INTERVIU. Sorin Ioniță, despre alegeri: ”Era bine, Parlamentul să facă ordine. Sunt zone în legislație unde e vraiște”

×
Publicitate

Decizia Biroului Electoral de respingere a înregistrării candidaturi lui Călin Georgescu a fost una ”inevitabilă”, este de părere Sorin Ioniță, director executiv al think tank-ului Expert Forum.  

Într-un interviu realizat de Diana Enache pentru ȘtirileProTV.ro, Ioniță spune că, prin acea decizie, Biroul Electoral Central (BEC) nu a făcut altceva decât să aplice legea.

Pe de altă parte, arată Sorin Ioniță, lucrurile ar fi fost mult mai simple dacă Parlamentul ar fi adoptat un act normativ mai clar, unde să se precizeze exact ”care-s criteriile, ce trebuie să respect și ce nu”.

Sorin Ioniță: ”Decizia Biroului Electoral Central de ieri era inevitabilă, într-un fel, deși în România ce mai e inevitabil? Adică te aștepți la orice fel de surprize după ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an. Dar e într-o logică juridică, pentru că ea se bazează pe o practic lege și Constituție care este creată prin decizia Curții Constituționale. Iar BEC-ul e un organism care implementează, aplică legea, nu mai poate schimba, n-o poate crea. Acum, sigur, era mult mai clar dacă Parlamentul ar fi pus legislația în acord cu decizia Curții Constituționale, dar acum noi știm că Parlamentul lenevește, de obicei, sau nu se bagă în genul ăsta de chestii. Acea decizie din noiembrie-decembrie este legea aplicabilă astăzi, așa că BEC-ul ... De-aia nici nu ne așteptăm la mare surpriză astăzi cu decizia Curții Constituționale, pentru că: cum ar fi s-o dea la întors, după toată tărășenia asta? Nu, nu cred că e posibil.

Citește și
Expert: Miza reală a lui Trump nu e nici securitatea, nici resursele Groenlandei. "Vrea să extindă teritoriul SUA"
Expert: Miza reală a lui Trump nu e nici securitatea, nici resursele Groenlandei. "Vrea să extindă teritoriul SUA"

Sorin Ionita

Georgescu susține în contestație că BEC și-a depășit atribuțiile

Pe de altă parte, Sorin Ioniță nu este de acord cu motivele invocate de Georgescu în contestația depusă la Curtea Constituțională, în care afirmă că ”BEC și-a depășit competențele legale”.

Directorul executiv al think tank-ului Expert Forum subliniază faptul că BEC ”doar aplică, nu stabilește condiții suplimentare”, ”deci aplică ce s-a spus atunci”, în decizia dată de CCR în anul 2024.

Diana Enache: Deși Călin Georgescu, în contestația pe care a depus-o ieri, citez, spune că BEC și-a arogat în mod nepermis competență exclusivă a Curții Constituționale a României, de a interpreta legea fundamentală pentru stabilirea unor condiții suplimentare de eligibilitate și fond privind candidatura la funcția de șef al statului.

Sorin Ioniță: ”Nu cred. Este eronat juridic, nu pot eu să intru în detalii de genul ăsta, dar așa, în linii mari, este eronat juridic. BEC doar aplică, nu stabilește condiții suplimentare. Deci aplică ce s-a spus atunci. Și atunci, dacă ai anulat niște alegeri, ai dat țara peste cap și te-ai făcut de circul Europei și al globului anulând alegeri, da, din cauza unui candidat, cum ar fi să să constate că îndeplinește condițiile printr-o decizie a unui organism care este cumva la nivel inferior Curții Constituționale.”

Diana Enache: Va trebui cumva reglementată această zonă?

Sorin Ioniță: ”Ar fi fost bine Parlamentul să facă ordine. Și nu numai asta. Sunt multe zone de legislație unde totul e lăsat vraiște și sunt, așa, capete de ață care trebuie să le lege. Dar după cum știm, pe Parlament nu pot să-l forțezi să facă nimic, pentru că este suveran, organul suveran. Obligația lor este ca de fiecare dată când există o decizie a Curții Constituționale care schimbă ceva major, ei să alinieze legislația, pentru ca totul să fie într-adevăr, cum spuneți explicit și pe hârtie. Eu dacă mă înscriu mâine în cursa prezidențială, să știu care-s criteriile, ce trebuie să respect și ce nu. Ele sunt implicite în decizia Curții Constituționale, dar ar fi bine să fie explicitate. Ei, neexplicitându-le Parlamentul, le-a explicita BEC-ul, dar asta nu înseamnă că adaugă la ce s-a spus atunci, pe fond.”

Sorin Ionita

Violențe ”neobișnuite” în România la înscrierea unui candidat la alegerile prezidențiale

Cât despre violențele care s-au produs în București, în duminica în care BEC a anunțat că îi respinge înregistrarea candidaturii lui Călin Georgescu, Sorin Ioniță admite faptul că au fost ... ”puțin neobișnuite”.

În schimb, el precizează că astfel de evenimente nu sunt ieșite din comun în alte țări din Uniunea Europeană, precum Franța.

În Paris, spune el, când au loc proteste, acestea sunt mult mai violente.  

Sorin Ioniță: ”Au fost, da, violențe puțin neobișnuite, cum n-au prea fost pe la noi. Totuși, să ne uităm că au fost câteva sute de oameni, două-trei sute, destul de bine circumscrisă aria, destul de bine Jandarmeria a reacționat, fără excese într-un fel sau altul. Ceea ce nu a fost cazul în câteva episoade în trecut. Dar iarăși, dacă comparăm cu vestul Europei, nu putem spune, păi acolo ați văzut ce se întâmplă la Paris? Acolo devastările de stradă și baricadele sunt la ordinea zilei și pe chestii sindicaliste, câteodată, nu genul ăsta de polarizare socială. Deci, iarăși, nu vreau să spun că e bine sau că e bine să dăm foc sau să răsturnăm mașinile presei.

Însă totuși, dacă punem în perspectivă, nu poți să spui că au fost violențe majore în România. A fost un deranj stradal, slavă Domnului că n-a fost mai mare, având în vedere cam ce fel de oameni roiau în jurul lui Georgescu, și aflăm și noi pas cu pas, zilele astea, și în săptămânile trecute, cam ce fel de oameni. La început păreau niște clovni, ăia ai lui Potra. Și sigur nu e singura gașcă. Ăia au fost mai vizibili. Bun, acuma clar, sunt pe toate titlurile de presă, dar eu cred că mai fierbe, mai sunt bule pe dedesubt, mult mai serioase, cu creierul la ei și care au împins chestia asta și pe Georgescu.”

Sorin Ionita

Urmăriți discuția integrală cu Sorin Ioniță în înregistrarea VIDEO a acestui interviu!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Expert: Miza reală a lui Trump nu e nici securitatea, nici resursele Groenlandei. "Vrea să extindă teritoriul SUA"
Expert: Miza reală a lui Trump nu e nici securitatea, nici resursele Groenlandei. "Vrea să extindă teritoriul SUA"

Dorința lui Donald Trump de a prelua Groenlanda nu ține de securitatea insulei, nici de resursele ei naturale, ci de o ambiție mai veche și mai periculoasă: extinderea teritorială a SUA, chiar cu prețul destabilizării NATO.

“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ce urmează pentru România și Europa de Est. Avertismentul istoricilor: „Nu mai aveți timp”
Ce urmează pentru România și Europa de Est. Avertismentul istoricilor: „Nu mai aveți timp”

Țările din Europa de Est, printre care și România riscă să "nu mai aibă timp" să construiască democrații cu adevărat consolidate, în contextul internațional actual, "care provoacă foarte mari neliniști".

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.