Mirele și mireasa și-au petrecut noaptea nunții la spital, după un accident înfiorător la petrecere. FOTO
Galerie foto
Mirii, Paolo Mugnaini și Valeria Ybarra, ambii în vârstă de 26 de ani, și-au petrecut noaptea nunții în spital alături de mulți dintre prietenii lor, relatează Ansa.
Cinci dintre persoanele rănite se află în stare critică în urma incidentului produs în apropiere de Pistoia, la nord de Florenţa, potrivit guvernatorului regiunii Toscana, Eugenio Giani.
Prăbuşirea a avut loc într-o sală de la primul etaj al fostei mănăstiri din Giaccherino, care era folosită ca restaurant de mai mulţi ani. Unii invitaţi plecaseră deja de la petrecere, dar aproximativ 60 de persoane, în principal tineri, au rămas în sală şi dansau, când, brusc, podeaua mansardei s-a prăbuşit. Dansatorii s-au trezit la parter, acoperiţi de moloz, conform presei italiene.
Peste o sută de salvatori au fost mobilizaţi, a declarat Eugenio Giani pe Telegram.
Invitații au spus că totul s-a simțit ca un cutremur și au descris scena ca fiind „apocaliptică”. Un invitat a spus că un „nor dens de fum” s-a înălțat în timp ce podeaua a cedat, scrie Daily Mail.
„Ne-am trezit trași în timp ce dansam. Era panică. Atunci era doar praf și moloz, nu vedeam nimic. Lângă mine era un prieten de-al meu care a leșinat și sângera foarte mult”, a mărturisit mirele, un profesor din Florența.
Sursa: Daily Mail, News.ro
Dată publicare: 16-01-2024 16:59