Un pakistanez cu legături în Iran, inculpat în SUA pentru un plan de asasinat dejucat, care l-ar fi vizat pe Donald Trump
Cazul a determinat guvernul american să sporească securitatea fostului preşedinte Donald Trump şi a altor oficiali, potrivit unor documente judiciare dezvăluite marţi, relatează CNN.
Anchetatorii FBI cred că Trump şi alţi actuali şi foşti oficiali guvernamentali americani au fost ţintele vizate de complot, a declarat un oficial american informat cu privire la acest subiect.
Asif Merchant, în vârstă de 46 de ani, este acuzat că a călătorit la New York şi a lucrat cu un asasin plătit pentru a efectua asasinatele la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie, conform acuzaţiilor depuse de procurorii federali din Brooklyn, New York.
Merchant a fost arestat la 12 iulie în timp ce se pregătea să părăsească Statele Unite, au declarat procurorii, la scurt timp după ce s-a întâlnit cu presupuşi asasini plătiţi despre care credea că vor efectua crimele, dar care erau de fapt agenţi sub acoperire.
Suspectul se află în arest federal.
Pe cine viza Asif MerchantMerchant a declarat că dorea să vizeze persoane din Statele Unite care "fac rău Pakistanului şi lumii musulmane", conform documentelor judiciare.
FBI a investigat presupusul complot internaţional de crimă la comandă în săptămânile dinainte ca un tânăr de 20 de ani din Pennsylvania să încerce să-l asasineze pe fostul preşedinte Donald Trump la unul dintre mitingurile sale.
Un oficial din cadrul forţelor de ordine a declarat pentru CNN că anchetatorii nu au găsit dovezi că Merchant ar avea vreo legătură cu împuşcăturile din Butler, Pennsylvania.
FBI consideră că a dejucat complotul lui Merchant înainte de orice atac, iar în săptămânile care au urmat arestării sale, acesta a cooperat cu anchetatorii, potrivit oficialilor americani. Dar ameninţările cunoscute ale guvernului iranian la adresa lui Trump au determinat FBI să transmită informaţiile către Secret Service, care a sporit protecţia de securitate a fostului preşedinte Donald Trump, au declarat oficialii.
Ca parte a complotului, spun procurorii, Merchant căuta bărbaţi care să comită asasinatele propriu-zise, o femeie care să facă acţiuni de "recunoaştere" şi aproximativ 25 de persoane "care ar putea face un protest pentru a distrage atenţia după ce crima are loc".
Complotul dezvăluit marţi de procurorii americani se adaugă la o listă tot mai lungă de planuri iraniene detaliate pentru presupusa ucidere a lui Trump, potrivit oficialilor din domeniul securităţii naţionale.
Răzbunare pentru SoleimaniGuvernul SUA şi-a exprimat în mod repetat îngrijorarea că Iranul ar putea încerca să se răzbune, prin încercarea de a-l ucide pe Trump sau pe foştii săi consilieri, pentru un atac cu dronă al SUA din 2020, care l-a ucis pe generalul Qasem Soleimani, un general de rang înalt din Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC).
"Nu am primit niciun raport pe această temă de la guvernul SUA", a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Misiunii Permanente a Iranului la Naţiunile Unite, întrebat despre acuzaţiile Departamentului de Justiţie. "Cu toate acestea, este evident că modul de operare în cauză contrazice politica guvernului iranian de a-l urmări legal pe ucigaşul generalului Soleimani", a precizat misiunea iraniană.
Procurorii americani au inculpat în trecut şi alte persoane pentru tentative de asasinat similare, inclusiv în 2022 au fost aduse acuzaţii împotriva unui cetăţean iranian în vârstă de 45 de ani, membru al IRGC, care ar fi încercat să plătească 300.000 de dolari unei persoane din SUA pentru a-l ucide pe fostul consilier pentru securitate naţională John Bolton. În acel caz, procurorii susţin că a fost vorba despre un complot "probabil ca represalii" pentru moartea lui Soleimani.
Procurorul general Merrick Garland a declarat marţi că SUA "nu vor tolera încercările unui regim autoritar de a viza oficiali publici americani şi de a pune în pericol securitatea naţională a Americii".
Asasinii plătiţi erau agenţi sub acoperirePotrivit procurorilor, Merchant a sosit la New York în aprilie şi intenţiona să angajeze un asasin plătit care să comită asasinate împotriva unor oficiali de pe teritoriul SUA. Deşi Merchant este cetăţean pakistanez, procurorii spun că a petrecut ceva timp în Iran şi că are rude acolo.
Odată ajuns în Statele Unite, Merchant ar fi contactat o persoană despre care credea că îl va ajuta cu punerea în practică a complotului de asasinate la comandă. Cu toate acestea, persoana respectivă a contactat FBI şi a început să lucreze pentru anchetatori ca sursă confidenţială.
Merchant s-a întâlnit cu sursa umană confidenţială la începutul lunii iunie, susţin procurorii, şi i-a spus că dorea să găsească persoane în New York care să facă trei lucruri: să fure documente sau unităţi USB din locuinţa unei victime, să planifice proteste la mitinguri politice şi să comită asasinate.
Pe măsură ce întâlnirea a continuat, Merchant a vorbit despre o "petrecere" acasă, la care lucra, şi a început să planifice potenţiale scenarii - cerându-i chiar sursei umane confidenţiale să explice cum ar putea muri o persoană care beneficiază de "securitate" care este "peste tot", susţin procurorii.
Mai târziu, în aceeaşi lună, Merchant s-a întâlnit cu agenţi care lucrau sub acoperire şi care se dădeau drept asasini plătiţi, potrivit procurorilor. El le-a spus că vrea să ucidă o "persoană politică la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie". Merchant ar fi aranjat să le plătească un avans de 5.000 de dolari pentru asasinat. De asemenea, el le-ar fi spus asasinilor să comunice cu el despre planurile lor codificat.
Merchant plănuia să părăsească ţara înainte de asasinate, spun procurorii, dar a fost arestat înainte de a putea pleca.