UE și Marea Britanie „se vor sfâșia” în timpul negocierilor post-Brexit. Anunțul Franței

62107376
iStock

Şeful diplomaţiei franceze a declarat că se aşteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană şi Londra cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit, spunând că părţile „se vor sfâșia”, potrivit France Presse.

„Cred că în problemele comerciale sau cu privire la dispozitivul de relaţii viitoare, pe care le vom angaja, ne vom sfâșia destul de rău”, a declarat Jean-Yves Le Drian în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, important forum diplomatic şi de apărare.

„Dar aceasta face parte din negociere, fiecare vrea să-şi apere interesele”, a adăugat el.

„Ne dorim ca ea să se facă cât mai rapid posibil chiar dacă există multe subiecte şi noi avem grele de administrat”, a spus ministrul francez de externe, adăugând că ar dori să fie abordată în special „problema pescuitului”.

Le Drian este fostul preşedinte al regiunii Bretania, regiune în care pescuitul este foarte important pentru Franţa.

Citește și
Emmanuel Macron: Este important ca Irakul să nu fie antrenat în conflictul actual din Orientul Mijlociu
Emmanuel Macron: Este important ca Irakul să nu fie antrenat în conflictul actual din Orientul Mijlociu

Recent, el avertizase că Franţa „nu va face compromisuri” cu privire la acest subiect în negocierile viitoare cu Londra.

„În niciun caz, pescuitul nu va putea servi variabilă de ajustare în negocieri”, a avertizat el, apreciind că britanicii vând peste 70% din peştele lor pe continentul european.

Pescarii ţărilor din UE sunt puternic dependenţi de apele britanice, ceea reprezintă 30% din cifra afaceri a pescarilor francezi.

De asemenea, ministrul a cerut „să se avanseze” şi mai mult în ceea ce priveşte cooperarea în viitor, fie în plan bilateral între Franţa şi Marea Britanie, fie în cadrul NATO, „dar şi în coaliţii specifice privind intervenţii pe care noi le-am putea avea împreună”.

Ministrul a menţionat în special acordurile din Lancaster House, în 2010, care au întărit cooperarea între Paris şi Londra în domeniul apărării şi pe care cele două ţări le vor celebra în acest an pentru a zecea oară.

El şi-a exprimat dorinţa de a „continua” cooperarea în acest cadru, „inclusiv pe subiecte sensibile”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
Emmanuel Macron: Este important ca Irakul să nu fie antrenat în conflictul actual din Orientul Mijlociu
Emmanuel Macron: Este important ca Irakul să nu fie antrenat în conflictul actual din Orientul Mijlociu

Preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat sâmbătă un apel la ''a se face totul'' pentru a evita ca Irakul să fie ''antrenat în escaladarea în desfăşurare'' a conflictului actual din Orientul Mijlociu, transmite France Presse.

Rusia oprește exporturile de benzină în plină criză energetică globală. Decizia vine pe fondul războiului din Iran
Rusia oprește exporturile de benzină în plină criză energetică globală. Decizia vine pe fondul războiului din Iran

Rusia a anunțat interzicerea exporturilor de benzină, pe fondul fluctuațiilor puternice de preț de pe piețele globale de petrol, determinate de conflictul din Orientul Mijlociu și de continuarea atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse.

22 de migranți au murit după șase zile în derivă în Marea Mediterană. Victimele ar fi fost aruncate peste bord
22 de migranți au murit după șase zile în derivă în Marea Mediterană. Victimele ar fi fost aruncate peste bord

22 de persoane care au părăsit Libia au murit după ce au rătăcit timp de șase zile într-o ambarcațiune pe Marea Mediterană. Supraviețuitorii declară că trupurile celor decedați au fost aruncate în apă, potrivit Pazei de Coastă elene, relatează AFP.

Recomandări
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile

Procurorii militari vor verifica în detaliu toate telefoanele ridicate vineri de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Printre ele s-ar afla și cel al doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia
Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia

Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să declanşeze dispozitivul, transmite AFP.

Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece
Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece

A fost o atmosferă mohorâtă întreaga zi în mai bine de jumătate de țară, inclusiv în București, unde a plouat în reprize.