Atac dur la adresa lui Dragnea după plângerea penală pe numele lui Timmermans

Adrian Tutuianu si presedintele PSD, Liviu Dragnea
Agerpres

Dacian Cioloş spune despre Liviu Dragnea că „e nevoie de mult tupeu ca, după ce ţi-ai pus slugile din ţară să-l dea în judecată, să te duci în faţa socialiştilor europeni conduşi de acelaşi Frans Timmermans şi să vorbeşti despre valori comune”.

 

„A te pretinde socialist, aşa cum a făcut-o Liviu Dragnea la Madrid, nu e suficient pentru a câştiga încrederea şi respectul socialiştilor europeni. Dimpotrivă, în locul «împăcării» cu Frans Timmermans de care vorbeşte domnul Dragnea la televiziunile de partid, am putut auzi cu toţii admonestările prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene şi huiduielile celor din sală”, comentează Dacian Cioloş, potrivit News.ro.

În opinia sa, „jalnica prestaţie politică din România s-a văzut şi la Madrid, unde domnul Dragnea a dovedit dispreţ maxim faţă de participanţi, incapabil fiind să vorbească trei minute într-o limbă de circulaţie internaţională”.

„E nevoie de mult tupeu, cum numai la PSD găsim, ca după ce ţi-ai pus slugile din ţară să-l dea în judecată pe Frans Timmermans, să te duci în faţa socialiştilor europeni conduşi de acelaşi Frans Timmermans şi să vorbeşti despre valori comune. Nu există nimic european în comportamentul politic al PSD, acest partid nu are nimic european în el. Oamenii politici europeni nu pot fi prostiţi cu discursuri duble şi cu atacuri pe la spate din partea unor presupuşi aliaţi”, subliniază Dacian Cioloş.

Citește și
Dacian Ciolos
Cioloş: Încercarea de intimidare a lui Kovesi e o acţiune specifică actualei puteri

Liderul PLUS spune că, în Parlamentul European, trebuie să ajungă alt fel de oameni, oameni cultivaţi şi respectuoşi, cunoscători ai Europei, vorbitori de limbi străine şi care cred în valorile libertăţii, unităţii şi solidarităţii europene. „Vremea analfabeţilor şi a profitorilor a trecut”, încheie Cioloş.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a relatat, sâmbătă, la Congresul PES, că i-a spus lui Liviu Dragnea că, dacă PSD vrea să facă parte din familia socialiştilor europeni, trebuie să respecte valorile fundamentale ale acesteia, pentru că nu se poate face niciun compromis, iar aceasta este „o linie roşie”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Cioloş, după OUG pe legile justiţiei:
Cioloş, după OUG pe legile justiţiei: "Procurorii şi judecătorii ar trebui să protesteze"

Fostul premier Dacian Cioloş susţine, după ordonanţa de urgenţă pe legile justiţiei adoptată astăzi, că procurorii şi judecătorii din România ar trebui să protesteze şi să nu se lase intimidaţi de presiunea politică.

Cioloş: Încercarea de intimidare a lui Kovesi e o acţiune specifică actualei puteri
Cioloş: Încercarea de intimidare a lui Kovesi e o acţiune specifică actualei puteri

Preşedintele Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii, Dacian Cioloş, a declarat că "încercarea de intimidare şi discreditare a Laurei Codruţa Kovesi este o acţiune de compromitere publică specifică actualei puteri".

Recomandări
România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți
România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți

Deși este una dintre țările cu cele mai ridicate rate de proprietate a locuințelor din Uniunea Europeană, România se află pe primul loc la capitolul supraaglomerare.

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgenţă după noi atacuri asupra Kievului. O parte din oraș a rămas fără căldură
Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgenţă după noi atacuri asupra Kievului. O parte din oraș a rămas fără căldură

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni luni, la solicitarea Ucrainei, după atacurile ruseşti masive asupra Kievului, care au lăsat parţial capitala fără încălzire, potrivit programului modificat al Consiliului, publicat vineri seară.

Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni
Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni

Protestele au continuat și vineri noapte, în Iran. Iar în ciuda faptului că internetul e întrerupt, oamenii reușesc să transmită întregii lumi imaginile șocante pe care le surprind.