Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zelenski s-a întâlnit luni, la Madrid, cu Pedro Sanchez. Este prima vizită oficială a preşedintelui în Spania din 2019

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care îşi îndeamnă aliaţii să-şi întărească ajutorul pentru a contracara ofensiva rusă, se va afla luni la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez, a anunţat duminică guvernul spaniol.

UPDATE:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aterizat luni pe aeroportul Madrid-Barajas, fiind întâmpinat personal de regele Felipe al VI-lea al Spaniei, un demers diplomatic mai puţin obişnuit, după cum remarcă presa spaniolă, scrie Ukrainskaia Pravda.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

"Preşedintele guvernului, Pedro Sanchez, îl va primi pe preşedintele Ucrainei" la prânz (10.00 GMT), apoi cei doi lideri vor susţine o conferinţă de presă, au anunţat serviciile premierului într-un comunicat, notează AFP. Regele Felipe al VI-lea îl va primi, de asemenea, pe liderul ucrainean, a anunţat palatul într-un comunicat. Aceasta este prima vizită oficială a preşedintelui Zelenski în Spania de când a venit la putere în 2019, la mai bine de doi ani de la începutul invaziei ruse a ţării sale. Prim-ministrul Sanchez le-a explicat miercuri deputaţilor spanioli că va fi semnat un acord de cooperare bilaterală. "De îndată ce situaţia de pe front o va permite, vom semna un acord cu Ucraina care va consolida cooperarea economică, socială şi instituţională dintre ţările noastre", a declarat el. Preşedintele Zelenski era aşteptat la Madrid la mijlocul lui mai pentru o vizită oficială, dar a fost nevoit să-şi anuleze vizita din cauza noii ofensive ruseşti din nordul Ucrainei, potrivit presei spaniole. Şeful statului ucrainean urmează să semneze, potrivit cotidianului El Pais, un acord bilateral de securitate menit să garanteze sprijinul militar al Madridului pentru Kiev.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult