Viktor Orban a interzis și Mândria Budapestei, marș organizat de primărie în locul Budapest Pride. Primarul se răscoală

viktor orban pride
Getty

Poliția maghiară a interzis și Mândria Budapestei, eveniment organizat de primăria capitalei în locul Budapest Pride, marșul LGBTQ interzis de Guvernul Viktor Orban. Pe de altă parte, primarul Budapestei anunță că nu va respecta interdicția.

Inspectoratul General al Poliţiei Capitalei Budapesta a interzis, joi, desfăşurarea evenimentului Mândria Budapestei, programat pentru data de 28 iunie, între orele 6:00 – 22:00 - se arată în decizia publicată pe site-ul oficial al Poliţiei Ungare, police.hu, preluată de agenția Hirado.

Decizia nu poate fi atacată prin apel administrativ, însă poate fi contestată în instanţă printr-o acţiune introdusă la Curtea Supremă de Justiţie (Kúria), în termen de trei zile de la comunicare, prin intermediul secţiei de poliţie care a emis decizia – se arată în document.

Evenimentul Mândria Budapestei urma să fie organizat de primăria capitalei în locul Budapest Pride, indică agenția citată.

Pe de altă parte, primarul Budapestei, opozant al premierului Viktor Orban, a anunțat tot joi că evenimentul va avea loc, în ciuda interdicției poliției, transmite CNN.

Citește și
vladimir putin armata
Unul dintre aliații europeni ai lui Putin râde de armata rusă. Remarca riscantă făcută la adresa trupelor Moscovei

Interdicția poliției „nu are nicio relevanță”, deoarece autoritățile nu au fost notificate oficial cu privire la planurile evenimentului, a declarat primarul liberal Gergely Karacsony pe Facebook.

Motiv: Partidul lui Orban a interzis Budapest Pride ca să protejeze copiii de pedofili

Municipalitatea Metropolitană va găzdui Sărbătoarea Libertății Pride din Budapesta pe 28 iunie, ziua libertății maghiare, ca eveniment municipal. Punct”, a scris primarul. Zeci de mii de oameni sunt așteptați să participe la protest.

Viktor Orban a interzis Budapesta Pride cu motivul că vrea să protejeze copiii de pedofili.

Orban se confruntă cu alegeri dificile în 2026, în care un nou partid de opoziție în plină ascensiune reprezintă o amenințare la adresa guvernării sale.

Guvernul său are o agendă creștină conservatoare, iar campania sa virulentă împotriva comunității LGBTQ a avut ca scop mulțumirea electoratului de bază al Fidesz, în mare parte din mediul rural.

Viktor Orban a declarat în februarie că organizatorii nici măcar nu ar trebui să se mai obosească să organizeze Budapesta Pride anul acesta.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Motivul pentru care Viktor Orban a dat 200.000 de euro unor români din Ungaria
Motivul pentru care Viktor Orban a dat 200.000 de euro unor români din Ungaria

Comunitățile românești din Ungaria au primit 200.000 de euro de la guvernul lui Viktor Orban pentru derularea unor proiecte locale. Oficialii maghiari susțin că Budapesta oferă minorităților o autonomie care ar trebui urmată și de vecinii lor.

Unul dintre aliații europeni ai lui Putin râde de armata rusă. Remarca riscantă făcută la adresa trupelor Moscovei
Unul dintre aliații europeni ai lui Putin râde de armata rusă. Remarca riscantă făcută la adresa trupelor Moscovei

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut o remarcă la adresa armatei ruse care s-ar putea lăsa cu reacții negative din partea Moscovei.

Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride să se desfășoare pe un hipodrom din Budapesta
Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride să se desfășoare pe un hipodrom din Budapesta

Ministrul Justiției din Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride, interzisă pe străzile din Budapesta, să se desfășoare pe un hipodrom din capitala Ungariei. Demnitarul consideră că astfel copiii nu vor mai putea intra în contact cu participanții.

 

Viktor Orban va recunoaște căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Ce s-a decis la Budapesta
Viktor Orban va recunoaște căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Ce s-a decis la Budapesta

Guvernul condus de Viktor Orban a fost obligat de Curtea Constituțională a Ungariei să recunoască drept uniuni de fapt căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Forul legislativ suprem a calificat ilegal refuzul de până acum de a face acest lucru.  

Protest în tăcere la Budapesta împotriva proiectului de lege care vizează presa și ONG-urile
Protest în tăcere la Budapesta împotriva proiectului de lege care vizează presa și ONG-urile

Mii de unguri au protestat în tăcere, duminică, la Budapesta, față de un proiect de lege care-i permite lui Viktor Orban să sancționeze presa și organizațiile nonguvernamentale (ONG) "finanțate din străinătate".

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.