Unul dintre cei mai vechi aliați ai lui Putin, președintele Kazahstanului, și-a anunțat demisia

Nursultan Nazarbaiev
Agerpres

Unul dintre cei mai vechi aliați ai președintelui Rusiei, președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, și-a anunțat demisia din această funcție, după aproape 30 de ani de putere.

Potrivit Russia Today, Nazarbaiev a făcut anunțul într-un discurs special către națiune.

Atribuțiile sale vor fi preluate de președintele Senatului, Jomart Tokaiev, care face parte din partidul Nur Otan, de asemenea un aliat al lui Nazarbaiev.

Nazarbayev a fost președinte al Kazahstanului încă din 1990 și se află la al 5-lea mandat.

Totuşi, Nazarbaev va dispune de puteri extinse după plecarea sa din funcţie, datorită unei legi adoptate în 2018 şi în virtutea statutului său de 'Tată al naţiunii", care îi garantează imunitatea judiciară şi un rol influent în societate.

Citește și
borat
Cetățeni cehi, costumați în Borat, arestați în Kazahstan

Reales de nenumărate ori cu o majoritate covârşitoare, el nu şi-a desemnat niciodată în mod clar un succesor.

Nazarbaev, care a contribuit la atragerea a zeci de miliarde de dolari de la companii energetice străine, a spus că va continua să prezideze Consiliul Securităţii de pe lângă preşedinţie şi va rămâne liderul Nur Otan, partid ce deţine majoritatea în parlamentul de la Astana.

Dreptul de a conduce Consiliul Securităţii pe viaţă, ca primul preşedinte ţării, îi este dat de legea despre Consiliul de Securitate al Republicii Kazahstan.

Nursultan Nazarbaev întreţine relaţii solide de lucru cu preşedintele rus Vladimir Putin, notează Reuters.

Acest anunţ intervine la mai puţin de o lună după ce Nazarbaev a destituit în mod neaşteptat guvernul, căruia i-a reproşat rezultate economice slabe.

Preşedintele a promis apoi măsuri sociale de mai multe miliarde de euro pentru a răspunde nemulţumirii în creştere a populaţiei, cu mai puţin de un an până la următoarele alegeri prezidenţiale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Oraşul unde lifturile nu pornesc decât dacă bagi fise. Cât costă o cursă
Oraşul unde lifturile nu pornesc decât dacă bagi fise. Cât costă o cursă

Situaţie inedită în Astana, capitala Kazahstanului.

Cetățeni cehi, costumați în Borat, arestați în Kazahstan
Cetățeni cehi, costumați în Borat, arestați în Kazahstan

Șase turiști cehi costumați ca Borat au fost arestați în Kazahstan, din cauză că s-au fotografiat, pe străzile din capitala Astana, purtând custume de baie similare celui purtat de actorul Sacha Baron Cohen în controversatul film.

Nicolas Cage a vizitat Kazahstanul. Reactia sa in timp ce a pozat alaturi de prima doamna a tarii a cucerit retelele sociale
Nicolas Cage a vizitat Kazahstanul. Reactia sa in timp ce a pozat alaturi de prima doamna a tarii a cucerit retelele sociale

Actorul Nicolas Cage a inspirat un nou sir de meme-uri hilare pe retelele de socializare, relateaza The Telegraph.

Scene incredibile, filmate in Kazahstan. Un elicopter militar a aterizat in mijlocul strazii fiindca pilotul se ratacise
Scene incredibile, filmate in Kazahstan. Un elicopter militar a aterizat in mijlocul strazii fiindca pilotul se ratacise

In Kazahstan, un sofer de camion a filmat cu telefonul mobil o scena hilara.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.