Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vladimir Putin, din cale afară de bucuros: ”Ura!”. Ce s-a întâmplat la Sankt Petersburg

Your browser doesn't support HTML5 video.

În inima centrului financiar al Moscovei, zgârie-norii care găzduiau birouri guvernamentale au fost vizați sâmbătă noapte de drone cu explozibil. În atacuri, un om a fost rănit, iar pagubele sunt însemnate.  

Pe lângă ce s-a distrus, efectul a fost psihologic: eleganta zonă a capitalei Rusiei, în care lucrează elita cabinetului lui Putin, a fost lovită chiar de Ziua Marinei. Rusia a acuzat Kievul de ”atentat terorist” și a închis temporar spațiul aerian al capitalei. Și Crimeea a fost ținta unui atac cu 25 de drone.

Exploziile au provocat panică la Moscova, cu puțin înainte de ivirea zorilor. Două drone au fost interceptate și s-au prăbușit peste zgârie-norii din districtul financiar al capitalei ruse, în vestul orașului.

Exploziile au avariat două construcții. Una dintre ele găzduia birouri ale ministerului rus al Dezoltării Digitale, Comunicațiilor și Mass Media. Un agent de pază a fost rănit ușor.

”Un zgomot teribil m-a trezit. Am crezut că tună, dar am văzut că nu plouă. Câinele s-a speriat așa tare că s-a ascuns sub canapea”.

Citește și
vladimir putin
Vladimir Putin a anunțat că Marina rusă va primi 30 de nave noi, "de diferite clase", în acest an

O altă dronă a fost lovită și s-a prăbușit în districtul Odințovo, aflat la sud-vest de Moscova.

”Tensiunea crește în zonele civile, pe măsură ce atacurile se înmulțesc”

Autoritățile ruse au închis spațiul aerian de deasupra capitalei și suburbiilor și, timp de o oră, aeroportul Vnukovo a fost închis. Ministrul rus al Apărării a calificat atacurile drept un ”atentat terorist” și a învinovățit Kievul.

Pe de altă parte, sâmbătă noapte, rachete rusești au continuat să terorizeze Ucraina. Un atac, care a vizat orașul Zaporojie, din sud, a distrus mai multe clădiri, între care o instituție de învățământ și un supermarket, și a luat două vieți. Un alt atac cu rachetă, în regiunea Sumî, în nord, a avariat o școală, a ucis un om și a rănit alți cinci.

Nick Paton Walsh, corespondent CNN: ”Toate acestea arată că tensiunea crește în zonele civile, pe măsură ce atacurile se înmulțesc. Pe de altă parte, am văzut cum a fost lovită (de armata ucraineană) o rută feroviară cheie pentru ruși, care leagă Crimeea de regiunea Zaporojie, unde mă aflu eu, semn că și contraofensiva ucrainea se intensifică, punând presiune pe forțele ruse”.

Vladimir Putin și invitați africani, la Ziua Marinei

Între timp, Vladimir Putin a participat, alături de musafiri din patru țări africane, la parada navală de la Sankt Petersburg. Însoţit de ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi de amiralul Nikolai Ievmenov, şeful Marinei, Putin a inspectat navele de pe o barcă de lansare.

Vladimir Putin: ”Mulțumesc Marinei ruse pentru maniera impecabilă cu care își face datoria, pentru seriozitatea, sârguința, statornicia și devotamentul impecabil pentru patria-mamă! Glorie Marinei ruse! Ura!”.

Patruzeci şi cinci de nave, submarine şi alte ambarcaţiuni din cadrul celor patru flote ale Rusiei au luat parte la evenimentul anual, desfășurat în Golful Finlandei şi pe râul Neva. Trei mii de membri ai personalului Marinei au participat la o defilare terestră.

Parada, un spectacol de putere militară, menit să intimideze inamicul, e organizată la Sankt Petersburg, localitatea de baștină a lui Vladimir Putin, din 2017.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult