice. Este o persoană orientată către rezultate şi performanţă, structurată, dinamică şi motivată. Empatică cu cei din jur, Ramona Hotea este şi un membru activ în acţiuni de voluntariat.
Iagăr Monica este fostă atletă de mare performanţă, participantă la 2 ediţii ale Jocurilor Olimpice, dublă campioană europeană, campioană mondială, mamă a 3 copii. A condus cu mâna de fier Clubul sportiv Dinamo între 2016-2017, retrăgându-se din activitatea administrativă pentru a-şi îndeplini visul de a fi Mamă. Actualmente este femeie de afaceri şi antrenor.
Irindea Mirela are 38 de ani, este o tânără antreprenoare şi o patrioată adevărată. O unionistă luptătoare, care de mai bine de 10 ani militează pentru Unirea Basarabiei cu România. Visul ei este să facem, împreună, o Românie Mare şi Demnă în Europa.
Lulea Marius Dorin este inginer constructor, doctor în inginerie civilă şi instalaţii, autor a 6 cărţi în domeniul ingineriei construcţiilor, cel mai atestat inginer constructor din România, recunoscut expert tehnic şi verificator de proiecte, antreprenor în domeniul construcţiilor. A participat ca inginer, expert tehnic, verificator de proiecte sau auditor energetic la realizarea a peste 15.000 de proiecte.
Mancaş Nicuşor-Cristian este muzician, Preşedinte al Fundaţiei George Enescu, expert în politici culturale, educaţionale şi manageriale, atât la nivel naţional, cât şi european, cu experienţă vastă în interacţiunea cu forurile europene de la toate nivelurile. A implementat în premieră mondială un proiect pilot de promovare pe plan internaţional al Festivalului George Enescu, fiind un susţinător constant al valorilor culturale româneşti. Consideră că: „Pentru o armonie europeană, România trebuie să conteze.”
Mihăescu Mugur a urmat cursurile Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare din Craiova având apoi o carieră de peste 35 de ani showbiz şi televiziune. Antreprenor de succes şi fondator al Asociaţiei Investitorilor din Centrul Istoric Bucureşti, are astăzi peste 100 de angajaţi. Căsători de 30 de ani cu Rodica, are o fiică absolventă a Liceului Lazăr, pe nume Ivona.
Mitrea Dumitrin este economist, specializată în Guvernare modernă şi administraţie publică locală, cu o experienţă de 16 ani în managementul resurselor umane, în mediul privat, iar din 2020 este deputat AUR în circumscripţia 29 Neamţ.
Năstăsoiu Elena-Viorica este profesor de istorie, dar licenţiată şi în drept. Are un master în istoria comunismului. Este formator şi expert naţional în management educaţional. A coordonat timp de zece ani un amplu proiect de donaţie de carte către Raionul Soroca din Basarabia numit „Fratele meu de peste Prut”. Este iniţiatoarea unui proiect de educaţie pentru democraţie, unic în ţările foste comuniste, cu privire la drepturile omului în Coreea de Nord, realizat în colaborare cu Comitetul american pentru drepturile omului de la Washigton. A fost premiată cu distincţia „PROFESOR DE NOTA ZECE” în 2014 pentru regiunea de Sud-Est a României.
Natea Liviu are 30 de ani, este din Târgu-Mureş şi s-a alăturat mişcării AUR încă din anul 2020, pentru că rezonează cu doctrina şi valorile promovate de partid şi doreşte să îşi aducă aportul la o schimbare adevărată a mediului politic românesc. Este pasionat de geopolitică, având o formare educaţională în acest sens, dar şi de istorie şi cultură. A hotărât să candideze la alegerile europarlamentare pentru că doreşte ca interesele românilor să fie mai presus de orice şi doreşte să îmbunătăţească imaginea ţării pe plan european
Nicolescu Maria-Lăcrimioara este , potriivit AUR, ”actriţă şi scenaristă de film apreciată, e înainte de orice creştină şi mamă”. Împreună cu soţul ei, cetăţean francez, botezat ortodox la scurt timp după ce s-au cunoscut, au ales cu 15 ani în urmă să trăiască într-un sat din Dâmboviţa. A hotărât să se alăture AUR având convingerea că Uniunea Europeană şi-a trădat adevăratul spirit în care a fost fondată, iar azi ne aflăm într-un moment în care Europa ori va fi a Naţiunilor, ori nu va mai fi o Europă democratică, iar în acel nou construct, în acea nouă normalitate în care vom fi forţaţi să ne trăim vieţile, România pe care o iubeşte cu toată puterea va înceta să mai existe ca stat suveran şi democratic şi asemenea ei, toate naţiunile care formează azi Uniunea Europeană.
Olteanu Vlad este jurist şi economist (cu studii de specialitate în Belgia, Franţa şi Marea Britanie). Iniţial a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, după care şi-a continuat cariera profesională la Bruxelles din 1999. Expert în drept european, economie şi politici europene, Vlad Olteanu a colaborat cu cabinete de avocatură şi de consultanţă de prim rang. În toate funcţiile pe care le-a avut a încercat să ajute România şi pe cetăţenii români care au avut nevoie de sprijin. Convins de valoarea deosebită a culturii noastre, acesta a contribuit substanţial la organizarea unor evenimente culturale româneşti de înaltă ţinută în capitala europeană.
Păucean Fernandes Luminiţa are 46 de ani şi este manager. A studiat managementul activităţilor turistice şi aduce cu ea şi o vastă experienţă în domeniu din Peninsula Iberică. Aceasta îşi pune problema valorilor atunci când întreprinde ceva şi consideră că elementul uman este unul determinant în activităţile desfăşurate în acest mare mix de fenomene şi relaţii care este Turismul.
Petcu Simona-Maria este Lector Universitar şi Doctor în Psihologie. La cei 44 de ani ai săi este mamă a 4 copii, 3 băieţi şi o fată. Femeie puternică şi de succes, Simona Maria Petcu este şi Mediator Autorizat. Este o veritabilă apărătoare a credinţei noastre ortodoxe şi a Bisericii. Este o promotoare a portului popular pe care îl îmbracă cu mândrie şi bucurie ori de câte ori are ocazia.
Piperea Gheorghe este profesor universitar, doctor în drept la Sorbona, Paris, cunoscut pentru procesele colective contra băncilor, salvarea Oltchim şi Radet, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în timpul pandemiei, precum şi pentru elaborarea ieşirii românilor supra-îndatoraţi din captivitatea băncilor.
Popa Ioan-Aurelian este, potrivit AUR, ”cel mai viral activist civic din România, acesta a obţinut de curând prima anulare integrală şi definitivă a stării de alertă”. Acesta i-a informat pe români din timp în ciuda mega cenzurii impuse de mediul online. S-a opus nedreptăţii dar şi controlului exercitat ilogic asupra cetăţenilor. Este vârf de lance în lupta pentru drepturi şi libertăţi individuale. A promovat constant valorile Suveranist-Patriotice ale românilor.
Popa Mihai Silviu este jurist financiar cu o experienţă vastă în domeniul fondurilor europene nerambursabile, care şi-a demonstrat competenţa atât în companii private, cât şi în diverse instituţii europene. Contribuţia sa la dezvoltarea mai multor fonduri europene destinate sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi fonduri cu caracter umanitar pentru ţări în curs de dezvoltare, este remarcabilă. Experienţa sa profesională a fost acumulată în ţări precum Danemarca, Spania, Belgia şi, desigur, România, reflectând diversitatea şi perspectiva sa internaţională. Acesta este un expert în domeniul juridic şi financiar şi un susţinător dedicat al dezvoltării economice şi sociale a României prin intermediul fondurilor europene.
Sturza Şerban Dimitrie este, potrivit AUR, ”descendent direct al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza” şi de 20 ani este invitat, în mod constant, în cercurile diplomatice de la Bucureşti, la zile naţionale, dineuri, conferinţe, invitaţii pe care mereu le acceptă cu unicul scop de a pune România sub cea mai bună lumină în ochii diplomaţilor străini în post la Bucureşti, ambasadori cu care ajunge să stabilească relaţii foarte strânse de prietenie. ”În plus de această activitate diplomatică benevolă şi permanentă, din 2016 este şi Consulul Onorific al Macedoniei de Nord la Constanţa. Din 2022 este Preşedinte de Onoare al Asociaţiei ROST. Copil fiind, învaţă limba franceză în paralel cu limba română, iar mai târziu şi limba engleză. Principele Şerban Dimitrie Sturdza este un adevărat om de dreapta, soţ, tată, apropiat bisericii şi patriot, un om al dialogului, o persoană care ştie să clădească punţi şi să distrugă barierele dintre oameni”, spune AUR.
Tanasă Dan este vicepreşedinte AUR, deputat şi preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de sanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, acesta a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi Facultatea de Drept, ambele în cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov şi are un masterat în Comunicare şi Relaţii publice în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. A activat peste 20 de ani în cadrul societăţii civile din judeţele Covasna şi Harghita şi a câştigat peste 250 de procese în instanţele din ţară pentru apărarea simbolurilor naţionale şi a limbii oficiale de stat. În 2016 a publicat volumul „Uitaţi în inima României”, o carte document despre discriminarea sistematică a românilor din Covasna şi Harghita. Este căsătorit şi are doi copii.
Târziu Claudiu Richard este Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, coordonatorul Comisiilor de Specialitate care funcţionează în cadrul partidului şi liderul grupului AUR din Senatul României. Fost jurnalist şi activist civic timp de 28 de ani, Claudiu Târziu este scriitor, antreprenor cultural şi gânditor conservator. Claudiu Târziu a intrat în politică în anul 2019, când a fondat partidul AUR, alături de George Simion.
Teodorescu Maria-Georgiana este ”mamă, avocat penalist, lector universitar doctor şi un reputat apărător al drepturilor şi libertăţilor oamenilor. În calitate de cadru didactic universitar a publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi a participat la foarte multe conferinţe naţionale şi internaţionale din domeniul dreptului în calitate de speaker”.
Terheş Cristian a fost ales în 2019 în Parlamentul European a dovedit că poţi face politică la nivel european fără să stai în genunchi. E cel care a arătat lumii întregi abuzul din spatele contractelor semnate de Ursula von der Leyen, singurul europarlamentar care a intrat în parlament fără certificat verde şi care s-a luptat continuu împotriva abuzurilor din pandemie. A ridicat steagul României vorbind în faţa a zeci de mii de protestatari în Bruxelles, Amsterdam sau Stockholm, unde a susţinut necesitatea respectării drepturilor omului în Uniunea Europeană. A câştigat respectul chiar şi al oponenţilor politici pentru modul dârz în care îşi susţine ideile şi apără interesul României şi drepturile fundamentale ale românilor şi tuturor europenilor.
Ursu Aurora are 46 ani, este căsătorită şi este mama unui copil de 9 ani. Este psiholog, are o experienţă în antreprenoriat de 12 ani şi experienţă în business development. De asemenea, are experienţă în accesarea şi implementarea de proiecte din fonduri europene. În ultimii 2 ani s-a implicat activ pe segmentul susţinerii femeilor din zone defavorizate prin coordonarea unui. ONG in zona Centru. Relocare în Spania de o lună, unde construieşte o comunitate de antreprenori români.
Vîlcu Selena Gabriela are 28 ani şi lucrează în IT de 7. A trăit în Italia 10 ani, iar în tot acest timp a simţit dorul de casă şi de cei dragi, de aceea va lupta cu şi mai multă îndârjire pentru ca tinerii să aibă un viitor în România!
