Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gimnasta Simone Biles a luat aurul la individual-compus la Jocurile Olimpice. Pe ce loc sunt reprezentantele României

Gimnasta americană Simone Biles a câştigat, joi, medalia de aur în finala la individual-compus, la Jocurile Olimpice de la Paris.  

Reprezentantele României, Ana Maria Bărbosu şi Amalia Ghigoarţă, s-au clasat pe locurile 17, respectiv 22. De la JO din 2012, România nu a mai avut reprezentare la individual-compus, iar ultimele medalii datează din 2000.

A fost o formalitate pentru Simone Biles, fiind favorita certă, să-şi treacă în cont a doua medalie olimpică de aur la individual-compus, după cea din 2016. Biles a avut la Paris un punctaj total de 59.131, iar pe podium au mai urcat Rebeca Andrade (Brazilia, 57.932) şi Sunisa Lee (SUA, 56.465).

România a fost reprezentată de Ana Maria Bărbosu, care s-a clasat în finala de joi pe locul 17 (52.465 puncte), respectiv de Amalia Ghigoarţă, locul 22 (50.732).

Citește și
david popovici
Când va reveni în țară David Popovici după participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

Notele obţinute de gimnastele tricolore sunt:

Ana Maria Bărbosu – bârnă 12.466, sol 13.566, sărituri 14.000, paralele 12.433;

Amalia Ghigoarţă – sol 13.166, sărituri 13.100, paralele 12.566, bârnă 11.900.

În calificări, ele au fost pe locurile 16 şi 23.

Urmează finalele pe aparate, iar România va fi reprezentată în 5 august de Sabrina Voinea (bârnă, sol), respectiv Ana Maria Bărbosu (sol).

În finala pe echipe, România a adunat un punctaj total de 159.497, cu care s-a clasat pe locul 7. România a participat ultima dată în finala pe echipe la ediţia JO din 2012, când a încheiat cu medalia de bronz.

Tot în 2012 a fost ultima reprezentare tricoloră la individual-compus – Sandra Izbaşa (locul 5) şi Larisa Iordache (9), în timp ce ultima prezenţă pe podium a fost la JO din 2000, prin Simona Amânar (aur) şi Maria Olaru (argint).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult