Zelenski a denunţat o ”tentativă de manipulare” după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului

Volodimir Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat luni o "tentativă de manipulare" după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului în Ucraina între 8 şi 10 mai pentru a marca victoria sovietică asupra Germaniei, scrie AFP.

"Acum există o nouă tentativă de manipulare: dintr-un singur motiv, toată lumea trebuie să aştepte 8 mai şi să nu înceteze focul decât pentru a asigura tăcerea" în cursul paradei de 9 mai din Piaţa Roşie la Moscova, a declarat Zelenski în discursul său zilnic.

Preşedintele rus a anunţat un armistiţiu de trei zile în conflictul din Ucraina, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria aliată împotriva Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial.

Încetarea focului va intra în vigoare la miezul nopţii de miercuri 7 mai (joi 8 mai, ora 00:00) şi va dura 72 de ore, până la miezul nopţii de sâmbătă 10 mai, a precizat un comunicat al Kremlinului.

Anunţurile privind încetarea focului par a fi menite să demonstreze dorinţa părţilor beligerante de a se angaja în dialog - în special faţă de preşedintele american Donald Trump, care şi-a asumat un rol de mediator în vederea încheierii războiului din Ucraina, care durează deja de peste trei ani.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Donald Trump spune că va anexa Groenlanda pentru că nu i s-a dat Premiul Nobel pentru Pace
Donald Trump spune că va anexa Groenlanda pentru că nu i s-a dat Premiul Nobel pentru Pace

Președintele american Donald Trump i-a trimis o scrisoare premierului Norvegiei prin care îl anunță că a decis să anexeze Groenlanda pentru că nu i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace.

 

Davos 2026. ONG: Averea miliardarilor a atins un nivel record în 2025, „subminând libertatea politică”
Davos 2026. ONG: Averea miliardarilor a atins un nivel record în 2025, „subminând libertatea politică”

Averea combinată a miliardarilor a atins un nivel record în 2025, "subminând libertatea politică" şi alimentând inegalitatea, a denunţat luni ONG-ul Oxfam, înainte de începerea Forumului de la Davos, informează AFP.  

Trump acuză Danemarca că nu a contracarat „amenințarea rusă” din Groenlanda și reia presiunile pentru controlul insulei
Trump acuză Danemarca că nu a contracarat „amenințarea rusă” din Groenlanda și reia presiunile pentru controlul insulei

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică că Danemarca „nu a reușit să facă nimic pentru a îndepărta «amenințarea rusă» din Groenlanda” și a afirmat că „acum este timpul și se va face!!!”, transmite luni Reuters.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Cod galben de ger a fost prelungit în toată România Temperaturile coboară până la -20 de grade
Cod galben de ger a fost prelungit în toată România Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.