Vlahu Nicolae este, potrivit AUR, avocat de prestigiu, recunoscut în domeniul său ca un profesionist cu un înalt nivel de competenţă şi devotament faţă de domeniul juridic, implicat activ în susţinerea corectitudinii şi legalităţii actului de justiţie. Un aspect important este poziţia sa critică faţă de interferenţele instanţelor europene ce dispun norme contrare Constituţiei României. Îmbrăţişează principii conservatoare şi susţine valorile familiei tradiţionale. În calitate de soţ iubitor şi tată dedicat a doi copii, înţelege importanţa stabilităţii familiei în societatea noastră. Angajamentul său faţă de corectitudine, legalitate şi valorile tradiţionale îl defineşte ca pe un om de încredere şi un promotor al unei societăţi echitabile şi solide
AUR lansează Planul pentru Parlamentul European”Misiunea noastră are un scop precis atât în Parlamentul European, cât şi în cadrul instituţiilor europene. Relaţia cu Uniunea Europeană trebuie să aducă în primul rând beneficii României, cetăţenilor noştri. România este membră cu drepturi depline şi credem într-o Europă puternică, care să răspundă nevoilor tuturor cetăţenilor. Cheia unei bune colaborări este o relaţie biunivocă, din care ambele entităţi să aibă de câştigat. Am arătat că suntem o ţară cu oameni cumsecade, iar cetăţenii români care trăiesc în alte state membre UE sunt recunoscuţi ca oameni harnici şi serioşi. E meritul lor şi al familiilor lor”, se arată în documentul AUR.
Partidul prezintă principiile fundamentale:la alegerile europarlamentare.
”AUR va susţine doar acea Europă care îşi va respecta cetăţenii, libertăţile fundamentale, identitatea creştină şi familia ca stâlp al societăţii. AUR va garanta drepturile tuturor românilor care trăiesc pe teritoriul UE şi în afara ei. Susţinem democraţia reală în interiorul UE, libertatea, egalitatea şi promovarea păcii. România este membru deplin în UE, suntem o ţară suverană, care va contribui la dezvoltarea şi promovarea şi stabilitatea naţiunilor europene. Susţinem o Europă sigură şi prosperă pentru toţi cetăţenii ei. Vom promova coeziunea în interiorul UE, reducerea considerabilă a decalajelor economice între statele UE. AUR susţine aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cea mai concretă cale în acest sens fiind unirea liber consimţită a celor două state româneşti”, afirmă formaţiunea.
”Ne vom opune globalismului, tendinţelor de dezrădăcinare şi a oricăror presiuni de dezbinare a ţărilor UE dar şi a românilor. Cetăţenii români şi din celelalte ţări europene trebuie să fie educaţi în spiritul valorilor creştine, iar cei care vin din alte continente şi culturi trebuie să fie stimulaţi să-şi însuşească aceste valori ale civilizaţiei noastre”, spune AUR în program.
Potrivit AUR, ”suveranitatea României îi conferă libertatea de a-şi înfăptui propriul destin”.
”Această libertate nu mai poate fi cedată Bruxelles-ului pentru ca politica românească să fie dictată de funcţionarii europeni şi politicienii altor state. Vom susţine un proiect european al naţiunilor şi vom susţine o politică în favoarea conservării resurselor, limbii, culturii şi tradiţiilor româneşti, asemenea Poloniei, care luptă pentru propria identitate şi pentru propriul popor. Credem într-o Românie care să conteze şi să genereze politici în favoarea românilor. România este o poartă importantă între UE şi ţările din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală şi un jucător cheie în securitatea şi stabilitatea regională. România este un contribuitor esenţial la securitatea energetică şi alimentară a UE şi avem un patrimoniu cultural impresionant”, afirmă formaţiunea.
Europarlamentarii AUR vor susţine interesele şi suveranitatea României, drepturile cetăţeneşti ale românilor din interiorul UE, arată programul AUR pentru europarlamentare.
”Credem într-o Românie respectată. România merită să fie respectată în UE. Relaţia UE cu România trebuie să fie una de reciprocitate. Uniunea Europeană este un beneficiar al colaborării cu ţara noastră. Milioanele de medici, meseriaşi români şi alte categorii sociale au construit o parte din UE. Mii de firme din ţările UE au prosperat investind în ţara noastră, de la bănci până la afaceri în agricultură. Resursele României, materiale şi imateriale, au fost utilizate în aceşti peste 30 de ani şi astăzi avem nevoie de un parteneriat demn şi în interesul României. Avem nevoie de un program pentru a stimula revenirea românilor din pribegie. Milioanele de tineri şi nu numai sunt împrăştiaţi în multe ţări şi mare parte dintre ei duc o viaţă grea. Având în vedere deficitul imens al forţei de muncă şi apropierea de nivelul de trai din ţările apusene, avem o reală oportunitate pentru ţara noastră”, spun cei de la AUR.
”Suntem decişi ca primele măsuri care privesc românii de pretutindeni să se îndrepte spre familiile care duc o viaţă departe de casă şi care pot avea o viaţă mai bună în ţara lor. De asemenea, vom realiza o mare bază de date împreună cu autorităţile locale pentru a sprijini românii aflaţi în dificultate, mulţi dintre cei plecaţi au ajuns în locuri unde sunt exploataţi ca mână de lucru în agricultură şi alte domenii. Multe tinere sunt traficate în ţări ale UE, iar familiile lor nu le mai dau de urmă. E responsabilitatea noastră în a găsi soluţii şi a preveni totodată românii pentru a nu mai fi expuşi riscului sclaviei de orice fel. E unul dintre punctele importante ale viitorilor noştri europarlamentari”, mai arată documentul.
AUR afirmă că avem nevoie de programe practice de reducere a sărăciei.
”Cea mai bună măsură socială e un loc de muncă pentru fiecare. Tinerii trebuie să înveţe o meserie şi să fie încadraţi în muncă. E una dintre principalele măsuri care trebuie să devină o realitate. România trebuie săşi crească capacităţile de producţie de bunuri agroindustriale. Suntem o ţară cu o producţie agricolă impresionantă, avem nevoie de locuri de muncă pentru tinerii din sate pentru a combate sărăcia din mediul rural. E una dintre principalele măsuri care vor produce prosperitate pentru categorii largi de cetăţeni”, spune AUR.
”Vom susţine astfel alocarea de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional pentru dezvoltarea micilor afaceri din mediul rural. În continuare, un procent foarte mare din populaţie trăieşte în mediul rural. • Vom propune alocarea unor sume importante de bani pentru ca viaţa acestor oameni să fie una demnă şi decentă. Ei au contribuit la creşterea ţării, a UE şi noi, la rândul nostru, trebuie să le fim recunoscători. De asemenea, ne vom concentra pe crearea de politici de siguranţă, protecţie şi asistenţă socială care să aibă un scop comun: combaterea sărăciei. Europarlamentarii noştri vor veni cu un pachet de bază de servicii finanţat de Uniunea Europeană şi vor propune finanţarea cu prioritate a centrelor şi a căminelor pentru persoane vârstnice în mediul rural”, anunţă AUR în program.
Potrivit celor de la AUR, ”fondurile europene ne aparţin, ele nefiind un cadou alocat României de către Uniunea Europeană”.
”Vrem să oferim cetăţenilor români condiţii şi şanse corecte de acces a fondurilor europene pentru a combate acest dublu standard care ne împiedică să le accesăm şi pentru a crea o competitivitate şi o competiţie cinstită pe piaţa muncii. Bruxelles-ul ne afundă în hârtii şi în cerinţe birocratice atunci când pretindem fondurile care ni se cuvin. Vrem să oferim cetăţenilor români condiţiile de acces a fondurilor europene corecte şi decente pentru a combate acest dublu standard care ne împiedică să le accesăm”, arată formaţiunea.
AUR arată că propune măsuri pentru o administraţie publică productivă, accesibilă, rapidă şi capabilă atât prin resursele sale umane cât şi prin capacităţile sale digitale şi tehnice. ”Vrem ca subvenţiile din agricultură şi nu numai să fie egale cu ale celorlalte state pentru ca fermierii noştri să poată face faţă competiţiei economice. Începând cu 2024 România va trebui să fie pregătită să atragă majoritatea fondurilor europene. Vom propune o simplificare a procedurilor, inclusiv modificări în legea achiziţiilor pentru a dinamiza realizarea de investiţii publice şi private din fonduri europene”, spune partidul.
AUR mai subliniază în program că ”sănătatea românilor este prioritate naţională”.
”Este inacceptabil că românii să fie internaţi în spitale unde riscă să se îmbolnăvească de infecţii şi alte boli. Nu mai putem permite ca românii să nu aibă acces la medicamente esenţiale deşi majoritatea au contribuit cu sume mari la sistemul de sănătate. Avem nevoie de prevenţie, de clinici şi spitale modernizate şi de echipamente care să răspundă nevoilor românilor. Soluţiile noastre sunt clare şi am arătat prin proiectul Caravanei Medicale că se poate. Românii trebuie să participe la programe de prevenţie care costă mult mai puţin decât tratamentul bolnavilor. Vom face o prioritate din tot ce înseamnă analize medicale care să aibă rolul de prevenţie. om sprijini construcţia spitalelor în oraşele mici şi medii şi vom începe modernizarea policlinicilor şi a spitalelor judeţene. Ne vom angaja ca toţi românii să fie trataţi corect şi ca toţi să aibă acces la servicii de sănătate de calitate, atât în ţară cât şi în ţările membre UE”, arată formaţiunea.
AUR anunţă că vor propune crearea unui fond pentru a dezvolta fabrici noi pentru producţia de medicamente. ”România are buni specialişti în multe domenii şi putem să devenim independenţi în a ne produce în special medicamentele esenţiale şi echipamentele de bază. Ne vom angaja ca toţi românii să fie trataţi corect şi ca toţi să aibă acces la medicamente esenţiale şi servicii de sănătate de calitate, atât în ţară cât şi în ţările membre UE. Vom sprijini modernizarea Institutului Cantacuzino”, spune AUR.
”Avem nevoie de o agricultură performantă, de sisteme de irigaţii care să răspundă nevoilor fermierilor din zonele de câmpie şi nu numai. Suntem pe primul loc în UE la producţia de floarea-soarelui, porumb, printre primele la producţia de grâu, dar mâncarea ne vine din ţări străine. Nu avem unităţi de procesare a produselor agroalimentare care să aducă economiei naţionale stabilitate, bani şi siguranţă alimentară. Fermierii români trebuie să aibă acces la fondurile europene şi la un nivel al subvenţiilor similar celor din celelalte ţări UE. Astăzi, agricultorii noştri se luptă din greu pentru a face faţă acestei competiţii neloiale din acest punct de vedere”, se menţionează în planul AUR pentru Parlamentul European.
AUR arată că în Parlamentul European vor propune alocări de fonduri prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru realizarea de centre de colectare a legumelor şi fructelor şi bani pentru modernizarea pieţelor agroalimentare pentru ca micii producători locali să poată face faţă marilor lanţuri de magazine străine, a supermarketurilor şi a hipermarketurilor din toate oraşele ţării.
”Vom sprijini învăţământul superior agricol. E important ca tinerii să studieze şi să înveţe pentru a face o agricultură performantă, adaptată noilor realităţi economice. România are o mare oportunitate în acest domeniu fiindcă avem toate avantajele. Avem un cadru natural extraordinar pentru producţia de legume, fructe, animale, pentru acvacultură, agroturism şi pentru producţia de bunuri unicat în atelierele bunicilor noştri. Trebuie să valorificăm acest avantaj şi o vom face”, spun cei de la AUR.
AUR anunţă că vor lua măsuri concrete pentru a readuce cultura românească şi identitatea naţională în primul rând al politicii româneşti europene.
”România şi Uniunea Europeană s-au clădit pe valorile creştine, care au fost modelate de oamenii politici şi de cultură cu viziune şi care au înţeles că rădăcinile noastre ţin de o Uniune Europeană a valorilor identitare şi culturale care au adus în acest spaţiu cea mai înaintată civilizaţie din toate timpurile. Vom susţine promovarea limbii române în tot spaţiul european. Vom extinde accesul la biblioteci şi cărţi pe tot cuprinsul ţării şi în ţările UE, fiindcă milioane de români trăiesc în aceste ţări, iar numărul de copii români născuţi în afara graniţelor s-a mărit considerabil. Dacă vor învăţa istoria ţării, dacă vor învăţa despre cultura naţională, despre locurile unde au trăit părinţii lor, vor veni în România şi unii dintre ei vor rămâne în România”, spune AUR în Program.
Formaţiunea mai spune că va consolida relaţia cu Biserica şi vom dezvolta relaţia biserică-stat în relaţie cu promovarea valorilor româneşti şi cultura naţională.
”Biserica e cel mai important partener pentru a întări familia, naţiunea şi trebuie să aibă un rol fundamental în tot ce înseamnă asistenţă socială. Vom iniţia proiecte în comunităţi pentru redenumirea unor bulevarde şi străzi pentru ca numele oamenilor de cultură să se regăsească şi să se imprime în toate locurile ţării. Vom susţine ideile inovatoare ale tinerilor care doresc să se afirme ca manageri culturali sau ca promotori ai culturii naţionale în spaţiul european. Vom da prestigiu tuturor zilelor şi sărbătorilor în care este evocată naţiunea şi marii noştri înaintaşi. Ziua Românilor de Pretutindeni nu trebuie să mai fie o zi ca oricare alta. Îi vom implica pe toţi cei care vor o ţară în care valorile şi simbolurile naţionale să fie la loc de cinste. Vom susţine evenimentele de tradiţie de pe tot cuprinsul ţării”, se arată în document.
AUR mai spune că va depune eforturi pentru a ajuta piaţa turismului să evidenţieze aceste comori culturale prin campanii de turism eficiente, atât pe plan intern, cât şi internaţional. ”Vom atragem mai multe fonduri destinate turismului, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, INTERREG sau Fondul de Coeziune”, afirmă partidul.
AUR mai spune că va apăra autonomia strategică energetică a ţării. ”Trebuie să ne opunem curentului de la Bruxelles care încearcă să ne distrugă autonomia energetică şi să ne facă dependenţi de alte ţări.. Vom lupta împotriva oricărei măsuri aşa-zis „ecologiste” care are ca scop sărăcirea clasei de mijloc, limitarea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor şi impunerea de noi reguli aberante. România nu trebuie să se bazeze pe energie importată, în special când vine vorba de gaze naturale. Această dependenţă de importuri face ţara vulnerabilă la fluctuaţiile preţurilor la energie şi la riscurile geopolitice. AUR susţine o gamă largă de politici care vizează creşterea producţiei interne de energie şi reducerea dependenţei de importuri precum sporirea eforturilor de explorare în Marea Neagră, prin studii seismice şi foraje de explorare, care să conducă la identificarea rezervelor”, se precizează în Planul pentru Parlamentul European.
”Europarlamentarii AUR vor susţine România şi interesele României. Împreună cu celelalte grupuri de europarlamentari vom promova unitatea şi suveranitatea, drepturile cetăţeneşti, libertatea şi democraţia. Vom promova valorile şi tradiţiile României şi ale fiecărei ţări membre în spaţiul european. Fiecare ţară are dreptul să se afirme prin cultura, personalităţile şi locurile care îi aparţin”, se arată în concluzia documentului.