Ucraina are un mesaj pentru emisarul lui Trump: Nu vom accepta un conflict îngheţat deghizat în pace

62521723
Profimedia

Delegaţia ucraineană la convorbirile de miercuri de la Londra privind o posibilă încetare a focului în Ucraina i-a transmis emisarului lui Trump, Keith Kellogg, că Kievul nu va renunţa la integritatea sa teritorială în cadrul negocierilor, relatează EFE.

"Am subliniat că Ucraina va rămâne fermă în toate circumstanţele asupra principiilor sale de bază pentru că acestea sunt fundamentul suveranităţii şi integrităţii noastre teritoriale", a fost formula utilizată de şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, pe platforma X, făcând bilanţul întâlnirii cu Kellogg.

Iermak a postat acest mesaj la scurt timp după ce preşedintele american Donald Trump l-a acuzat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe reţeaua sa de socializare Truth Social, de obstrucţionarea eforturilor de pace prin declaraţiile în care a exclus recunoaşterea peninsulei Crimeea ocupate ca teritoriu rusesc.

Potrivit publicaţiei americane Axios, planul de pace pe care Casa Albă l-a pregătit pentru Rusia şi Ucraina prevede recunoaşterea Crimeei de către ucraineni ca parte a Rusiei. Zelenski a declarat în repetate rânduri că ar accepta controlul de facto al Rusiei asupra unor teritorii în anumite circumstanţe, dar nu şi suveranitatea inamicului asupra oricăror zone ocupate.

Kievul mizează pe o încetare a focului imediată, completă şi necondiţionată înainte de deschiderea oficială a negocierilor, i-a transmis şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, lui Kellogg. "Ne-am exprimat speranţa că acest lucru se aliniază cu viziunea lui Donald Trump", a adăugat el.

Citește și
Trei frați norvegieni de origine irakiană, arestați pentru un posibil atentat cu bombă la Ambasada SUA din Oslo
Trei frați norvegieni de origine irakiană, arestați pentru un posibil atentat cu bombă la Ambasada SUA din Oslo

O delegaţie ucraineană condusă de Iermak şi formată din miniştrii ucraineni de externe şi apărării, Andrii Sibiga şi Rustem Umerov, s-a întâlnit miercuri la Londra cu reprezentanţi ai Regatului Unit, Franţei, Germaniei şi SUA pentru a încerca să-şi alinieze poziţiile pe drumul spre pace.

Ucraina este pregătită să negocieze, dar nu să capituleze, a declarat anterior vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko, în timp ce în presă au apărut detalii despre o propunere americană de acord prin care Ucraina ar ceda aproape toate teritoriile ocupate în prezent de Rusia, potrivit Reuters.

"Nu va exista niciun acord care să ofere Rusiei bazele mai solide de care are nevoie pentru a se regrupa şi a reveni cu mai multă violenţă", a scris Sviridenko pe X.

"Poporul nostru nu va accepta un conflict îngheţat deghizat în pace", a adăugat ea.

Preşedintele american Donald Trump a asigurat miercuri că un acord de încetare a focului în Ucraina este "foarte aproape", acuzându-l totodată pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că complică negocierile cu "cuvintele sale incendiare" asupra Crimeei, informează AFP.

Pe platforma sa Truth Social, Donald Trump, care anterior îl calificase pe preşedintele ucrainean drept "dictator", l-a acuzat din nou, afirmând că acesta obstrucţionează convorbirile în curs.

"El poate avea pacea sau se poate bate încă trei ani înainte de a pierde toată ţara", a declarat Donald Trump. "Noi suntem foarte aproape de un acord, dar acest om care nu are cărţile în mână trebuie să ajungă acum la o concluzie", a adăugat el.

Vicepreşedintele american JD Vance somase anterior Moscova şi Kievul să ajungă la un acord, altfel SUA "se vor retrage" din acest proces. El a sugerat să "îngheţe liniile teritoriale la un nivel apropiat de cele care sunt în prezent". "Aceasta înseamnă că ucrainenii şi ruşii trebuie să-şi abandoneze o parte din teritoriul pe care îl deţin în prezent", a adăugat el. "Vor trebui să recurgă la schimburi teritoriale".

Articol recomandat de sport.ro
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Citește și...
Trei frați norvegieni de origine irakiană, arestați pentru un posibil atentat cu bombă la Ambasada SUA din Oslo
Trei frați norvegieni de origine irakiană, arestați pentru un posibil atentat cu bombă la Ambasada SUA din Oslo

O explozie a avariat o intrare în ambasada americană, în noaptea de sâmbătă spre duminică, provocând pagube materiale uşoare, fără să rănească pe cineva.

Bloomberg: Producția de drone sinucigașe Shahed în Iran a încetinit, dar nu s-a oprit
Bloomberg: Producția de drone sinucigașe Shahed în Iran a încetinit, dar nu s-a oprit

Atacurile israeliene și americane asupra Iranului au încetinit producția dronei sinucigașe Shahed-136, dar nu au distrus-o, potrivit unui articol din Bloomberg.

ONU: ”Discursul urii rasiste” al lui Donald Trump încurajează intoleranța și incită la infracțiuni
ONU: ”Discursul urii rasiste” al lui Donald Trump încurajează intoleranța și incită la infracțiuni

Ura rasistă promovată agresiv de Donald Trump încurajează intoleranța și incită la comiterea de infracțiuni de ură, este concluzia unui raport emis de un organism al ONU. 

Recomandări
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă

Parlamentul a aprobat miercuri cererea SUA de a trimite forțe militare în România. Președintele Nicușor Dan a anunțat că membrii CSAT au aprobat deja această solicitare.

Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu
Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu

După ce CSAT a aprobat cererea SUA de a trimite forțe militare în România, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat de ce riscul unui atac iranian asupra bazei de la Kogălniceanu este unul ”extrem de scăzut”.

Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete
Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete

România își mărește bugetul pentru situații de criză. Potrivit unui proiect de lege, scris la Ministerul Finanțelor, Administrația Națională a Rezervelor de Stat ar putea primi anul acesta 656 de milioane de lei, cu 25% mai mult, decât anul trecut.